Îngrijirea pacientului cu fractură de col femural

CUVÂNT INTRODUCTIV

În cazurile de urgenţă nu avem răgazul să consultăm manualele pentru a acţiona cu competenţa necesră şi de multe ori, cadrul mediu este pus în situaţia de a acţiona singur. În acelaşi timp compentenţa bazată numai pe rutină, pe experienţă, poate lipsi bolnavul de ameliorările terapeutice adusele de progresele continue ale ştiinţei medicale. În acest sens pentru a ridica competenţa fiecărui cadru medical este necesră dorinţa de a cunoaşte şi a studia in permanenţă masurile terapeutice adecvate care să pună în avantaj pacienţii. Aşa că în acest proiect am adunat informaţii atât ştiinţifice cât şi practice in favoarea pacienţilor cu fractură de col femoral pentru a le uşura existenţa.

I. OSTEOLOGIA

Sistemul osos este alcătuit din totalitatea oaselor şi articulaţiilor dintre ele. Articulaţiile leagă oasele integrându-le într-un sistem numit schelet.

Numărul oaselor care alcătuiesc scheletul omului este de 223 dintre care 95 sunt oase pereche iar 33 oase nepereche.

Funcţiile oaselor

Sistemul osos are cinci mari funcţii principale: de susţinere, de locomoţie, de protecţie, de hematopoeză şi de depozit de săruri minerale.

El este componenta principală a aparatului de susţinere a ţesuturilor noi existente în organism; imprimă formă specifică corpului omenesc împreuna cu sistemul muscular; deşi rolul oaselor în locomoţie este pasiv, servind ca pârghii pe care acţioneza muşchii ele sunt indispensabile mişcării corpului.

Sistemul osos asigură protecţie unor organe vitale cum ar fi: creier, inima plămâni ; una dintre funcţiile fundamentale este hematopoeza respectiv formarea elementelor figurate din sângele circulant care are loc în măduva osoasă roşie; oasele prezintă pentru organism o rezervă de săruri minerale şi calciu.

Caracteristicile principale

Principalele caracteristici ale oaselor sunt: forma, structura, dezvoltarea şi creşterea lor.

Forma oaselor este determinată de rolul pe care îl îndeplinesc în organism. În general oasele se împart în patru categorii, luându-se în consideraţie raportul dintre cele trei dimensiuni (lungime, lătime şi grosime): oase lungi, lungimea este mai mare decât celelalte dimensiuni (humerusul, radius, femur, tibie) unui os lung i se disting trei părţi, două extremităţi mai voluminoase numite epifize şi o regiune mai subţire numită diafiză; oasele scurte (au cele trei dimensiuni lungimea lăţimea şi grosimea aproape egale); oasele carpiene, tarsiene şi vertebrele; oasele late au formă de lamă la care grosimea este mai mică decât

celelalte dimensiuni: oasele calotei craniene, omoplaţii; oase mixte (au o formă neregulată care nu prezintă nici una din caracteristicile celorlalte oase)

Structura interioara a oaselor

Indiferent de forma lor oasele sunt alcătuite în principal din ţesut osos compact şi spongios, la care se mai adaugă şi alte varietaţi de ţesut conjunctiv.

Substanţa compactă numită şi ţesut osos compact este omogenă, dură, formată din lamele osoase, alăturate alipite fără a delimita cavităţi intermediare.

Substanţa spongioasă numită ţesut osos spongios are aspectul unui burete. Este formtă din lamele osoase însă acestea sunt orientate în sensuri diferite întreţindu-se în anumite puncte şi delimitând prin acestea o serie de cavităţi unde se află măduva osoasă. Aceste cavităţi pot avea dimensiuni variabile.

Atât în cazul substanţei osoase compacte cât şi a celei spongioase structura lor histologică este aceeaşi. Ele se deosebesc doar prin poziţia felurită a lamelelor osoase ce le compun.