Cuprins
- CAPITOLUL I
- 1.1. Prezentarea noţiunilor de anatomie şi fiziologie a aparatului afectat 1
- 1.1.1. Anatomia şi fiziologia aparatului afectat 1
- 1.2. Prezentarea teoretică a bolii 2
- 1.2.1. Definiţie 2
- 1.2.2. Etiologie 2
- 1.2.3. Patogenie 3
- 1.2.4. Simptomatologie 4
- 1.2.5. Tratament 5
- CAPITOLUL II
- 2.1. Internarea pacientului în spital 7
- 2.2. Asigurarea condiţiilor de spitalizare 7
- 2.3. Asigurarea condiţiilor igienice pacienţilor internaţi 8
- 2.3.1. Pregătirea patului şi accesoriilor lui 8
- 2.3.2. Schimbarea lenjeriei de pat cu pacientul în pat 9
- 2.3.3. Asigurarea igienei personale corporale şi vestimentare a pacientului 10
- 2.3.4. Efectuarea toaletei generale şi pe regiuni a pacientului imobilizat 10
- 2.3.5. Observarea poziţiei pacientului 11
- 2.3.6. Schimbarea poziţiei şi mobilizarea pacientului 11
- 2.3.7. Captarea eliminărilor 12
- 2.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative 13
- 2.4.1. Funcţiile vitale 13
- 2.4.2. Funcţiile vegetative 15
- 2.5. Alimentaţia bolnavului 16
- 2.5.1. Alimentaţia bolnavului la pat 17
- 2.6. Administrarea medicamentelor şi hidratarea organismului 18
- 2.6.1. Administrarea medicamentelor pe cale orală 18
- 2.6.2. Administrarea medicamentelor pe cale parenterală 18
- 2.6.3. Calea de hidratare a organismului 20
- 2.7. Recoltarea produselor biologice şi patologice 21
- 2.8.. Pregătirea pacientului şi efectuarea tehnicilor speciale impuse de afecţiune 24
- 2.8.1. Examenul radiologic 24
- 2.8.2. Electocardiograma 26
- 2.8.3. Transfuzia de sânge 26
- 2.9. Pregătirea preoperatorie şi îngrijirile postoperatorii 27
- 2.9.1. Pregătirea preoperatorie 27
- 2.9.2. Îngrijirile postoperatorii 28
- 2.10. Educaţia pentru sănătate 29
- 2.11. Externarea pacientului 30
- CAPITOLUL III
- 3.1. Prezentarea cazurilor de boală 31
- CAZUL I 31
- CAZUL II 39
- CAZUL III 46
- 3.2. Concluzii 54
- BIBLIOGRAFIE 55
Extras din proiect
CAPITOLUL I
1.1. Prezentarea noţiunilor de anatomie şi fiziologie a aparatului afectat
1.1.1. Anatomia şi fiziologia aparatului afectat
Articulaţia şoldului la om îndeplineşte funcţii complexe de suport a greutăţii corporale, permiţând în acelaşi timp deplasarea corpului. În formarea articulaţiei şoldului iau parte două oase: coxalul (care împreună cu sacrul formează bazinul) şi femurul (osul coapsei). Ele alcătuiesc articulaţia şoldului sau coxofemurală.
Această articulaţie de tip sinovial prezintă suprafeţe articulare, capsulă, ligamente, sinovie, burelet marginal. În osul coxal există o cavitate denumită cotiloidă în care pătrunde capul femurului.
Extremitatea superioară a femurului prezintă un cap, capul femural şi gâtul sau colul, care leagă capul femural de corpul osului. Între capul şi corpul femurului se formează un unghi deschis care în mod normal măsoară 126-130 grade. Orice modificare în deschiderea acestui unghi măreşte solicitarea cartilajelor favorizând astfel dezvoltarea artrozei.
1.2. Prezentarea teoretică a bolii
1.2.1. Definiţie
Coxartroza denumită şi artoza şoldului este o artopatie cronică, caracterizată din punct de vedere morfologic prin alterări degenerative ale cartilajului articular, asociate cu leziuni proliferative ale ţesutului osos subadiacent.
Considerată multă vreme ca o boală legată de îmbătrânire, de unde şi vechea denumire de murbus coxae senilis, astăzi, graţie lucrărilor experimentale şi histologice ale lui Rutishauser şi ale şcolii sale ca şi lucrărilor lui Pauwels, se admite că în coxartroză leziunile sunt expresia adaptării ţesutului osos la factorii de presiune excesivă pe care îi suportă în unele împrejurări articulaţia.
Aceasta este într-atât de adevărat încât, dacă se suprimă aceste condiţiidefavorabile se constată revenirea osului la starea normală.
Coxartroza este una dintre cele mai frecvente artroze şi în acelaşi timp, una dintre cele mai grave deoarece afectarea sa duce la deficienţe serioase în stabilirea şi mobilitatea bolnavului. Se întâlneşte de obicei la vârsta de 50-60 de ani sau chiar la tineri, în caz de malformaţie a articulaţiei coxofemurale.
În afara denumirii de artroză mai este folosit şi termenul de reumatism degenerativ şi cel de osteoartrită localizat la articulaţia şoldului.
1.2.2. Etiologie
Coxartroza constituie o boală plurietiologică, dar monopatogenică, expresie a degradării anatomo funcţionale a şoldului. Afecţiunea este întâlnită la persoane care depăşesc vârsta de 40 de ani iar frecvenţa ei creşte odată cu vârsta. Ea interesează în mod egal ambele sexe, cu o uşoară predominantă la sexul feminin.
Aproape toate clasificările etiologice ale coxartrotei fac distincţia între formele primare sau idiopatice şi forme secundare.
- Coxartrozele primare constituie aproximativ jumătate din numărul total şi ele debutează către vârsta de 60 de ani; adesea ele sunt bilaterale, se însoţesc de artroze ale altor articulaţii, iar radiologic sunt artroze de tip central.
Ele par să fie cauzate de factori generali, încă puţin cunoscuţi, care alterează cartilajul articular, producând letiuni de utură precoce la nivelul articulaţiilor supuse la eforturi maxime.
- Coxartrozele secundare sunt acelea la care factorii locali pot să fie incriminaţi drept cauze declanşatoare ale afecţiunii.
Dintre coxartrozele secundare cele mai frecvente sunt acelea consecutive alterărilor mecanicii articulare prin tulburări de statică care pot fi datorate:
- malformaţiilor congenitale coxofemurale – ex. displazia sau luxaţia congenitală de şold, coxa vara sau valga, protruzia acetabulară juvenilă.
- deformaţiilor coxofemurale câştigate – ex. sechele traumatice ale capului femural sau cotilului după fracturi, luxaţii, decolare epifizară.
O altă categorie de coxartroze secundare sunt acele care, fără să fie datorate malformaţiilor sau tulburărilor de statică articulară, recunosc totuşi cauze locale care au alterat sinoviala sau cartilajul articular, elemente pe care se va dezvolta ulterior artroza. Astfel sunt coxartozele secundare unei coxite infecţioase sau reumatismale, condromatozei şoldului, sinovitei traumatice.
Preview document
Conținut arhivă zip
- coxartroza1.doc
- coxartroza2.doc
- CUPRINS.doc