Glomerulonefrita Acută Poststreptococică

INTRODUCERE

Glomerulonefrita acută poststreptococică reprezintă una din cele mai frecvente nefropatii întâlnite la copil, în special în a doua copilărie.

Incidenţa acestei afecţiuni este mai frecventă la copilul şcolar fiind strâns legată de infecţiile streptococice, considerată în unanimitate de toţi autorii, ca fiind o boală poststreptococică, a cărei patogenie este legată de conflictul dintre antigenele streptococice şi anticorpii antistreptococici ai organismului. Boala este considerată ca o afecţiune ce determină formarea de complexe imune.

Având în vedere frecvenţa acestei afecţiuni, ce continuă să rămână crescută, polimorfismul clinic şi biologic dominat de componenta nefritică, am considerat utilă abordarea acestui aspect de patologie pediatrică, efectuând un studiu retrospectiv pe o perioadă de 5 ani în care am analizat 88 de cazuri etichetate cu diagnosticul de glomerulonefrită poststreptococică. În studiu am insistat asupra aspectelor clinice, biologice, terapeutice şi evolutive ce au reprezentat elementele fundamentale de diagnostic.

Capitolul I

Definiţie

Glomerulonefritele acute pot fi definite în apariţia bruscă a unui sindrom nefritic în absenţa unei boli glomerulare rezistente. Glomerulonefrita acută difuză poststreptococică realizează forma tipică a sindromului nefritic acut.

Glomerulonefrita acută poststreptococică este o boală cu etiologie streptococică demonstrată prin prezenţa streptococului beta-hemolitic şa poarta de intrare a infecţiei (faringian şi cutanat) şi prin creşterea titrului ASLO; patogenia-tradiţional, este considerată o boală cauzată de depunerea de complexe imunocirculante (CIC) la nivelul glomerulului, fapt dovedit de prezenţa uni titru crescut de CIC în ser şi de prezenţa de IgG şi beta 1-Cglobulina sub formă de depozite granulare pe versantul subepitelial al membranei bazale glomerulare (MBG) şi mai ales prin scăderea titrului complementului seric; histopatologic – prezenţa unei glomerulite difuze proliferativ-exudative endocapilare; clinic-prezenţa sindroamelor de retenţie hidrosalină, urinar-albuminurie, hematurie, cilindrurie, oligurie, sindromul hipertensiv şi de încărcare cardiopulmonară, sindromul de retenţie azotată; evolutiv-boala autolimitantă cu evoluţie la copil spre vindecare deplină sau în “defect” (hematurie microscopică sau proteinurie reziduală după 2 ani de evoluţie a bolii).

Capitolul II

Etiologie

Glomerulonefrita acută difuză poststreptococică ocupă un loc distinct (vezi clasificarea de mai jos), făcând parte din categoria glomerulonefritelor cu etiologie cunoscută. Agentul patogen etiologic este streptococul beta-hemolitic grupa A cu localizare faringiană şi otică (63%) sau cutanată (5-10%). Spre deosebire de Reumatismul articular acut (RAA), sediul faringian al infecţiei streptococice nu este nici obligatoriu, nici exclusiv.

Asocierea glomerulonefritei acute difuze poststreptococice cu RAA este întâlnită doar în maxim 5% din cazuri; aceasta se datoreşte tipurilor de streptococ care au afinitate diferită pentru glomeruli şi sinoviali.