Cuprins
- CAP I Istoricul bolii 6
- CAP II Anatomia aparatului locomotor 7
- 2.1 Oase 7
- 2.2 Muschi 8
- 2.3 Articulatii 10
- CAP III Semiologia aparatului locomotor 12
- 3.1 Simptome 12
- 3.2 Simptome obiective 15
- 3.3 Inspectia 15
- 3.3.1 Edemul 17
- 3.3.2 Fistula 18
- 3.3.3 Hipotrofia 19
- 3.4 Palparea 22
- 3.4.1 Temperatura locala 23
- 3.4.2 Hemihidartroza 23
- 3.4.3 Fluctuenta 24
- 3.4.4 Durerea provocata 24
- 3.4.5 Crepitatia 24
- 3.5 Auscultatia 25
- 3.6 Reflexele 25
- 3.7 Masuratori 25
- 3.8 Electrodiagnosticul de stimulare 26
- 3.9 Electromiografia 26
- 3.10 Artroscopia 26
- 3.11 Prevenirea escarelor 27
- CAP IV Fracturi si luxatii 29
- 4.1 Fracturile gâtului 29
- 4.2 Fracturile rotulei 29
- 4.3 Fracturile de menisc 29
- 4.4 Fracturile gambei 29
- 4.5 Fracturile oaselor antebratului 30
- 4.6 Fracturile bazinului 31
- 4.7 Luxatia congenitala de sold 32
- CAP V Boala lui Parkinson 34
- 5.1 Forme clinice 35
- 5.2 Tratament 36
- 5.3 Îngrijirea pacientilor cu boala Parkinson 37
- CAP VI Rolul asistentei medicale 41
- CAP VII Tulburari de mers 43
- 7.1 Anomalii rotationale 43
- 7.2 Diformitatile piciorului 43
- 7.3 Torsiunea tibiala 43
- 7.4 Torsiunea femurala 44
- 7.5 Platfus 44
- 7.6 Piciorul cavus 45
- 7.7 Diformitati angulare 45
- CAP VIII
- 8.1 Caz I 47
- 8.2 Caz II 60
- 8.3 Caz III 70
- CAP IX ANEXE 79
- CAP X BIBLIOGRAFIE 90
Extras din proiect
Aparatul specializat care efectueaza miscarile corpului uman este denumit aparat locomotor”, iar functia complexa a acestui aparat se numeste de “locomotie”.
Organismul în miscare trebuie privit ca un tot unitar, ca un întreg, nu ca o manifestare izolata a unor mecanisme ale unor aparate si sisteme care ar actiona complet independent .
La baza miscarilor stau factori morfofunctionali rezultati din miscarea însasi si care nu sunt altceva decat organele aparatului locomotor (oase, articulatii, muschi) si organele sistemului nervos (receptori, nervi senzitivi, maduva spinarii, encefal, nervi motori, placi motorii, sisteme gama).
Organismul în miscare trebuie privit ca un tot unitar, ca un întreg, miscarea fiind rezultatul intrarii în actiune a tuturor factorilor morfofunctionali amintiti. Intrarea în actiune a acestor factori si mecanismul lor sunt stereotipe si pot fi considerate ca niste principii .
Din istoricul anatomiei se desprind câteva nume celebre, cum ar fi grecul Galien (131-201) sau Andre Vesal (1524-1564), cel mai mare anatomist al secolului XVI-lea, care a trait la Bruxelles, fiind unul dintre primii care s-au ocupat de sistematizarea tehnicii disectiei corpului omenesc.
Anatomia omului, ca si celelalte ramuri ale stiintelor naturii, a cunoscut în secolele urmatoare dupa înfrângerea prejudecatilor religioase, un remarcabil progres si a ajuns sa stea la baza studiului a numeroase activitati stiintifice si artistice.
Scoala româneasca de anatomie a adus o importanta contributie la dezvoltarea acestei ramuri a biologiei. Numele lui Fr.Rainer, Gr. T.Popa, V. Papilian, Z. Iagnov, E. Repciuc, D. Riga, T. Rusu si al multor altora vor ramâne strâns legate de evolutia anatomiei, în general, si a anatomiei functionale, în special.
Definitia lui Fr. Rainer - “Anatomia este stiinta formei vii”-concretizeaza conceptia scolii românesti de anatomie.
CAPITOLUL II
ANATOMIA APARATULUI LOCOMOTOR
Aparatul locomotor, aparat specializat care îndeplineste functia locomotorie a organismului, este alcatuit dintr-un complex de organe cu structuri si functii diferite. La cele 206 segmente osoase, peste 430 muschi striati si peste 310 articulatii trebuie adaugate reteaua nervoasa (cu caile aferente si eferente) si reteaua vasculara care iriga toate aceste organe.
2.1 OASE
Majoritatea oaselor corpului omenesc au forme si dimensiuni diferite, ceea ce demonstreaza relatia dintre aspectul lor exterior si functiile care le revin.
Din punct de vedere al aspectului exterior, oasele se împart în trei tipuri :
- oase lungi
- oase scurte
- oase plate
Oasele lungi sunt formate dintr-un tub de substanta osoasa compacta, având în centru un canal medular si la cele doua extremitati, mai mari ca volum, câte un bloc de substanta spongioasa, înconjurata de un strat de substanta compacta.
Ele actioneaza ca pârghii si prin intermediul lor se vor realiza miscari rapide si de mare amplitudine, motiv pentru care alcatuiesc scheletul membrelor.
Oasele scurte sunt blocuri de substanta spongioasa acoperite de un strat de substanta compacta. Rolul lor este de a suporta elastic greutatea corpului (oasele tarsiene), de a contribui la mentinerea echilibrului intrinsec al coloanei vertebrale (vertebrele), sau de a permite executarea miscarilor complexe si delicate ale mâinii (oasele carpiene).
Oasele plate sunt late si subtiri si participa la alcatuirea unor cavitati care protejaza organele importante (cutia craniana) sau la realizarea unor suporturi stabile (oasele bazinului), sau ofera muschilor suprafete întinse si mobile de insertie (omoplatul).
Preview document
Conținut arhivă zip
- Ingrijirea Bolnavilor cu Probleme de Mobilitate.doc