Îngrijirea Pacienților cu Otită Medie Supurată

PARTEA TEORETICĂ

Introducere

Otologia este una din ramurile Otorinolaringologiei si Chirurgiei cervico-faciale care se ocupă cu studiul si explorarea analizatorului acustico-vestibular, precum si cu diagnosticarea si tratamentul bolilor regiunii auriculotemporopetroase.

Importanta practică a studiului otologiei rezultă din următoarele:

- urechea, prin functia ei auditivă are un rol foarte important în viata socială fiind un canal de comunicare informatională de prim rang, iar prin functia sa vestibulară contribuie la mentinerea echilibrului static si dinamic alături de proprioceptie si vedere

- urechea, prin plasarea sa în craniobasis, prezintă afectiuni deosebit de grave prin complicatiile pe care le pot genera

- frecventa mare a afectiunilor supurate otice prezintă importantă pentru medicul otorinolaringolog, dar în acelasi timp constituie si un indice al stării economice si al nivelului de trai al populatiei respective.

Otologia necesită un personal calificat, cu experientă si aptitudini speciale, instrumentar operator si de consultatie, aparatură complicată si costisitoare (sursă de lumină, microscop, aspirator, freză, laser etc.) atât pentru explorare, cât si pentru terapie.

Otologia este acea ramură a medicinei umane care are meritul de a fi introdus prima microchirurgia.

Plasarea urechii în prelungirea craniobasisului, la granita dintre neurocraniu, splanhnocraniu si cervix, explică relatia si evolutia unor afectiuni cu alte segmente craniocervicale, precum si necesitatea colaborării interdisciplinare între otologie si neurochirurgie.

Capitolul I

URECHEA

Din punct de vedere anatomic, urechea este împărtită în două mari componente:

1. Urechea periferică alcătuită din:

A) urechea externă (pavilionul si conductul auditiv extern)

B) urechea medie (cutia timpanului, trompa lui Eustachio si mastoida)

C) urechea internă (labirintul osos si membranos)

2. Urechea centrala formata din caile si centrii acustici si vestibulari.

A. Urechea externă

a) Pavilionul urechii este situat între apofiza mastoidă si articulatia temporo- mandibulară.

În 4/5 superioară prezintă o serie de reliefuri caracteristice, care diferă de la individ la individ si care sunt determinate de scheletul fibrocartilaginos de sustinere. Aceste reliefuri sunt: helix, antehelix, tragus, antitragus, incizura intertragiana, foseta naviculară sau scafoidă si conca. Ele au semnificatia amprentelor digitale, servind în medicina legală la identificarea indivizilor.

În 1/5 inferioară există lobul auricular, moale, rotunjit si format din grăsime.

La exterior pavilionul este acoperit de tegumente, care se continuă cu cele din jur (fată, gât, craniu).

b) Conductul auditiv extern continuă pavilionul, în profunzime până la timpan, începând printr-un orificiu numit meat auditiv extern. Conductul auditiv extern este sinuos, turtit antero-posterior si prezintă o dublă concavitate, care priveste în sus si înainte, la sugar si în jos si înapoi, la copil si adult.

În 1/3 externă are o structură fibrocartilaginoasă si este acoperit cu piele bogată în glande sebacee, ceruminoase si foliculi pilosi.

În 2/3 internă, conductul este osos, în alcătuirea sa intrând: scuama temporalului- în sus, mastoida- înapoi si osul timpanal- în jos si înainte. Între cele două portiuni există o îngustare numită istm.

Conductul se învecinează cu cutia craniană- în sus, cu parotida- în jos, cu mastoida-înapoi si cu articulatia temporo-mandibulară - înainte.

B. Urechea medie

Ureche medie este interpusă între urechea externă si cea internă, fiind săpată în portiunea petro-mastoidiană a osului temporal.

a) Cutia timpanului este o cavitate acrată, de forma unei lentile biconcave, care prezintă trei etaje suprapuse:

- etajul superior- atica sau epitimpanul

- etajul mijlociu- atrium sau mezotimpanul

- etajul inferior- hipotimpanul sau recesul hipotimpanic, care se află sub nivelul conductului auditiv extern.

Epitimpanul este compartimentat în mai multe cămărute, numite pungile lui Prussack, Troeltch si Kretschmann, datorită prezentei la acest nivel a oscioarelor si a ligamentelor lor. De accea, supuratia aticei (aticita sau epitimpanita), este mai favorizată la cronicizare si complicatii.