Kinetoterapia în Recuperarea Spondilitei Anchilozante

INTRODUCERE

Spondilita anchilozantă se situează, printre afecţiunile reumatice cu un prognostic funcţional foarte sever, din cauza frecventelor anchiloze ale coloanei vertebrale şi ale articulaţiilor periferice pe care le provoacă. Un număr important de bolnavi, în majoritate bărbaţi sunt afectaţi de această boală invalidantă care le reduce posibilitatea efectuării unor gesturi uzuale, ca şi capacitatea de muncă, sau îi face complet inapţi de orice muncă, devenind dependenţi social.

Atitudinea vicioasă determinată de spondilita anchilozantă este caracterizată prin proiecţia înainte a capului şi a gâtului, cifoză dorso-lombară progresivă şi ştergerea lordozei lombare. La acestea se mai poate adăuga şi redoarea sau anchiloza umerilor în abducţie şi rotaţie internă, a şoldurilor în flexie, abducţie şi rotaţia externă a genunchilor în flexie.

CAPITOLUL I

I. 1. Importanţa şi actualitatea temei

Spondilita anchilozantă are o prognoză funcţională severă, datorată frecventelor anchiloze ale coloanei şi articulaţiilor periferice. Un număr important de persoane, în special bărbaţi, sunt afectate de această boală invalidantă, care le restrânge posibilităţile de a executa gesturi uzuale, de a-şi exercita profesia şi în final de a mai realiza orice tip de activitate, devenind astfel persoane dependente de societate.

I. 2. Ipotezele lucrării

1.Considerăm că programul kinetic individualizat duce la combaterea durerii şi stoparea contracturilor musculare.

2. Realizarea programului kinetic propus duce la stoparea deformaţiilor şi anchilozelor.

I. 3. Scopul lucrării

Scopul lucrării este de a aprecia proporţia de cazuri cu manifestări clinice si paraclinice care conferă severitate în lotul studiat şi urmărirea evoluţiei acestor manifestări sub tratament. Pentru aceasta s-a efectuat un studiu descriptiv retrospectiv.

I. 4. Obiectivele cercetări

- combaterea durerilor, inflamaţiilor şi contracturilor musculare;

- combaterea redorii articulare din zona coxo-femurală;

- limitarea leziunilor la coloana vertebrală;

- optimizarea respiraţiei costale;

- limitarea lezării articulaţilor periferice;

- readaptarea profesională;

- elaborarea unui program de recuperare individualizat care să conducă la creşterea calităţii vieţii prin integrarea familială, socială şi chiar profesională a pacienţilor, cu scăderea costurilor sociale şi economice;

- evaluarea modului în care aplicarea programului de kinetoterapie influenţează calitatea vieţii şi complianţa la tratament a pacientului;

- să alcătuim un program complex de recuperare care să includă pe lângă kinetoterapie şi alte mijloace de tratament fizical (electroterapie, hidrotermoterapie, masaj).

CAPITOLUL II

BAZELE TEORETICE ALE CERCETĂRII

II. 1. Elemente de anatomie şi fiziologie – spondilita anchilozantă

Aparatul specializat care efectuează mişcările corpului uman este denumit aparat locomotor, iar funcţia complexă a acestui aparat se numeşte “locomoţie”.

Organismul în mişcare trebuie privit ca un tot unitar, ca un întreg, nu ca o manifestare izolată a unor mecanisme ale unor aparate şi sisteme care ar acţiona complet independent.

La baza mişcărilor stau factori morfofuncţionali rezultaţi din mişcarea însăşi şi care nu sunt altceva decât organele aparatului locomotor (oase, articulaţii, muşchi) şi organele sistemului nervos (receptori, nervi senzitivi, măduva spinării, encefal, nervi motori, plăci motorii, sisteme gama).

Organismul în mişcare trebuie privit ca un tot unitar, ca un întreg, mişcarea fiind rezultatul intrării în acţiune a tuturor factorilor morfofuncţionali amintiţi. Intrarea în acţiune a acestor factori şi mecanismul lor sunt stereotipe şi pot fi considerate ca nişte principii.

Şcoala românească de anatomie a adus o importantă contribuţie la dezvoltarea acestei ramuri a biologiei. Numele lui Fr. Rainer, Gr. T.Popa, V. Papilian, Z. Iagnov, E. Repciuc, D. Riga, T. Rusu şi al multor altora vor rămâne strâns legate de evoluţia anatomiei, în general, şi a anatomiei funcţionale, în special.

Definiţia lui Fr. Rainer – „Anatomia este ştiinţa formei vii” - concretizează concepţia şcolii româneşti de anatomie.