Ingrijirea Bolnavilor cu Angina Pectorala

Imagine preview
(9/10 din 5 voturi)

Acest proiect trateaza Ingrijirea Bolnavilor cu Angina Pectorala.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 60 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 7 puncte.

Domeniu: Medicina

Cuprins

PLANUL LUCRĂRII
I. Noţiuni de anatomie şi fiziologie a anginei pectorale
II. Date generale despre angina pectorală:
II.1. Simptomatologie
II.2. Evoluţie, complicaţii, foaie clinică
II.3. Diagnostic pozitiv
II.4. Diagnostic diferenţial
II.5. Pronostic
II.6. Tratamente
II.7. Profilaxie
III. Îngrijirea pacienţilor cu angină pectorală în perioada
18.06.2008 – 20.06.2008
III.1. Elemente generale şi îngrijire a nursingului
III.2. Studiul de cazuri
III.3. Concluzii
III.4. Anexe
IV. Bibliografie

Extras din document

“Teoria precizează ceea

ce putem observa”

Albert Einstein

I. NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE

Aparatul circular este alcătuit din sisteme circulatorii: sanguin şi limfatic. Sistemul circulator este constituit din inimă şi vase de sânge, iar cel limfatic din vasele limfatice şi ganglionii limfatici.

Inima şi circulaţia cardiacă

Inima (cordul) este un organ musculos cavitar cu o formă de con turtit antero-posterior şi este situată în torace, între cei doi plămâni.

De la vârf la bază măsoară la adult 89 mm, diametrul bazei este de circa 105 mm, greutatea de circa 250 -300g şi capacitatea de circa 500-700 cmc.

În mod clasic nu se compară mărimea inimii cu a pumnului drept al individului respectiv.

Cavitatea cardiacă este compartimentată în patru cămăruţe: două auricule sau atrii, situate superior, unul drept şi unul stâng, despărţite printr-un perete interauricular (sept interatricol) şi posedând câte o prelungire numită urechiuşă şi două ventricule, unul drept şi uni stâng, situate sub auricule, despărţite de acestea prin septul atrioventricular şi între ele prin cel interventricular.

Ventriculele sunt mai mari decât auriculele şi fiecare comunică cu auriculul de aceea parte prin câte un orificiu atrioventricular.

Din ventriculul stâng porneşte artera aortă, iar din cel stâng artera pulmonară.

În auriculul stâng se deschid patru vene pulmonare, iar în cel drept vena cavă superioară şi cea inferioară, sinusul coronar şi venele cardiace accesorii.

Corespunzător septului atrioventricular, se observă pe suprafaţa exterioară a inimii un şanţ coronar, iar corespunzător septului interventricular un sanţ longitudinal anterior şi unul posterior în care sunt situate vasele inimii.

Vasele principale care irigă inima sunt arterele coronare şi venele coronare. Anexele 1 şi 2.

Arterele coronare pornesc din aortă, imediat după ieşirea din inimă.

Artera coronară stângă dă două ramuri:

- artera circumflexă, care străbate partea stângă a şanţului

atrioventricular;

- artera interventriculară, în şanţul interventricular.

Artera coronară dreaptă străbate partea dreaptă a şanţului atrioventricular, trece pe faţa posterioară a inimii şi merge apoi către vârful ei prin şanţul interventricular posterior.

Venele coronare aduc sângele din diferite teritorii ale inimii spre sinusul coronar (extremitatea dilatată a marii zone coronare) situat pe faţa posterioară a inimii în partea stângă a şanţului atrioventricular.

Sinusul coronar se deschide în autriculul drept.

Inima este alcătuită din trei tunici:

- epicardul;

- miocardul;

- endicardul.

EPICARDUL reprezintă foiţa viscerală a pericardului, seroasă care înveleşte inima. Pericardul este alcătuit dintr-o foiţă parietală (pericard parietal) şi una viscerală, epicardul.

Între cele două foiţe există o cavitate virtuală pericardică ce conţine o fină particulă de lichid care permite alunecarea una faţă de alta a celor două foiţe şi astfel amortizează frecăturile inimii de organele vecine în cursul contracţiilor cardiace.

MIOCARDUL este tunica mijlocie a inimii şi reprezintă cea mai mare parte din grosimea pereţilor cordului.

Miocardul are o structură musculară, fiind alcătuit din fibre musculare cardiace. În miocard mai există ţesut conjunctiv, vase sanguine, ţesut nodal, plexuri nervoase intrinseci şi nervii extrinseci.

Ţesutul nodal este un ţesut muscular cardiac de tip embrionar, reprezentat prin:

1. Modul sinusal (Keith şi Flach), situat în miocardul atriului drept, între orificiile celor două vene cave, către vena cavă superioară;

2. Nodul atrioventricular (Aschof–Tawara), situat în septul atroventricular şi cel interatrial, spre atriul drept, în dreptul inserţiei valvulei tricuspide;

3. Fasciculul lui His, care porneşte de la nodului atrioventricular în grosimea septului interventricular şi se bifurcă spre vârful inimii într-o ramură pentru ventriculul drept şi alta pentru ventriculul stâng;

4. Reţeaua lui Purkinje, alcătuită din ramificaţiile fasciculului lui His în pereţii ventriculilor.

Ţesutul nodal reprezintă sistemul excitoconducător al inimii deoarece în acest ţesut autoexcitabil iau naştere în mod automat şi sunt conduşi în întregul muşchi cardiac stimulii ce determină contracţiile inimii.

Plexurile nervoase intrinseci sunt reprezentate prin plexul atrial situat în vecinătatea nodului sinusal şi prin cel atroventricular, situat în vecinătatea nodului cu acelaşi nume.

Nervii extrinseci sunt reprezentaţi prin nervii simpatici cardiaci (superior, mijlociu şi inferior) şi prin fibre parasimpatice al nervului vag şi alcătuiesc în jurul inimii plexul cardiac de la care pătrund fibre nervoase în peretele inimii.

Fisiere in arhiva (1):

  • Ingrijirea Bolnavilor cu Angina Pectorala.doc