Îngrijirea bolnavului cu pleurezie serofibrinoasă de etiologie TBC

Cap. I. PREZENTAREA TEORETICĂ A PLEUREZIEI

TUBERCULOASE

Noţiuni de anatomie şi fiziologie a pleurei.

Pleura este o structură epitelio-conjunctivă. Ea acoperă atât suprafaţa externă a plămânului cât si suprafaţa internă a cutiei toracice.

Pleura viscerală este mai subţire şi se compune dintr-un strat de elemente conjunctive străbătut de capilarele sanguine dar şi de vase limfatice plecate din lobuli corticali şi care ajung pe cale subpleurală la limfoganglioni hilari.

Pleura parietală este mai bogata conjunctivo-vascular decât cea viscerală, mai groasă, iar pe suprafaţa internă,liberă,este acoperită de mezotelii.

Intre pleura viscerală si pleura parietală există o cavitate închisă numită cavitate pleurală care în mod normal este virtuală şi care conţine o cantitate infimă de lichid,care favorizează alunecarea.

În condiţii patologice cavitatea pleurală poate deveni reală putând fi umplută cu:

- puroi(piotorax)

- sânge(hemotorax)

- aer(pneumotorax).

Când cantitatea de lichid sau aer este mare,plămânul respectiv apare turtit spre hil si funcţia sa respiratorie este nulă.

1. Definiţie

Pleurezia tuberculoasă este definită ca acumulare de lichid în cavitatea pleurală ca rezultat al localizării de leziuni specifice tuberculoase la acest nivel;ea reprezintă cea mai frecventă determinare pe seroase a tuberculozei.

2. Etiopatogenie

Sub aspect etiopatogenetic, pleurezia tuberculoasă trebuie considerată în special,ca o manifestare a tuberculozei adultului. Este cel mai frecvent întâlnită la adultul tânăr,când poate constitui revelaţia unei primoinfectii. Frecvenţa pleureziei ca manifestare a primoinfecţiei tardive este de aproximativ 20%. Cu cât vârsta la care apare pleurezia este mai mare,cu atât etiologia tuberculoasă este mai puţin probabilă. Coexistenţa cu determinări pulmonare active sau inactive impune eticheta de pleurezii tuberculoase „de însoţire", aparţinând stadiului secundar.

Calea de pătrundere a germenilor la nivelul pleurei este fie hematogenă, fie limfatică, fie prin contaminare sau chiar deversare de conţinut cazeos de la un focar subpleural.

Studiile anatomopatologice, precum şi tomografia computerizată au demonstrat existenţa unor focare cazeoase mici, subpleurale, în timpul dezvoltării pleureziei tuberculoase, focare neevidenţiate de către radiologia convenţională, dar care constituie foarte probabil prin ruperea lor sursa cea mai frecventă de bacili pentru cavitatea pleurală.

Leziunile miliariforme de la nivelul pleurei s-ar explica prin capacitatea structurilor pleurale de a fagocita bacilii,realizând însămânţări multiple, asemănătoare cu cele determinate de diseminarea hematogenă.

Riscul de a face o tuberculoză pulmonară după un interval de 2-5 ani în cazul în care o pleurezie nu a fost tratată corect este cuprinsă între 25% şi 50%.

Pleurezia care aparţine stadiului secundar al ftiziei recunoaşte în special un mecanism de diseminare din aproape în aproape şi eventual deversare de conţinut cazeos în cavitatea pleurală.