Îngrijirea pacienților cu chist hidatic hepatic

Capitolul I

Anatomia si fiziologia ficatului

Ficatul este cea mai mare glanda din corpul uman. El este anexat tractusului digestiv, provenind dintr-un mugur al mucoasei duodenale, numit diverticul hepatocistic.

Aşezare : Este situat în cavitatea abdominală – etajul supramezocolic în partea superioară dreapta, imediat sub diafragm, iar lobul sau stâng se întinde până în epigastru. Locul ocupat de ficat se numeşte loja hepatică.

Configuraţia externă : Are forma unui semiovoid, aşezat transversal în abdomen, cu lungimea de aproximativ 28 cm, diametrul antero-posterior de 18 cm, înălţimea de 8 cm şi greutatea de aproximativ 1400 g. are culoare roşie-cărămizie, datorită cantităţii mari de sânge pe care o conţine.

Ficatul prezintă trei feţe :

a) Faţa superioară (diafragmatica) este convexă în sus şi vine în raport cu diafragmul şi cu peretele anterior al abdomenului, de aceea i se mai spune anetero-superioară. Pe ea se observă lobul drept şi lobul stâng, delimitaţi de ligamentul falciform. Lobul drept prezintă impresiunea arcului costal, iar cel stâng întipăritura cardiacă.

b) Faţa inferioară (viscerala) este concavă şi vine în raport cu : stomacul, duodenul, colonul, mezocolonul transvers, rinichiul drept şi glanda suprarenala dreaptă. Pe această faţa se află trei şanţuri :

- şantul antero-posterior (sagital) drept. Adăposteşte în porţiunea anterioară vezicula biliară, iar în cea posterioară vena cavă inferioară.

- şantul antero-posterior (sagital) stâng. Adăposteşte în porţiunea anterioară ligamentul rotund, iar în cea posterioară ligamentul Arantius.

- şantul transvers. Se întinde între cele două şanţuri sagitale.

Conţine hilul ficatului format din elementele pediculului hepatic : artera hepatică,

vena portă, ductul hepatic, limfaticele şi nervii.

Aceste şanturi delimitează patru lobi : drept, stâng, caudat şi al lui Spiegel.

c) Faţa posterioară o continuă pe cea superioară şi vine în raport cu peretele posterior al cavităţii abdominale la nivelul vertebrelor T7-T11.

Mijloace de fixare : Sunt reprezentate de ligamente, vena cavă inferioară şi pediculul

hepatic.

Structura : Ficatul este învelit pe peritoneul visceral (tunica seroasă), care se

continuă cu peritoneul parietal, din care se formează ligamentele : coronar, triunghiular stâng, triunghiular drept şi falciform, acesta din urma conţinând în marginea sa liberă ligamentul rotund. Sub această tunică se află o membrană fibroasă (capsula Glisson) şi apoi parenchimul hepatic.

Capsula Glisson pătrunde în ficat prin hil, urmărind traiectul vaselor sanguine şi formează pereţi lamelari conjunctivi care, împreună cu reţeaua vasculară împart parenchimul hepatic în lobuli.

Lobulul hepatic reprezintă unitatea anatomică şi funcţională a ficatului. Are forma unei piramide aşezate cu baza spre suprafaţa ficatului şi vârful spre interior. In secţiunea transversală are aspectul unui poligon cu 5-6 laturi. În structura lui distingem: capilare sanguine, celule hepatice, canalicule biliare şi filete nervoase vegetative. În centru are o venă centroloculară, iar la periferie prin alăturarea a minim trei lobuli hepatici se formează spaţiile portale (Kiernan). Aceste spaţii conţin: ţesut conjunctiv, o ramură a venei porte, o ramură a arterei hepatice, unul sau două canale biliare, limfatice şi filete nervoase. Sângele circulă de la spaţiul port spre vena centrlobulară, iar bila din centrul lobului spre spaţiul port.

Celulele hepatice sunt aşezate în cordoane Remark, dispuse radiar în ochiurile reţelei capilare intralobulare. Între celulele hepatice şi peretele capilarelor se află spaţiul de trecere Disse. Între celulele endoteliului vascular se situează celulele Kupffer, fagocite ce participă la degradarea hemoglobinei. Între cordoane se formează, prin simpla lor alăturare, spaţii înguste numite canalicule biliare, care nu au pereţi proprii.

Spre periferia lobului, canaliculele biliare îşi constituie un perete propriu, numit colangiola. Colangiolele din lobulii învecinaţi se unesc între ele şi formează la nivelul spaţiilor Kiernan, canalele biliare perilobulare. Canalele biliare periboluare se unesc între ele şi dau naştere la două canale hepatice – drept şi stâng – corespunzatoare celor doi lobi ai ficatului, care parăsind ficatul, la nivelul hilului, se unesc şi formează canalul hepatic comun. După un traiect de 3-4 cm, canalul hepatic comun se uneşte cu canalul cistic şi alcătuiesc împreună canalul coledoc, care se deschide în duoden, împreună cu canalul Wirsung, la nivelul carunculei mari.

Canaliculele biliare şi canalele biliare perilobulare formează căile biliare intrahepatice, iar canalul hepatic comun şi canalul coledoc alcătuiesc căile biliare extrahepatice.

Acinul hepatic reprezintă subunitatea morfofuncţională a lobului hepatic. Este constituit din totalitatea celulelor irigate de acelaşi vas şi care îşi varsă bila în acelaşi canalicul biliar.

Vascularizaţia ficatului este realizată de :

a) Artera hepatică ia naştere din trunchiul celiac. La început continuă direcţia acestuia şi când întalneşte vena portă se divide în două ramuri terminale: hepatică proprie şi artera gastroduodenală.

- Artera hepatică proprie se divide la nivelul hilului hepatic în ramura dreaptă şi stangă. Dă o serie de colaterale : artera pilorică, artera cistica, ramuri terminale.

- Artera gastroduodenală se bifurcă în artera gastroepiploică dreaptă şi arterele pancreaticoduodenale anterioară şi posterioară.

b) Vena portă este trunchiul venos colector al sangelui din tractul digestiv subdiafragmatic, pe care-l aduce la ficat. Ia naştere din vena mezenterică inferioară care drenează colonul stang. Acesta se varsă în vena splenică, care se uneşte in continuare cu vena mezenterica superioarş (care dreneazş intestinal subţire, pancreasul şi colonul drept) şi care este continuată cu direcţia spre ficat de vena portă.

Trunchiul venei porte format la nivelul vertebrei L2, înapoia pancreasului, mai

primeşte : vena gastrica stangă, vena pilorică şi vena pancreaticoduodenalş superioară dreaptă.

Vena porta urca spre hilul ficatului unde se termina bifurcându-se în două ramuri :

Dreaptă, scurtă care primeşte cele două vene cistice şi stangă, lungă care e în legatură cu cele două vene obliterate, canalul lui Arantius şi vena ombilicală a ligamentului rotund.

Vena portă are o lungime de 8-10 cm şi un calibru de 15 mm.

Venele suprahepatice : (4 grupe) principale şi accesorii ajung la faţa posterioară a ficatului, pe marginea venei cave.

Limfaticele ficatului sunt: superficiale si profunde.

Inervaţia ficatului se face prin filetele nervoase simpatice pe care ficatul le primeşte de la plexul celiac şi filete nervoase parasimpatice de la nervul vag prin micul epiplon.