Îngrijirea Pacienților cu Emfizem Pulmonar

CAPITOLUL I

ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA APARATULUI RESPIRATOR

Aparatul respirator este specializat în efecuarea schimburilor gazoase care au loc la nivelul

membranei alveolare, în interiorul alvelolei găsindu-se aerul inspirat, iar în exterior ramificaţiile vaselor

capilare pulmonare.

La nivelul aparatului respirator există un dublu circuit: al aerului şi al sângelui, a căror unitate

se realizează la nivelul lobului pulmonar.

Cu alte cuvinte: totalitatea organelor care au rolul de a asigura luarea oxigenului din aerul

atmosferic şi de a elimina dioxidul de carbon din organism, formează aparatul respirator.

Aparatul Respirator este alcătuit din:

Căile respiratorii – care au rol în vehicularea aerului;

Plămânii – organe la nivelul cărora are loc schimbul de gaze.

1. Căile respiratorii cuprind:

 Fosele nazale şi faringele – care formează căile respiratorii superioare;

 Laringele, traheea şi bronhiile - care formează căile respiratorii inferioare.

Fosele nazale comunică cu faringele prin două orificii numite coane, care sunt căptuşite cu

o mucoasă umedă, bine vascularizată şi au rolul de a încălzi şi umezii aerul inspirat. Tot aici se găseşte

şi mucusul, un lichid vâscos cu rolul de a reţine impurităţile din aer. Un rol similar au perişorii nazali,

care sunt mai numeroşi spre nări. Nasul are, deci, rolul unui adevărat filtru unde se opresc particulele

de praf aflate în aerul pe care îl inspirăm.

Faringele este un conduct musculo-fibros situat înaintea coloanei vertebrale cervicale, loc de

încrucişare a căilor respiratorii şi digestive. El realizează legătura dintre fosele nazale şi laringe, precum

şi legătura dintre cavitatea nazală şi esofag. Faringele conţine în submucoasă numeroase insule de ţesut

limfoid(amigdala faringiană), care acţionează ca o barieră pentru germenii care pot pătrunde în organism.

Laringele este organul fonaţiei şi prima porţiune a traheei. Scheletul laringelui este alcătuit din

cartilaje şi ligament; prezină muşchi inseraţi la nivelul cartilajelor şi este tapetat în interior de o mucoasă

cu epiteliu de tip respirator(cilindric-cilit). Cartilajele sunt: sinoid, epiglotic şi cricoid.

Traheea este un conduct fibro-cartilaginos lung de 11-13 cm., care continuă laringele şi coboară prin faţa esofagului. Este constituită din 15-20 de inele cartilaginoase în formă de potcoavă şi

la interior este căptuşită cu o mucoasă formată din epiteliu vibratil cu celule ciliate care secretă un

lichid vâscos cu rol în purificarea şi umezirea aerului. Aceşti cili se mişcă de jos în sus şi antrenează

impurităţile ajunse aici, nelăsându-le să pătrundă spre bronhii, ci le împinge în sus, unde se elimină.

Bronhiile principale sunt ultimele segmente ale căilor respiratorii inferioare.

Ele sunt reprezentate prin două ramuri care provin din bifurcaţia traheei şi se întind de la ultimul inel

traheal până la hilul plămânilor, unde se împart în bronhii lobare. În plămân, bronhia dreaptă se împarte

în trei ramuri, iar bronhia stângă în două ramuri.

2. Plămânii - reprezintă organele respiratorii la nivelul cărora sângele venos, devine sânge

arterial. Au forma unor jumătăţi de con secţionat, de la vârf spre bază. La acest nivel, au loc

schimburile de gaze, între aerul inspirat şi sânge. Plămânii sunt aşezaţi în cavitatea toracică, plasaţi

fiecare pe câte o parte a toracelui ocupând aproape toată cavitatea, cu excepţia porţiunii mijlocii, numită mediastin(partea cuprinsă între plămâni, stern şi coloana vertebrală). Fiecare plămân are o

cavitate pleurală propie. În jos, plămânii se întind până la diafragmă; în sus, depăşesc prima pereche de

coaste. Plămânii au un vârf, o bază şi trei feţe: costală, mediastinală şi diafragmatică.

Vârful plămânului se găseşte la limita superioară a cutiei toracice.

Baza plămânului este mai lărgită şi concavă, sprijinindu-se pe bolta diafragmului. Prin

aceasta, vine în raport cu organele abdominale : ficatul, la dreapta;

stomacul şi splina, la stânga; rinichii în partea posterioară.

Faţa costală este în raport cu coastele.

Faţa mediastinală este în raport cu plămânul opus, spre mediastin.

Faţa diafragmatică corespunde bazei plămânului şi se află în raport cu faţa superioară

a diafragmei.

Pe faţa mediastinală, cam la jumătatea distanţei dintre vârf şi bază, se află hilul pulmonar.

Prin hilul pulmonar pătrund şi ies din plămâni: bronhia principală, artera pulmonară, venele

pulmonare, plexul nervos pulmonar, vasele bronşice şi vasele şi ganglionii limfatici bronhopulmonari.

Toate aceste formaţiuni alcătuiesc pediculul pulmonar. Pe faţa mediastinală a plămânului stâng, de

la vârf până la bază se observă şanţul aortic, care reprezintă locul pe unde trece aorta; iar pe faţa

mediastinală a plămânului drept, găsim şanţul venei azigos.