Indecși de măsurare a productivității și impactului produs de lucrări știintifice

În domenii precum economia, sport, sănătate și altele, măsurarea numerelor și a rezultatele conduc la decizii. În domeniul academic, lista de publicații este unul dintre primele criterii pentru angajare, promovare și încasare de granturi. Unele administrații și cercetători adoptă noi metode pentru evaluarea rezultatelor academice. Univeristățile mari se pot abona la serviciile specializate ale anumitor distribuitori performanți în urma anumitor contracte costisitoare, în timp ce alte instituții mai mici au dezvoltat propriul algoritm.

Impactul academic este măsurat și pe baza consilierilor și a recomandărilor, a premiilor primite în urma cercetărilor,cât și îndrumarea și predarea (12). Aceste metode funcționează de la începutul academic, dar este sprijinit în continuare și de alte metode mai noi.

Impactul științific este încă măsurat în publicații. Majoritatea centrelor universitare, nu au restricții doar în privința unui anumit număr de publicații, care să ducă la decizii de angajare sau promovare, dar și dacă cercetările sunt originale sau au pornit de la alte lucrări ale altor cercetători. Unele preferă publicarea cercetărilor în anumite jurnale științifice sau participarea la anumite conferințe, în timp ce altele preferă articole sau cărți.

Odată cu aplicația unui candidat, conducerea evaluează baza de date a jurnalelor în care au fost publicate articole, cărți și conferințe la care acesta a luat parte. Se observă nu doar citațiile, factorii de impact sau ordinea autorilor, dar și dacă canditatul a publicat cu aceleași persoane, sau a fost integrat în mai multe grupuri.

Ultimii ani au arătat proliferarea măsurilor care cuantifică rezultatele științifice ale cercetătorilor. Cu toate acestea, majoritatea acestor măsuri se concentrează pe productivitate, favorizând astfel paradigma "publică sau pieri". Acest referat își propune o măsură care vizează cuantificarea impactului cercetării asupra de-accentuării productivității, oferind astfel oamenilor de știință o evaluare alternativă și mai corectă a muncii lor. Impactul unui articol este definit ca numărul de autori care au fost influențați de acesta. Astfel, măsura urmărește cuantificarea impactului manuscrisului, punând accentul pe oamenii de știință, mai degrabă decât pe citatele brute. Măsura este apoi extrapolată cercetătorilor și instituțiilor.

Publicarea rezultatelor, afirmă Margolis, "este probabil principalul mijloc de a realiza sarcina aproape imposibilă de contabilizare a timpului și a banilor cheltuiți pentru cercetare. În mod inevitabil, acest lucru pune o primă pe cantitate în detrimentul calității și, ca și în cazul oricărui alt tip de inflație, problema se înrăutățește: cu cât sunt redactate mai multe documente, cu atât sunt mai puțin responsabile și cu atât mai mare este presiunea de a publica mai mult ". Astfel, paradigma „publică sau pierzi” pe care oamenii de știință o întâlnesc are, în cea mai mare parte, implicații inevitabile asupra calității cercetării publicate. În cel mai rău caz, mulți autorii optează pentru publicarea acelorași date sau chiar pentru unitatea publicabilă minimă (MPU), pentru a spori valoarea aparentă a muncii lor. În cele din urmă, concluziile cercetării sunt împărțite într-o serie de articole în loc de a produce un singur manuscris semnificativ. Acest modus operandi are implicații suplimentare, deoarece contribuția ușoară la știință a unui UMP prezintă editorilor de reviste sarcina foarte subiectivă de a concepe dacă merită chiar publicarea. Problema inflației de maculatură poate pune în cele din urmă o povară extraordinară asupra întregii comunități științifice pentru a păstra infrastructura pentru publicarea și difuzarea operelor științifice.

Primii trei indecși de măsurare a productivității și impactului produs de lucrările științifice au fost Science Citation Index (SCI), Social Sciences Citation Index (SSCI), Art & Humanities Citation Index (A&HCI) publicați de Eugene Garfield din anul 1964 pana in 1978 Și editați te Institutul pentru informare științifică (ISI), fondat de acesta.

Principiul de funcționare al unui indice de citare este următorul: dacă un cercetător cunoaște o publicație importantă pentru munca sa, un indice de citare ar permite cercetătorului să identifice articolele din jurnal publicate ulterior acelei lucrări care l-au citat.

În ciuda inovație pozitive, inclusiv noii indicatori precum indicatorul webmetric (paginile web) nu există limite, în principal deoarece un link diferit față de citație, nu sunt o recunoaștere științifică a paginii legate la care se face referire.

Rezultatele obținute de analizele de citare sunt semnificative din punct de vedere statistic datorită colectării masive și sistematice a datelor. Acesta este motivul pentru care indicele de citare al Thomson Reuters, accesibil prin Web of Science®, este utilizat ca standard mondial pentru bibliometrie.

Timp de peste 50 de ani, Thomson Reuters a colectat informații cuprinzătoare în domenii academice, de la științe naturale la științe sociale și umaniste. Analiza statistică extrem de fiabilă a datelor este posibilă datorită politicii consistente a Thomson Reuters privind indexarea și stocarea datelor. Un indice de citare pentru știință a fost descris pentru prima dată în 1955 de Eugene Garfield, fondatorul și emeritul președinte al ceea ce era atunci ISI, în revista Science. El și-a dat seama de viziunea sa câțiva ani mai târziu, cu producția din 1961 Science Citation Index®. Principiul de funcționare al unui indice de citare este următorul: Dacă un cercetător cunoaște o publicație importantă pentru munca sa, un indice de citare ar permite cercetătorului să identifice articolele publicate ulterior acelei lucrări care l-au citat.

Nu a scăpat de observația lui Garfield că o astfel de bază de date ar putea servi și altor scopuri, cum ar fi monitorizarea și analizarea structurii și creșterii științei. Combinația dintre un număr constant de date de publicare și citare compilate de ISI în anii 1960 și 1970 și creșterea simultană a puterii de calcul și aplicațiile software, în special cele dezvoltate în anii 1980 și 1990, a făcut ca bibliometria să fie o practică practică și chiar rentabilă.

Web of Science include acum nu numai Indexul Citation Science, ci și Social Science