Îngrijirea Bolnavului cu Litiază Renală

ARGUMENT

Promovarea şi menţinerea sănătăţii cât şi prevenirea îmbolnăvirilorsunt obiective importante în actualul sistem de sănătate. Medicina zilelor noastre are un caracter profund profilactic, iar de la dreptul de sănătate s-a ajuns la datoria de a păstra sănătatea. Dar existenţa omului nu poate fi concepută fără boli, de aceea preocuparea pentru îngrijirea pacientului a fost şi rămâne unul din ţelurile umanitare ale medicinei. Dintre bolile frecvent întâlnite se înscrie şi ,,LitiazăRenală”.

Am ales ca temă ,,Îngrijirea bolnavului în criză de ,,Litiză Renală” ,datorită faptului că în activitatea practică pe care am desfăşurat-o în timpul stagiului clinic în cei trei ani am acordat îngrijiri de nursing mai multor pacienţi care sufereau de această boală. Apărând la toate vârstele,are de regulă un diagnostic cu atât mai sever cu cât se instalează la o vârstă mai timpurie.

Consecinţele şi rapiditatea instalării complicaţiilor, precum şi tendinţa ftrecventă la recidive m-au impresionat iar empatia manifestatăfaţă de pacienţii cu această afecţiune m-a ajutat să inţeleg mai bine aceasta boala, fapt pentru care Ingrijirea bolnavului in criza de ,,Litiaza Renală” m-i s-a părut potrivită ca subiect al acestei lucrări.

Litiaza renala loveste mult mai frecvent in perioadele de bunastare ale istoriei. Barbatii sunt mai frecvent afectati decat femeile. Dieta are un rol hotarator in formarea calculilor de calciu si de acid uric, insa si predispozitia genetica este responsabila cu declansarea bolii.Litiaza Renala se caracterizeaza prin prezenta calculilor (pietrelor) la nivelul rinichilor. Calculii pot avea dimensiuni si structuri variate.

Cel mai des intalniti sunt formati din oxalat de calciu si din fosfat de calciu. Mai rari sunt cei din urati, acid uric, fosfat amoniacomagnezian.Calculii ce contin calciul apar mai frecvent la barbati, de obicei incepand dupa 20 de ani. Multe persoane care au avut o piatra vor mai depista si altele (de obicei cam o piatra la 2-3 ani). Predispozitia spre calculii calcici se mosteneste. Calculii din acid uric se intalnesc mai frecvent tot la barbati, aproximativ jumatate dintre acesti pacienti avand si guta (cauzata de nivelul crescut al acidului uric in sange). Pietrele din fosfat amoniacomagnezian apar mai ales la femei, dupa infectii cu un microb numit Proteus; sunt calculi mari si periculosi.

Apărând la toate vârstele, are de regulă un diagnostic cu atât mai sever cu cât se instalează la o vârstă mai timpurie, iar afecţiunea este caracterizată prin formarea unor calculi in bazinet şi in căile urinare, in urma precipitării substanţelor care, in mod normal, se găsesc dizol¬vate in urină. Consecinţele şi rapiditatea instalării complicaţiilor, precum şi tendinţa frecventă la recidive m-au impresionat iar empatia manifestată faţă de pacienţii cu această afecţiune m-a ajutat să înţeleg mai bine această boală, fapt pentru care Îngrijirea pacientului în criză cu,, Litiaza Renală “ m-i s-a părut potrivită ca subiect al acestei lucrări.

Rolul esenţial al asistentei medicale constă în a ajuta persoana bolnavă, sau sănătoasă, să-şi menţină sau să-şi recâştige sănătatea (sau să-l asiste pe bolnav până la ultimele sale clipe) prin îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi îndeplinit singur, dacă ar fi avut voinţa, forţa sau cunoştinţele necesare.

Asistenta medicală trebuie să îndeplinească aceste funcţii, astfel încât bolnavul să-şi câştige independenţa cât mai repede posibil.

CAPITOLUL I

NOTIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE A APARATULUI URINAR

Noţiuni de anatomie – aparatul urinar este alcătuit din rinichi şi căile evacuatoare ale urinei. Rinichii, organe pereche, secretoare ale urinei, sunt situaţi în cavitatea abdominală, retroperitonial, în regiunea lombară, de o parte şi de alta a coloanei vertebrale. Locul pe care-l ocupă rinichii în organism poartă numele de lojă renală. Rinichii au două feţe, două margini şi doi poli. În zona marginii concave se află hilul renal şi pediculul renal. Pediculul renal este format din artera şi vena renală, limfaticile, nervii şi începutul căilor urinare care formează bazinetul (pelvisul).

Structura rinichilor – rinichii sunt acoperiţi de o capsulă fibroasă inextensibilă sub care se află parenchimul renal (format din zona medulară şi zona corticală).

Zona medulară sau tubulară –conţine 6-18 piramide renale (Malpighi), formate din tubi colectori care drenează mai mulţi nefroni. Piramidele Malpighi sunt orientate cu baza spre corticală şi vârful spre hilul renal. La vârful piramidei Malpighi se află papila renală, care prezintă un număr variabil de orificii (15-20) prin care urina se scurge în calicele renale mici care confluează formând calicele mari şi apoi pelvisul renal, continuat cu ureterul. O piramidă Malpighi cu substanţa corticală din jurul său formează un lob renal.

Zona corticală – formată în principal din glomeruli, tubi uriniferi şi vasele de sânge care le aparţin. În continuarea piramidelor Malpighi se află piramidele Ferrein, care sunt aşezate cu vârful către capsula fibroasă şi baza către piramidele Malpighi.

Unitatea anatomică şi funcţională a rinichiului este nefronul, alcătuit din glomerul (polul vascular) şi tubul urinifer (polul urinar). Numărul nefronilor prin cei doi rinichi se evaluează la două milioane.

Glomerulul –este alcătuit dintr-un ghem de capilare care rezultă din ramificaţia unei arteriole aferente, provenită din artera renală, pătrund prin polul vascular formând 50-60 de anse capilare şi care se reunesc la ieşirea din capsulă, în arteriola eferentă, care se capilarizează din nou în jurul primei porţiuni a tubului urifer.