Îngrijirea Pacienților cu Astm Bronșic

Motto:

“Cinsteste pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, ca si pe el l-a facut DOMNUL”

(Întelepciunea lui Isus Sirah

– 37-38 – BIBLIA)

I. INTRODUCERE - ISTORIC

Prefacerile ambientale ca urmare a dezvoltarii tehnico-industriale si a urbanizarii au expus efective din ce in ce mai mari din populatie la factorii de risc pentru sanatatea aparatului respirator, ca poluarea aerului cu particule si gaze, contaminarea cu micro-organisme, etc. Schimbarile comportamentale concomitente au extins si alti factori de risc, ca tabagismul, sedentarismul, aglomerarea populatiei, stresul, alcoolismul, polipragmazia si migratiile. Cresterea duratei medii de viata a dus la marirea ponderii popultiei vârstnice, mai succeptibila la îmbolnaviri respiratorii acute în mod asemanator populatiei infantile, si în plus la cele cronice.

Coexistenta în macromediu si in micromediul personal si familial a factorilor negativi pentru sanatate cu scaderea rezistentei organismului, în conditiile artificializarii vietii (succeptibilitate la îmbolnavire ca urmare a inducerii a unor noi deficiente de ordin imunologic, metabolic, etc.) explica marea frecventa, în prezent, a bolilor respiratorii.

Artificializarea în investigatia factorilor de risc ai bolilor respiratorii, în actiunea lor de cele mai multe ori nu izolata si specifica au permis fundamentarea stiintifica a posibilitatilor de reducere a frecventei si gravitatii acestor boli, aspecte deosebit de importante, avându-se în vedere implicatiile lor medicale.

Astmul este o entitate clinica cunoscuta cu aproximativ 1.000 ani înaintea erei noastre. Numele vine de la cuvântul grecesc „astmos” (a gâfâi). În jurul anului 1900 a fost separata o forma de astm pulmonar ( bronsica) si o forma de astm cardiac. În ultimii 15 ani s-au facut progrese mari în cunoasterea etilogiilor astmului bronsic, în patofiziologia, imunologia, clinica si tratamentul acesteia. Cu toate clasificarile aduse persista si astazi multe necunoscute în cunoasterea acestei entitati.

II. NOTIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE A APARATULUI RESPIRATOR

Aparatul respirator este format din totalitatea organelor care servesc la efectuarea respiratiei pulmonare: eliminarea bioxidului de carbon din sânge, respectiv preluarea oxigenului din aerul ambient.

Respiratia cuprinde doua etape fundamentale: respiratia pulmonara sau respiratia externa asigurata de aparatul expirator si respiratia tisulara sau respiratia interna care se realizeaza la nivelul celulelor din organism. Aerul ambiant inspirat ajunge pana la nivelul alveolelor pulmonare prin intermediul cailor respiratorii ventilatia pulmonara fiind realizata prin contractia muschilor respiratori care pun in miscare toate formatiunile implicate in acest proces. Oxigenul strabate peretele alveolar si al capilarelor perialveolare, se combina cu hemoglobina si ajunge prin intermediul vaselor sanguine la celule, unde participa la arderea substantelor energetice. De altfel respiratia tisulara este considerata ca fiind procesul de obtinere a energiei prin arderea principiilor nutritive. Dioxidul de carbon rezultat din aceste arderi trece in sens opus, in capilarele tisulare, de unde este transportat tot pe cale sanguina la nivelul capilarelor perialveolare. La acest nivel el paraseste sangele, strabate peretele capilarelor si peretele alveolelor pulmonare, eliminandu-se prin aerul expirat.

Oxigenul si dioxidul de carbon strabat peretii alveolelor pulmonare si peretii capilalelor sanguine prin difuziune.

Intr-o respiratie linistita patrund si ies din plamani 500 cm3 de aer. Aceasta reprezinta volumul respirator curent (V.C.). Din acesta, 150 cm3 ocupa caile aeriene superioare si inferioare si 350 cm3 ajunge la alveole. Volumul de aer inspirat care nu ajunge la alveole se numeste spatiu mort. La sfârsitul unei inspiratii linistite, individul mai poate respira fortat 2500 cm3 aer care reprezinta volumul inspirator de rezerva (V.I.R.). Tot asa, la sfârsitul unei expiratii linistite, individul mai poate expira fortat o cantitate de 1500 cm3 aer care reprezinta volumul expirator de rezerva (V.E.R.). Volumul curent si cele doua volume de rezerva reprezinta capacitatea vitala (C.V.) a plamânului.