Îngrijirea bolnavului cu ciroză hepatică

ISTORIC

Denumirea de Kirrhos are origine greaca si inseamna galben-portocaliu, reiesind ca

numele bolii a fost determinat de culoarea marou-deschis a ficatului si nu de consistenta sa crescuta. Laennec, caruia pe buna dreptate i se atribuie paternitatea cirozei, afirma in tratatul sau, ca a fost impresionat de culoarea ficatului. Ulterior, Leibermeister si Ewald considera ca denumirea de ciroza sugereaza mai degraba consistenta crescuta decat modificarea de culoare a ficatului. De-a lungul timpului termenul de ciroza s-a identificat cu screloza ficatului,uitandu-se aproape semnificatia sa de culoare.

Desi paternitatea cirozei am vazut ca este atribuita lui Laennec, grecii si romanii, cu multe secole inaintea acestiua, au descries boala ca o atrofie si induratie a ficatului.

Erasistratus din Alexandria in 304 i.Chr. face legatura intre ascita si ficatul indurat.

Aretaus din Capadochia in sec.II.i.Chr. este primul care face legatura intre inflamatia ficatului si evolutia acestuia spre ciroza. Vesalius, in 1543, face corelatia dintre etilism si ciroza. In 1685, John Browne descrie semnele de decompensare ale cirozei. Morgain, in 1761, este primul care descrie perturbarile vasculare din cadrul CH.

Descrierea lui Laennec este ce mai completa: “ ficatul, redus la 1/3 din dimensiunile lui obisnuite, ascuns in regiunea pe care o ocupa; suprafata sa externa usor mamelonata si incretita, prezinta o culoare verzui-galbena, dintata, aparand in intregime alcatuita dintr-o maltitudine de graunte mici, de forma rotunda sau ovaida, ale caror dimensiuni variaza de la samanta de mei pana la cea de canepa. Aceste graunte, usor de separate una de alta, nu prezentau intre ele nici un spatiu in care sa poata recunoaste tesut hepatic restant: culoarea lor era castanie sau galbuie-rosiatica, la periferie verde, tesutul lor mai degraba umed, opac, era la palpare mai degraba flasc decat moale, si la strangerea grauntelor intre degete nu se putea terciui decat o mica portiune, restul dadea la palpare senzatia unei bucati de piele moale.”

La scurt timp dupa descrierea lui Laennec a inceput contraversa asupra originii tesutului conjunctiv. Unii o atribuie colabarii tramei de reticulina, secundara necrozele si colapsului lobular, iar altii formarii de tesut conjunctiv nou. Andral si Boulland considerau ca ficatul este alcatuit dintr-o substanta rosie si una galbena, septurile provenind din aceasta din urma. La Rokitansky in 1842 apare o interpretare mai matura: ciroza este rezultatul formarii unui tesut conjunctiv nou, ca raspuns la perturbarile circulatorii si agresiunea inflamatorie.

In 1850, Frerichs diferentiaza 2 stadii in formarea cirozei:

a) stadiul neoformarii de fibre si al inflamatiei;

b) stadiul formarii modulilor si al contractiei.

A doua contraversa in patogenia cirozei se refera la stadiul leziunii primare. Dupa Kermann, Ktaetz si Fiessinger, leziunea primara este localizata la nivelul hepatocitelor, constand in necroza acestora. Rokitansky atribuie un caracter primar inflamatiei tesutului conjunctiv. Rossle considera ca leziunea primara afecteaza concomitant hepatocitul si mezenchimul.

CAPITOLUL I

I. ANATOMIA APARATULUI DIGESTIV

Aparatul digestiv este alcatuit din totalitatea organelor care indeplinesc importanta functie de digestie si absorbtie a alimentelor (prwhnesiunea, modificarile fizice si chimice ale alimentelor, absobtia “nutrimentelor”, excretia rezidurilor neabsorbite).

Aparatul digestiv se compune din:

- tubul digestiv

- anexele acestui tub

I.1.Segmentele tubului digestiv

A. Cavitatea bucala- constituie prima portiune a tubului digestiv. Este situata la partea inferioara a fetei, sub fosele nazale, deasupra muschilor milohioidieni, inaintea faringelui.

In cavitatea bucala se gasesc dintii si limba:

Dintii- sunt fixati in alveolele dentare ale maxilarului si mandibulei printr-o articulatie proprie-gomofaza-, sunt in numar de 32 si sunt adaptati pentru zdrobirea, taierea si macinarea alimentelor.

Limba- este un organ eminamente musculos, atasat planseului bucal si format dintr-o radacina fixa de osul hioid si mandibula (baza limbii), corpul si varful (apex) limbii.

Limba indeplineste roluri importante in procesele de masticatie si deglutitie, in vorbire si in perceperea gustului alimentelor si a sensibilitatii de tact, cald, rece, durere.

B. Farinfele- este un organ cavitar, situat inaintea coloanei cervicale, la intretaierea cailor aeriene si digestive. Realizeaza legatura intre fosele nazale si laringe, precum si dintre cavitatea bucala si esofag ( nazofaringe, orofaringe, laringofaringe).

C. Esofagul- este reprezentat de un tub musculomucos in lungime de 25-30 cm, care incepe la faringe si se termina la nivelul stomacului prin orificiul cardia. Are rol in deglutitie.

D. Stomacul- este un organ cavitar mobil, rezervor intermitent, reprezentand portiunea cea mai dilatata a tubului digestiv. Este situat in etajul supramezocolic, in regiunea epigastrica si hiopcondrul stang. El prezinta doua fete (anterioara si posterioara), doua margini sau curburi (marea si mica curbura) si doua orificii: cardia- prin care comunica cu esofagul si pilorul care asigura legatura cu duodenul.

E. Intestinul subtire- este situate in etajul inframezocolic. Se intinde de la orificiul piloric pana la valvula ileo-cecala. Este format din trei segmente: duoden ( portiunea fixa a intestinului subtire, are o lungime de 25-30 cm si forma de potcoava deschisa in sus si la stanga, in concavitatea careia se inscrie capul pancreasului; in duoden se deschide sfincterul Oddi, in care se varsa canalul pancreatin si coledoc), jejun si ilion ( portiunile mobile ale intestinului subtire ce se intinde pana la valvula ileo-cecala fara a putea face delimitare intre acestea; la acest nivel

mucoasa prezinta un numar crescut de vilozitati intestinale care maresc suprafata de absorbtie si miscari.

F. Intestinul gros- este ultimul segment al tubului digestiv, aprox. 1,7 m, este format din: cecum ( segment situat sub valvula ileo-cecala si terminat intr-un fund de sac;

prezinta apendicele vermiform), colon ( constituit din segmentel ascendant, transvers, descendent si sigmoid ), rectul (ultima parte a intestinului gros care se intinde cu canalul anal), anus (“poarta de iesire”din tractul digestiv).

I.2. Glandele anexe ale tubului digestiv

A. Glandele salivare- sunt glande exocrine ale caror canale se deschid in cavitatea bucala, ele produc saliva cu ajutorul careia se realizeaza digestia bucala. Exista trei perechi de glande salivare mari: parotide, sublinguale si submaxilare (submandibulare) si numeroase glande mici. Ele sunt alcatuite din celule seroase si mucoase.