Gastritele

Introducere

Bolile digestive sunt boli de largă răspândire în populaţie, ocupând un loc important în morbiditatea generală. Ponderea mare pe care o au aceste boli în patologia generală, potenţialul mare invalidant al unora din ele, interacţiunile lor cu factorii de mediu şi de alimentaţie, fac necesară cunoaşterea lor în stadiile cât mai incipiente, pentru tratarea şi prevenirea complicaţiilor lor. Jucând un rol important în nutriţia organismului, aparatul digestiv este cunoscut tradiţional prin bolile acute infecţioase şi mai puţin prin bolile sale cronice. Dintre acestea din urmă maladia ulceroasă-la care pot fi alăturate gastritele şi duodenitele, eteropatiile şi hepatopatiile cronice, se detaşează azi prin particularităţile de frecvenţă şi etiologie în populaţii şi prin multiple consecinţe personale, familiale şi social-economice. Fiind declanşate direct de factori cauzali sau de consecinţe ale unor boli generale ori locale, maladiile digestive cronice (cu excepţia tumorilor) debutează şi se manifestă la vârstele tinere şi adulte. Sub această formă cu incidente medii, iar numărul bolnavilor cronici este constant în creştere, severitatea formelor de boală determină spitalizări repetate, iar unele din acestea necesită intervenţii chirurgicale. Caracterul lor cresşe invalidant, generează un volum important de concedii medicale, şi pensionări la vârstele cele mai productive, pentru care aspecte sunt cunoscute ca o patologie dominantă a vârstelor active. Dau pierderi premature de vieţi omeneşti, iar morbiditatea întregului aparat digestiv constituie a IV- a cauză în tabloul mortalităţii. Aceste boli nu beneficiază de mijloace preventive specifice şi nu au încă terapii eficiente. Utilizarea metodelor şi tehnicilor de diagnostic ambulatoriu poate degreva spitalele de un costisitor consum medical. Multiplele implicaţii economice fac din aceste boli o importantă problemă de sănătate.

În cadrul bolilor digestive nivelul cel mai înalt îl au gastritele, şi duodenitele, enteritele şi colitele neinfecţioase, litiaza biliară şi colecistitele, boala ulceroasă şi ciroza hepatică, cu frecvenţe mai mari la genul feminin pentru litiaza biliară şi ciroza hepatică. Litiaza biliară şi colecistitele, gastroduodenitele, maladia ulceroasă, enterocolitele neinfecţioase (mai frecvent în prima parte a vieţii active) şi ciroza hiepatică (mai frecvent în a doua parte a vieţii active) ocupă ponderea cea mai mare de spitalizare. La personalul din producţie indicii morbidităţii şi incapacitatea temporară de muncă cauzată de bolile aparatului digestiv au constituit 46, 3% de lucrători, numărul de zile 293% lucrători durata medie a unui caz 18, 6 zile. În structura incapacităţii temporare de muncă, bolile aparatului digestiv reprezintă a V-a cauză după bolie organelor respiratorii, unele afecţiuni ale sistemului ostiomuscular, traumatisme şi bolie cardiovasculare. Aproape 2/3 din absenteismul bolilor digestive este dat de bolile cronice: 32%- de boala ulceroasă şi gastrite, 19%-litiaza biliară şi colecistitele, 8% hepatita cronică şi ciroza ficatului (cu tendinţă de creştere) şi 6%-de enterocolitele cronice, invaliditatea din bolile aparatului digestiv ocupă în prezent locul IV în tabloul morbidităţii mai ales după hepatopatiile şi bolile ulceroase operate.

Afecţiunile stomacului şi ale intestinului, mai frecvente în prezent decât altădată, sunt legate direct de modul de viaţă al fiecăruia, mai mult sau mai puţin stresat, cu irascibilitatea caracteristică perioadei în care trăim. Bolile de stomac mai depind mult de natura şi calitatea alimentelor ingerate, adesea încărcate de ingrediente chimice, cu acţiuni toxice.

Anatomia stomacului

Stomacul reprezintă o porţiune dilatată a tubului digestiv, unde ajung alimentele înghiţite de la nivelul esofagului. Acestea sunt depozitate aici înainte de a fi propulsate în intestinul subţire, pe măsura continuării digestiei. Stomacul reprezintă un sac muscu¬lar distensibil, căptuşit de o mem¬brană mucoasă. Este fixat în două puncte: în partea superioară, la nivelul orificiului esofagian şi în por¬ţiunea iniţială a intestinului subţire, aflată la capătul său inferior. Intre aceste două puncte, stomacul este mobil şi poate varia ca poziţie. În staţiune verticală are forma literei ,, J”, având o porţiune verticală constituită din fundul stomacului şi corpul stomacului şi o porţiune orizontală formată din antrul şi canalul piloric. Stomacului i se descriu două feţe- anterioară şi posterioară, două margini-marea şi mica curbură şi două orificii- cardia prin care comunică cu esofagul şi orificiul piloric care asigură legătura cu duodenul.

În constituţia anatomică a stomacului intră patru tunici:

1. mucoasa- prezintă numeroase plici gastrice şi este formată dintr-un epiteliu cilindric simplu, prevăzut cu glande gastrice;

2. submucoasa- permite alunecarea prin intermediul fibrelor conjunctive laxe şi elastice pe care le conţine;

3. musculatura- formată din fibre netede aşezate în trei straturi, fibre longitudinale, dispuse transversal între cardia şi pilor şi concentrate pe mica curbură, fibre circulare, dispuse transversal şi concentrate sub formă de chingi între cele două curburi, fibre optice în interior;

4. seroasa- reprezentată de peritoneul visceral, înveleşte stomacul.

Raportul stomacului cu organele vitale

Faţa anterioară a stomacului vine în raport cu faţa inferioară a lobului stâng al ficatului, cu peretele anterior al abdomenului, în regiunea epigastrică şi cu diafragma, în regiunea corespunzătoare hipocondrului stâng. Prin intermediul diafragmei vine în raport cu sinusul costodiafragmic stâng şi coastele, zonă care este sonoră la percuţie. Faţa posterioară vine în raport, prin intermediul bursei omentale- o prelungire a cavităţii peritoneale înapoia stomacului, cu peretele posterior al abdomenului, splina, glanda suprarenală stângă, rinichiul stâng, mezocolonul tranvers şi pancreasul .

Fiziologia stomacului

Structura stomacului este adaptată în vederea asigurării a două funcţii esenţiale ale sale- funcţia rezervor al alimentelor, cu evacuarea intermitentă şi funcţia de digestie asigurată de sucul gastric. Vascularizarea stomacului este asigurată de arterele gastrice, ramuri din trunchiul celiac.

Inervaţia este asigurată de fibrele simpatice ale plexului celiac, fibre parasimpatice ale nervilor vagi, dispuse în trei plexuri:

-plexul Meissnr în mucoasă;

-plexul Auerbach în tunica musculară;

-plexul seros.

Mucoasa gastrică prezintă cute care îi măresc suprafaţa formată dintr-un epiteliu cilindric, unistratificat, numeroase orificii prin care se deschid glandele gastrice. Glandele cardiace şi pilorice secretă mucusul, iar cele ale fundului şi corpului gastric au în structura lor celule care secretă HCl şi celule accesorii care secretă mucusul.