Îngrijirea Pacientului cu Infarct Miocardic Acut

CAPITOLUL 1 - NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE CARDIOVASCULARĂ

1.1 Noţiuni de anatomie

Inima – este un organ situat în mediastin, orientat cu vârful la stânga în jos şi înainte, cu baza în sus la dreapta şi înapoi. Din punct de vedere anatomic şi fiziologic se deosebeşte inima dreaptă (atriul şi ventricul drept) şi inima stângă (atriul şi ventricul stâng).

Inima stângă este alcătuită din atriul şi ventriculul stâng, separate prin orificiul atrioventricular. Atriul stâng primeşte sânge arterial, care vine din plămân prin cele patru vene pulmonare. Orificiul atrioventricular stâng sau mitral este prevăzut cu doua valve care îl închid în timpul sistolei şi îl lasă deschis în timpul diastolei. Vetriculul stâng primeşte în diastolă sângele care vine din atriul stâng iar în sistolă îl evacuează în artera aortă prin orificiul aortic, prevăzut cu trei valve de aspect semilunar (valvula sigmoidă aortică). Orificiul mitral şi cel aortic constituie sediul de elecţie al cardiopatiilor reumatismale (stenoza mitrală şi insuficienţa aortică).

Inima dreaptă este alcătuită din atriul şi ventriculul drept, separate prin orificiul atrioventricular drept.

Atriul drept primeşte sânge venos din marea circulaţie, prin orificiile venei cave superioare şi ale venei cave inferioare.

Orificiul atrio-ventricular drept – sau orificiul tricuspid este prevăzut cu trei valve care închid orificiul în sistolă şi îl deschid în diastolă. Ventriculul drept primeşte sângele din atriul drept în timpul diastolei şi îl evacuează în timpul sistolei în artera pulmonară, prin orificiul pulmonar, prevăzut – ca şi orificiul aortic – cu trei valve de aspect semilunar.

Inima dreaptă este motorul micii circulaţii. Există deci o mare circulaţie sau circulaţie sistemică şi o mică circulaţie sau circulaţie pulmonară. Pereţii atriilor şi ai ventriculilor se contractă ritmic: mai întâi cele două atrii, apoi cei doi ventriculi, sincron, expulzând aceaşi cantitate de sânge pe care o primesc. Atriul drept primeşte sângele venos din întreg organismul prin venele cave şi îl împinge în ventriculul drept, de unde, prin arterele pulmonare, ajunge în atriul stâng, de unde trece în ventriculul stâng şi de aici – prin artera aortă – este distribuit în toate ţesuturile şi organele.

Inima este alcatuită din trei tunici:

- Endocardul

- Miocardul

- Pericardul

Endocardul – sau tunica internă căptuşeşte interiorul inimii, iar pliurile sale formează aparatele valvulare.

Miocardul – sau muschiul cardiac este tunica mijlocie, fiind alcătuit din miocardul propriu-zis sau miocardul contractil şi din ţesutul specific sau excitoconductor. Miocardul contractil are o grosime diferită în cei doi ventriculi. Astfel, ventriculul stâng, cu rolul de a propulsa sângele în tot organismul, are un perete mult mai gros decât cel drept, care împinge sângele numai spre cei doi plămâni. Atriile au un perete mult mai subţire decât al ventriculilor.

Ţesutul specific este alcătuit dintr-un muşchi cu aspect embrionar foarte bogat în celule nervoase şi cuprinde:

- Nodulul sino-atrial Keith Flack – situat în peretele atriului drept aproape de orificiul de vărsare a venei cave superioare;

- Sistemul de conducere atrio-ventricular alcătuit din:

• Nodulul atrio-ventricular Aschoff-Tawara,

• Fasciculul His – care ia naştere din nodulul Aschoff-Tawara, coboară în peretele interventricular, şi se împarte în două ramuri, dreaptă şi stângă, care se termină prin reţeaua anastomotică Purkinje în miocardul ventricular.

Pericardul – este tunica externă a inimii şi are două foi: viscerala care acoperă miocadul şi parietala care vine în contact cu organele din vecinătate. Între cele două foi se află cavitatea pericardiacă.

În stare patologică, cele trei tunici pot fi afectate separat (miocardită, endocardită sau pericardită) sau simultan (pancardită).