Îngrijirea Bolnavilor cu Probleme de Mobilitate

Aparatul specializat care efectueaza miscarile corpului uman este denumit aparat locomotor”, iar functia complexa a acestui aparat se numeste de “locomotie”.

Organismul în miscare trebuie privit ca un tot unitar, ca un întreg, nu ca o manifestare izolata a unor mecanisme ale unor aparate si sisteme care ar actiona complet independent .

La baza miscarilor stau factori morfofunctionali rezultati din miscarea însasi si care nu sunt altceva decat organele aparatului locomotor (oase, articulatii, muschi) si organele sistemului nervos (receptori, nervi senzitivi, maduva spinarii, encefal, nervi motori, placi motorii, sisteme gama).

Organismul în miscare trebuie privit ca un tot unitar, ca un întreg, miscarea fiind rezultatul intrarii în actiune a tuturor factorilor morfofunctionali amintiti. Intrarea în actiune a acestor factori si mecanismul lor sunt stereotipe si pot fi considerate ca niste principii .

Din istoricul anatomiei se desprind câteva nume celebre, cum ar fi grecul Galien (131-201) sau Andre Vesal (1524-1564), cel mai mare anatomist al secolului XVI-lea, care a trait la Bruxelles, fiind unul dintre primii care s-au ocupat de sistematizarea tehnicii disectiei corpului omenesc.

Anatomia omului, ca si celelalte ramuri ale stiintelor naturii, a cunoscut în secolele urmatoare dupa înfrângerea prejudecatilor religioase, un remarcabil progres si a ajuns sa stea la baza studiului a numeroase activitati stiintifice si artistice.

Scoala româneasca de anatomie a adus o importanta contributie la dezvoltarea acestei ramuri a biologiei. Numele lui Fr.Rainer, Gr. T.Popa, V. Papilian, Z. Iagnov, E. Repciuc, D. Riga, T. Rusu si al multor altora vor ramâne strâns legate de evolutia anatomiei, în general, si a anatomiei functionale, în special.

Definitia lui Fr. Rainer - “Anatomia este stiinta formei vii”-concretizeaza conceptia scolii românesti de anatomie.

CAPITOLUL II

ANATOMIA APARATULUI LOCOMOTOR

Aparatul locomotor, aparat specializat care îndeplineste functia locomotorie a organismului, este alcatuit dintr-un complex de organe cu structuri si functii diferite. La cele 206 segmente osoase, peste 430 muschi striati si peste 310 articulatii trebuie adaugate reteaua nervoasa (cu caile aferente si eferente) si reteaua vasculara care iriga toate aceste organe.

2.1 OASE

Majoritatea oaselor corpului omenesc au forme si dimensiuni diferite, ceea ce demonstreaza relatia dintre aspectul lor exterior si functiile care le revin.

Din punct de vedere al aspectului exterior, oasele se împart în trei tipuri :

- oase lungi

- oase scurte

- oase plate

Oasele lungi sunt formate dintr-un tub de substanta osoasa compacta, având în centru un canal medular si la cele doua extremitati, mai mari ca volum, câte un bloc de substanta spongioasa, înconjurata de un strat de substanta compacta.

Ele actioneaza ca pârghii si prin intermediul lor se vor realiza miscari rapide si de mare amplitudine, motiv pentru care alcatuiesc scheletul membrelor.

Oasele scurte sunt blocuri de substanta spongioasa acoperite de un strat de substanta compacta. Rolul lor este de a suporta elastic greutatea corpului (oasele tarsiene), de a contribui la mentinerea echilibrului intrinsec al coloanei vertebrale (vertebrele), sau de a permite executarea miscarilor complexe si delicate ale mâinii (oasele carpiene).

Oasele plate sunt late si subtiri si participa la alcatuirea unor cavitati care protejaza organele importante (cutia craniana) sau la realizarea unor suporturi stabile (oasele bazinului), sau ofera muschilor suprafete întinse si mobile de insertie (omoplatul).