Îngrijirea Bolnavului cu Ciroză Hepatică

MOTIVAŢIE

Istoria arată că medicina îşi are originea nu în speculaţii fiziologice sau în anumite cunoştinţe teoretice, ci în instinctul de conservare al individului şi tendinţa de ajutor reciproc în cazuri de accidente sau boli, tendinţa izvorâtă din viaţa în comun.

Complicaţiile deosebite şi complexitatea bolii m-au determinat a alege această temă.

Totodată decesul bunicii mele, din cauza cirozei hepatice, a fost un motiv în plus şi întemeiat pentru a aprofunda această temă.

Introducere

Denumirea de ciroză derivă din cuvântul grecesc „Kippos” care înseamnă galben portocaliu. Reiese că numele bolii a fost dat de culoarea maron deschis a ficatului şi nu de consistenţa sa crescută.

Laennec „naşul cirozei” afirma în tratatul său despre ascultaţie că a fost impresionat de culoarea ficatului. Grecii şi romanii cu multe secole înaintea lui au descris boala ca o atrofiere şi induraţie a ficatului.

Ulterior, termenul de ciroză s-a identificat cu scleroza ficatului. Grecii si romanii cu multe secole înaintea lui Laennec au descris boala ca o atrofiere şi o induraţie a ficatului.

Erasistratus din Alexandria în 304 face legătura dintre ascită şi existenţa ficatului indurat.

Vesalius în 1543, a fost primul care a făcut legătura dintre etilism şi afectarea ficatului.

În 1685, John Browne descrie semnele de decompensare ale cirozei.

Morgagni în 1761 este primul care atrage atenţia asupra perturbărilor circulatorii.

În 1793, Mattheu Baillie descrie modificările hepatice la marii etilici: ficat micşorat de culoare galben-maron, cu noduli de mărimea florii de cui.

Laennec a făcut descrierea cea mai completă: „Ficatul, redus la o treime, ascuns în regiunea pe care o ocupă; suprafaţa sa externă uşor mamelonată şi încreţită, prezintă o culoare verzui-galbenă, dinţată, apare în întregime alcătuită dintr-o multitudine de grăunţe mici, de forma rotundă sau ovoidă ale căror dimensiuni variază de la sămânţa de mei la cea de cânepă. Aceste grăunţe uşor de separat una de alta, nu prezentau între ele nici un spaţiu în care să se poată recunoaşte ţesut hepatic restant; culoarea lor era castanie sau galben roşiatică, la periferie, la periferie verde, ţesutul mai degrabă umed, opac, la palpare mai mult flască decât moale”.

Laennec eticheta septurile din cadrul cirozei drept o structură nouă, dezvoltată pe seama ţesutului conjunctiv de neoformaţie.

În 1842, apare o interpretare mai matură dată de Rokitansky: ciroza este rezultatul unui ţesut conjunctiv nou, ca răspuns al perturbărilor circulatorii şi la reacţia inflamatorie.

Acesta susţine că leziunea primară în ciroză este inflamaţia ţesutului conjunctiv.

În desăvârşirea cunoştinţelor despre ciroză, un rol important 1-au avut clinicienii români din secolul trecut: Kalinderu, Stoicescu, Beiecliu.

La începutul acestui secol, cercetările anatomo-patologice ale lui Victor Babeş, au adus contribuţii esenţiale la studiul morfologic al cirozelor subliniind posibilitatea transformării unei hepatite cronice în ciroză hepatică prin continuarea procesului morbid şi pătrunderea mezenchimului activ în lobul hepatic şi pătrunderea unei hiperplazii conjunctive progresive cu fibroză şi scleroză din ce în ce mai întinsă, obţinându-se în final modificarea arhitecturii ficatului.

Hatieganu a reuşit să realizeze un tablou analitic asupra diferitelor aspecte anatomo-linice ale cirozelor, ajungând la o sinteză care i-a permis o vedere de ansamblu şi mai clară asupra clasificării aspectelor clinice şi a fiziopatologiei cirozelor.

I. Pavel a adăugat la scara valorilor mondiale o nouă treaptă, descifrând patogenia icterelor din cursul cirozelor şi îmbogăţind patrimoniul medical cu o nouă concepţie patogenică asupra icterelor.

C. I. Parhon a prezentat la Congresul Internaţional asupra insuficienţei hepatice de la Vichy o sinteză a şcolii româneşti de endocrinologie şi clinică medicală, dând un conţinut mai funcţional hepatopatiilor cronice în general şi cirozelor în special.

Capitolul I

Date despre anatomia şi fiziologia ficatului

Ficatul este cea mai mare glandă a organismului situat în cavitatea abdominală în hipocondrul drept şi epigastru, în loja hepatică.

CONFIGURAŢIA EXTERNĂ

Ficatul are dimensiunile: în sens transversal 28 cm, 18 cm în sensul antero-posterior şi 8 cm grosime. Greutatea este de 1500 g. Culoarea: roşu-cărămiziu. Are 3 feţe:

a) Faţa superioară este rotunjită, fiind divizată într-un lob drept şi unul stâng de ligamentul falciform (o cută peritoneală) care leagă ficatul de diafragm. Această faţă corespunde diafragmului şi prin intermediul acestuia pleurei, plămânului, pericardului şi inimii.