Îngrijiri Acordate Pacienților cu Scarlatină

In lucrarea de faţă, mi-am propus să prezint trei planuri de îngrijire acordate bolnavilor cu scarlatină. Cu toate succesele înregistrate în profilaxia şi combaterea bolilor transmisibile, acestea reprezintă în continuare o pondere deloc neglijabilă în cadrul morbidităţii generale cu aspecte de gravitate şi cu implicaţii în starea de sănătate şi capacitatea de muncă a colectivităţii.

Infecţiile streptococice cuprind o gamă deosebit de largă de îmbolnăviri cu tablou clinic divers, unele fiind grave prin ele însele, altele prin complicaţiile postiinfecţioase care se pot constitui. Infecţiile streptococice pot afecta omul de mai multe ori în timpul existenţei sale, cuprinzând, prin marea lor frecvenţă, o mare parte a populaţiei.

Se consideră că streptococii reprezintă genul bacterian care produce cea mai largă varietate de manifestări clinice de boală. Printre infecţiile respiratorii acute provocate de bacterii se numără: scarlatina, pneumoniile, meningita streptococică, angine streptococice.

Copilul, care trece printr-o stare de boală, este un caz aparte, o fiinţă unică prin universul său psiho-sociologic, căruia trebuie să i se asigure respectarea demnităţii şi cele mai înalte standarde de îngrijire, deoarece este vârsta cea mai dificilă în probleme de comunicare şi care poate fi sustras de la suferinţele sale sau frica de echipa medicală prin mijloace adecvate vârstei dar şi prin ambienţa armonioasă pe care asistenta medicală ştie să o creeze, inducându-i copilului curaj şi facându-1 să suporte mai uşor suferinţa.

Pentru ca acţiunile de ocrotire a sănătăţii să fie cât mai eficiente este necesară difuzarea cât mai largă a unei serii de cunoştinţe despre apărarea şi întărirea sănătăţii, şi de aceea acţiunea profilactică în medicină se bazează în mod deosebit pe educaţia sanitară a maselor de cetăţeni.

Prin urmare, cele 3 planuri de îngrijire descrise în lucrarea de faţă urmăresc doar bolnavii de scarlatină aflaţi într-o colaborare cu echipa medicală - pacient, bazată pe respect reciproc.

CAPITOLUL I

NOŢIUNI DE ANATOMIE SI FIZIOLOGIE

Pielea este un imens câmp receptor datorită numeroaselor şi variatelor terminaţii ale analizatorului cutanat, care informează centrii nervoşi superiori asupra fenomenelor şi proprietăţii obiectelor cu care organismul vine în contact.

Pielea este alcătuită din trei straturi principale:

- epidermul;

- dermul;

- hipodermul.

Epidermul este stratul superficial al pielii, având grosimi variabile, este un epiteliu pavimentos stratificat de tip cornos. Epidermul este străbătut de fire de păr, canale excretoare ale glandelor sudoripare şi terminaţii nervoase receptoare.

Dermul este situat sub epiderm, fiind format din ţesut conjunctiv dens. In derm se găsesc glande sebacee, canale de excreţie ale glandelor sudoripare, foliculii piloşi, muşchii firului de păr, reţeaua vasculară şi receptorii nervoşi.

Hipodermul este stratul profund al pielii, fiind format din ţesut conjunctiv bogat în celule adipoase, constituind un depozit de lipide al organismului, şi în acelaşi timp contribuie la termoreglare prin limitarea termolizei. în hipoderm se află glomerulii glandelor sudoripare, reţeaua vasculară subcutanată, nervi cutanaţi şi unii receptori nervoşi (corpusculii Vater-Pacini,

Ruffini şi Golgi-Mozzoni).