Integrarea Deficientului Mintal

ARGUMENT

Moto:

„Gradul de progres al unei societati se poate aproxima dupa grija pe care o manifesta pentru copiii handicapati”

Sintagma „educatia integrata a copiilor cu handicap mintal” este frecvent utilizata în discursurile teoretice, dar cu o acoperire practica mai restrânsa. În toate ocaziile si manifestarile cu caracter propagandistic se vorbeste cu înflacarare si convingere, încât ai impresia ca stapânim cu strasnicie fenomenul. Ca de obicei, realitatea ne contrazice. În învatamântul de masa acesti copii sunt priviti de cadrele didactice ca niste entitati care le creeaza dificultati si le diminueaza calificativul clasei. Nimeni nu contesta faptul ca au un ritm individual de lucru, de învatare redus, care necesita îndrumare, supraveghere permanenta, lucru greu de realizat, pentru ca cea mai mare parte a timpului este alocat celor cu disabilitati mai mari care, prin prestatiile lor la învatatura, dau prestigiul clasei. În final, esti apreciat dupa performante, dupa rezultatele la olimpiada, concursuri scolare etc. si mai putin dupa eforturile pe care le faci în recuperarea celor slabi la învatatura. Aceasta este o problema insuficient clarificata; trebuie apreciat, recompensat doar cadrul didactic care are performante deosebite sau si cel care aduce la un nivel acceptabil elevii slab dotati?

Tuturor copiilor trebuie sa le asiguram asistenta si educatia pe masura potentialului de care dispun. Sa evitam sigmatizarea si etichetarea prematura a slabei performante în clasa, daca nu avem dovezi certe si sa cerem o evaluare psihodiagnostica de specialitate care sa confirme prezumtiile noastre. Avem obiceiul de a remarca mai degraba ce nu poate face copilul, punând astfel accentul pe deficiente si nu facem efortul de a estima, printr-o evaluare

predictiva , ceea ce este posibil, realizabil, în raport cu natura, gradul si dinamica previzibila a deficientei. Fiecare copil are un potential de învatare care trebuie valorificat prin strategii specifice. Teoria si practica pedagogica consemneaza aparitia de roluri si functii noi pentru cadrele didactice. Pentru unele, se constata o pregatire necorespunzatoare a cadrului didactic înca din perioada formarii initiale, lipsind problematica educarii copiilor ce cerinte speciale. Macar din programul de formare continua sa nu lipseasca aceasta tema. Fara o astfel de pregatire nu vor face fata provocarii legate de integrarea copiilor cu CES. Perfectionarea cadrului didactic trebuie sa înceapa cu gradinita. Initierea, la nivelul vârstei prescolare, în familie sau gradinita, a masurilor de stimulare generala si terapie specializata înseamna schimbarea atitudinii fata de acesti copii si reducerea izolarii lor. Izolarea, segregarea induc un sentiment de inferioritate si le accentueaza conditia de persoane cu cerinte speciale.

Pregatirea intensiva pentru debutul scolar trebuie sa fie atotcuprinzatoare, o atentie deosebita acordându-se celor care manifesta dificultate în comunicare, în activitatea grafica, în orientarea spatio-temporala etc. Identificarea timpurie a copiilor cu handicap mintal, realizarea legaturii cu familiile acestora, cu serviciile medicale sau sociale, fac posibile si necesare activitatile didactice personalizate, o educatie individualizata, cu conditia sa existe dorinta de autoperfectionare profesionala si un management care sa presupuna formarea continua, schimbul de idei si experiente, valorizarea activitatilor realizate.