Îngrijirea Bolnavului cu Hepatită Cronică

MOTTO: “Frumuseţea este un izvor nesecat de bucurie. Ea iese din mâinile care modelează, care cioplesc marmura, care spintecă şi repară carnea omenească. O putem găsi în arta sângeroasă a marilor chirurgi ca şi în aceea a pictorilor, a muzicienilor, a poeţilor. Şi încă mai puternică, frumuseţea se află în exprimabila armonie a creierului uman, în sufletul omului, care se sacrifică neştiut de nimeni pentru mântuirea celorlalţi. În oricare din formele ei ea rămâne oaspetele necunoscut al substanţei cerebrale creatoare a înfăţişării universului”. Alexis Carrel (1873-1944)

“Premiul Nobel pentru medicină”

Cuvânt înainte La începutul acestei prezentări considerăm că suntem datori celor care consultă lucrarea, cu câteva explicaţii şi cu expunerea unor gânduri care ne-au condus în elaborarea ei. Suntem conduşi de existenţa multor insuficienţe, în primul rând sub aspectul formei, al proporţiilor diferitelor compartimente, deşi facem cu toţii parte din aceeaşi unitate şi printr-o colaborare îndelungată în preajma maestrului nostru comun, avem aceeaşi orientare.

OCTAVIAN FODOR

PLANUL LUCRĂRII INTRODUCERE Date anatomice şi fiziologice ale sistemului afectat de boală.

INTRODUCERE

Maladiile cronice ale ficatului în special HCV constituie o problemă majoră de sănătate publică prin riscul înalt al cronicizării, apariţia carcinomului hepatocelular, survine decesului, morbiditatea şi mortalitatea pacienţilor cu hepatite cronice şi ciroze hepatice. Deşi virusul hepatic C a rămas neidentificat până în 1988, existenţa lui a fost remarcată încă din 1974 când un grup de cercetători a demonstrat că cele mai frecvente hepatite ce apărea după transfuzii era cauzate de “ non A non B “ virus hepatic (NANBH). În ciuda eforturilor susţinute virusul nu a putut fi identificat timp de peste un deceniu, primul articol despre virusul C apărând în 1989. Ficatul exercită rolul primordial în metabolism şi în procesele imune fiind organul ce cele mai multiple funcţii, influenţat de oxidul nitric.

DATE ANATOMICE ŞI FIZIOLOGICE ALE SISTEMULUI AFECTAT DE BOALĂ FICATUL Ficatul este cel mai mare organ din corp. Organ plin de consistenţă fermă ficatul cântăreşte la adult 1200-1500 g cu vasele golite. Este situat în loja subdiafragmatică şi partea internă a hipocondrului drept. Ficatul are 2 feţe: una superioară, convexă, şi alta inferioară. Faţa superioară este limitată prin două margini: una posterioară, mai groasă, şi alta anterioară, mai ascuţită. În şanţul transverasal se află hilul ficatului, prin care pătrund vasele şi nervii ficatului şi ies canalele biliare şi limfatice organului. Ficatul are 2 învelişuri: un înveliş seros, pentinde de seroasa peritoneală, care înveleşte tot ficatul, cu excepţia unei benzi transversale la nivelul suprafeţei superioare unde ficatul este aderent direct la diafragm; al doilea înveliş este capsula Glisson, care acoperă ficatul şi intră la nivelul hilului în interiorul organului de-a lungul vaselor şi căilor biliare. Vascularizaţia ficatului este asigurată de artera hepatică, care aduce sângele arterial, şi de vena portă, care aduce sânge venos funcţional. Sângele pleacă de la ficat prin venele suprahepatice, care colectează tot sângele din organ şi îl varsă în vena cavă inferioară. Nervii ficatului provin din plexul hepatic, alcătuit din fibre simpatice care ies din ganglionul celiac şi din fibre parasimpatice care se desprind din ambii nervi vagi. Structura histologică Capsula ficatului este alcătuită din ţesut conjuctiv şi elastic. Din capsulă pornesc – de la hil spre interiorul ficatului – septuri fibroase, care constituie suportul conjuctiv al elementelor vasculare, biliare, limfatice şi nervoase. Cercetările recente bazate pe mijloacele cele mai moderne, arată însă că unitatea morfofuncţională a ficatului este acinul hepatic, alcătuit dintr-o masă informă de hepatocite, dispuse în jurul unei vene venule porte (venă axială). O grupare de 2-3 acini tributari unei venule axiale alcătuieşte un acin complex, iar 3 acini complecşi şi câţiva acini simpli realizează un conglomerat de acini. Hepatocitele dispuse în apropiere de ramura terminală a venulei porte axiale formează zona întâi de hepatocite (active metabolic); hepatocitele situate la periferia acinului formează zona a treia (celule adaptate fincţiei de depozitare); între ele se situează zona a doua, cu hepatocite care fac schimburi de glicogen între zone. Conform schemei lui Eppinger se vorbea de cordoane hepatocelulare dispuse în două rânduri; între ele fiind canaliculul biliar, care la periferie se îndreaptă spre sinus: între hepatocite şi sinus se situează spaţiile Diesse; în acest fel hepatocitului i se atribuiau doi poli: unul vascular şi altul biliar. Potrivit concepţiei acinoase, există însă unele lamele unicelulare, care se întretaie între ele la încrucişări fiind vasele. În acest fel, hepatocitul este scăldat pe 2-3 feţe de sinusoide, iar pe celelalte feţe vine în contact cu 2-3 canalicule biliare. Hepatocitul emite vilozităţi mai mici şi mai rare către caniculul bilar. FIZIOLOGIA FICATULUI Ficatul are o mare capacitate de regenerare demonstrată prin faptul că după o hepatectomie parţială regenerarea începe după 24 de ore, atinge maximul între 4-5 zile şi se termină în 14 zile. Funcţiile lui sunt multiple, fiind îndeplinite la nivelul hepatocitului. Nu vom aminti decât funcţiile lui principale.