Îngrijirea Bolnavului cu Cataractă

MOTTO:

"Adevărata frumuseţe izvorăşte din sublim şi simplitate”.

Voltaire

NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE A ANALIZATORULUI VIZUAL

Analizatorul vizual, ca şi ceilalţi analizatori ai organismului, este un sistem funcţional care, din punct de vedere morfologic şi funcţional, cuprinde trei segmente:

- un segment periferic sau receptor, care priveşte excitaţiile exterioare

specifice;

- un segment de conducere, căile nervoase care conduc influxul primit de la

segmentul periferic către scoarţa cerebrală;

- un segment central sau cerebral, unde excitaţia este transformată în

senzaţie vizuală.

SEGMENTUL PERIFERIC

Segmentul periferic constă din globul periferic şi anexele sale. Globul ocular este -formaţiune aproape sferică, situată în partea anterioară a orbitei.

Masa globului ocular variază între 7 şi 7,5 g; volumul este de 6,5 cm3; consistenţa fermă este dată de către tunicile globului ocular puse în tensiune de către conţinutul intraocular. Globul ocular este format din trei straturi suprapuse, care formează peretele lui, şi din medii transparente care sunt în interiorul globului ocular.

Cele trei straturi sunt:

- stratul fîbros;

- stratul vascular numit şi uvee;

- stratul nervos, retina.

/v

In interiorul globului ocular sunt cuprinse umoarea apoasă, cristalinul şi corpul vitros, care alcătuiesc mediile transparente, şi care, împreună cu corneea, reprezintă sistemul optic al ochiului.

Conţinutul globului ocular

Camera anterioară şi camera posterioară sunt umplute de umoarea apoasă, un lichid transparent secretat de corpul ciliar.

Corpul vitros este -substanţă gelatinoasă, care ocupă spaţiul cuprins între faţa posterioară a cristalinului şi peretele globului ocular. Volumul vitrosului reprezintă şase zecimi din volumul globului ocular. Masa vitreană este -substanţă anhistă, coloidală, cu rare celule migratoare. Substanţa vitrosului conţine 96,6% apă.

Vitrosul optic este omogen. Corpul vitros în totalitatea sa are un rol important în dezvoltarea şi menţinerea formei globului ocular.

CRISTALINUL are forma unei lentile biconvexe, perfect transparentă si elastică, cu masa de 2-2,5g, cu diametrul de 9-10mm, situată în plan frontal, între iris şi corpul vitros, într--scobitura a vitrosului numită "fossa pantellaris".

Este suspendat de corpul ciliar printr-un sistem de fibre radiare foarte fine, ce formează zonula lui Zinn, sau ligamentul suspensor. Zonula lui Zinn este un inel membraniform, cu rol de a menţine cristalinul în poziţia sa normală şi de a-i transmite impulsurile muşchiului ciliar.

Cristalinul are doua feţe: una anterioară, alta posterioară.

Fata anterioară are raza de curbură de 10 mm., faţa posterioară are raza de curbura de 6 mm., astfel încât suprafaţa anterioară a cristalinului este mai puţin bombată decât cea posterioară. Cristalinul conţine apă (65%), proteine (35%) din care unele solubile (alfa, beta şi gama cristalin) altele insolubile (albuminoidul), fermenţi, vitamine.

Indicele de referinţă cu vârsta, în medie este de aproximativ 22 D.

Cristalinul este constituit din următoarele straturi:

- capsula cristalinului sau cristaloida, -membrană de înveliş transparentă,

foarte elastică şi subţire;

- epiteliul cristalinian anterior este format dintr-un rând de celule cubice

dispuse sub capsula anterioară depăşind cu puţin ecuatorul cristalinian.

Fibrele cristaliniene, care iau naştere din celulele epiteliului anterior, au forma hexagonală. Fibrele tinere sunt îngrămădite spre centrul lentilei.

Fibrele sunt dispuse în straturi concentrice. Terminaţiile anterioare ale fibrelor formează pe suprafaţa nucleului cristalinian -sutură în formă de "Y" drept, denumită sutura cristaliniană anterioară, iar terminaţiile posterioare formează -sutură sub forma unui "Y" inversat. După naştere, cristalinul continuă să se dezvolte fără să se producă -distensie a capsulei, ci -condensare a lentilei, care, progresiv, produce -scădere a elasticităţii cristalinului şi, totodată, -diminuare treptată, cu vârsta, a amplitudinii de acomodaţie.

Acomodaţia este proprietatea ochiului de a vedea clar un obiect, la orice distantă între infinit şi ochi. Cristalinul nu are nervi şi este avascular. Nutriţia sa este asigurată de către umoarea apoasă, prin intermediul capsulei, datorită unui fenomen de difuziune şi osmoză. Orice tulburare a metabolismului cristalinian duce la degenerescentă şi opacifîerea lor. Conţinutul în calciu al cristalinului este egal cu cel al umorii apoase. La tineri, calciul se găseşte în cantitate mică. Tulburările de metabolism ale proteinelor şi ale lichidelor eliberează probabil sulfaţi, fosfaţi si carbonaţi, care sunt precipitaţii de calciu existent în cristalin, ducând astfel la cataractarea lui.

SEGMENTUL DE CONDUCERE

În cavitatea craniană, după un scurt traiect, fibrele nervului optic dintr--parte se încrucişează parţial cu cele din partea opusă, formând chiasma optică. Ea se găseşte situată în etajul superior al endocraniului, deasupra hipofizei.

De la chiasma pornesc bandelete optice, care înconjoară pedunculii cerebrali şi se termină în corpii geniculaţi.

Corpii geniculaţi externi sau laterali sunt situaţi sub pulvinar, în continuarea bandeletelor optice. Conţin un număr mare de celule, cu care se pun în

contact fibrele nervului optic. Corpii geniculaţi laterali au structura lamelară: lamelele albe mielinice alternează cu cele cenuşii.

Radiaţiile optice ale lui Gratiolet reprezintă fibrele neuronilor din corpii geniculaţi externi, fiind complet înglobate în substanţa albă a lobului temporo-occipital. Aceste fibre mielinizate pleacă de la baza corpului geniculat extern şi se grupează în afara şi deasupra acestuia, merg, după ce au trecut prin partea posterioară a capsulei interne, spre aria striată a lobului occipital şi se termină în jurul scizurii calcariene. Fasciculele radiaţiilor optice sunt mai voluminoase decât cele din bandeletele optice, deoarece cuprind şi un număr de fibre centrifuge.

SEGMENTUL CENTRAL SAU CEREBRAL

AL ANALIZATORULUI VIZUAL

Segmentul central sau cerebral al analizatorului vizual este situat în scoarţa cerebrală a globului occipital, aria 17 Brodmann. Aici are loc transformarea excitaţiei luminoase în senzaţie vizuală. La nivelul scizurii calcariene din lobul occipital există -adevărată retină corticală. Fibrele maculare se proiectează la nivelul polului posterior occipital. La nivelul cortexului occipital, regiunea ocupă -suprafaţă mult mai mare decât la nivelul retinei. Astfel, se poate considera că vederea este -funcţie aşa de complexă, încât la realizarea ei participă creierul în totalitatea lui.

Ariile occipitale funcţionale Brodmann sunt ariile 17, 18, 19. Aria striată 17 sau aria vizuală se găseşte pe scizura calcariană şi buzele sale. Suprafaţa ariei atinge 20-30 cm2. Aceasta arie are sediul recepţiei senzaţiilor vizuale şi reprezintă domeniul percepţiilor vizuale elementare.

VASCULARIZAŢIA GLOBULUI OCULAR

Vascularizaţia globului ocular este asigurată de artera oftalmică, ce provine din carotida internă. Artera oficială pătrunde în orbită prin canalul optic, face apoi -spirală în jurul nervului optic, dând ramuri bulbare şi orbitare, înainte de a pătrunde în glob, vasele bulbare se împart în două teritorii distincte, teritoriul retinian şi cel uveal. Teritoriul retinian este irigat de artera centrală a retinei, ramura din artera oftalmică. Artera apare în central papilei nervului optic, unde se împarte într--ramură superioară şi una inferioară, care, apoi, se divid într--ramură temporală şi una nazală. Ramurile arteriale se capilarizează, formând două reţele: una superioară, în stratul plexiform intern, alta profundă în stratul plexiform extern.

Straturile externe care conţin conurile şi bastonaşele sunt hrănite în primul rând de reţeaua corio-capilară a coroidei prin difuziune şi numai în mică măsură prin fuziunea limfei interstiţiale la nivelul straturilor interne ale retinei. Coriocapilarele prezintă -reţea foarte densă şi fac parte din sistemul vascular uveal. Reţeaua de capilare este situată pe membrana Bruch, cu densitate maximă în regiunea maculară. Această strânsă legătură care există între nutriţia retinei şi a coroidei explică faptul că majoritatea proceselor patologice de la acest nivel sunt mixte.

Venele teritoriului retinian se unesc şi formează vena centrală a retinei, care se varsă în venele oftalmice superioare.