Malpraxisul în Medicină

1. Ce înţelegem prin malpraxis?

Din punct de vedere juridic, malpraxisul reprezintă încălcarea de către medic (de către personalul medical, în sens larg) a unor obligaţii prevăzute de norme legale.

Termenul de “malpraxis” vine din cuvintele latine “malus” ( rău) și “praxis” (practică) și este folosit pentru a descrie “un tratament incorect sau neglijent aplicat de un medic unui pacient, care îi produce acestuia prejudicii de orice natură, în relație cu gradul de afectare a capacității fizice și psihice” (def. DEX, 2009).

2. Care sunt normele încălcate prin săvarsirea actului de malpraxis?

Profesiunea medicală, prin specificul ei, este supusă respectării unor norme deontologice și juridice.

Normele deontologice (răspunderea disciplinară medicală) sunt reglementate de Codul Deontologic al Colegiului Medicilor din România. Acesta respectă normele internaţionale de deontologie medicală cuprinse în Declaraţia de la Geneva din 1948 după Codul de la Nǖrnberg (1947) şi amendată în 1983 de către Asociaţia Mondială Medicală.

Răspunderea profesională (disciplinară) medicală este rezultatul încălcării normelor specifice profesiunii, fără a aduce prejudicii unei persoane.

Normele juridice sunt reglementate în Codul Civil, Legea nr. 95/2006 cu privire la reforma din domeniul sănătătii, art. 642 și următoarele precum și Normele metodologice din 14 martie 2007 de aplicare a titlului XV din Lege. Potrivit art. 642 alin. 1 lit. b din Lege, „malpraxisul este eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare și farmaceutice”.

Tot în categoria normelor juridice sunt incluse cele reglementate în Codul Penal. Aceste norme vizează încălcarea unei relaţii sociale ocrotite de lege, cum ar fi dreptul la sănătate, dreptul la viata, etc. Normele prevăzute în Codul Penal sunt încălcate atunci cand se constată o infracţiune din culpă (vătămare corporală, neglijentă în serviciu, ucidere din culpă, încălcarea secretului profesional, etc.) și nu există prevederi legislative specifice profesiei medicale.

3. Ce fel de obligaţii sunt încalcate prin săvârsirea actului de malpraxis?

Obligaţiile și responsabilităţile personalului medical se regăsesc, pentru început, chiar în Legea Fundamentală, Constituţia României, sub forma garanţiilor pe care statul le conferă cetăţenilor în ceea ce priveşte drepturile lor fundamentale la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică (art. 22) și de asemenea la ocrotirea sănătăţii (art. 34). Este lesne de înţeles că, în esenţă, aceste garanţii nu pot fi asigurate decât prin implicarea unui personal medical calificat care îşi exercită atribuţiile în temeiul unor obligaţii.

Din punct de vedere juridic, în lege, în doctrină și în jurisprudenţă, obligaţia medicului (a personalului medical, în sens larg), nu este o obligaţie de rezultat (sau determinată), ci una de prudenţă şi diligenţă (sau de mijloace).

Obligaţia de diligenţă sau de mijloace : raport juridic în cadrul căruia debitorul are sarcina de a face diligenţele necesare pentru realizarea unui anumit scop, fiind socotit că și-a îndeplinit obligaţia chiar dacă, urmare a diligenţelor făcute, scopul nu s-a realizat. De exemplu, pentru cei care exercită o anumită profesie, jurisconsulţi, avocaţi, medici, obligaţia se privește ca îndeplinită dacă aceștia fac dovada că au depus toate diligenţele necesare într-un proces sau, după caz, în tratarea unui bolnav.

Aceasta înseamnă că obligaţia medicului constă în îndatorirea sa de a întreprinde actul medical cu toată prudenţa și diligenţa sa, cu respectarea şi aplicarea ştiinţei şi eticii medicale, în vederea atingerii rezultatului dorit – însănătoşirea pacientului. Se acordă astfel o prezumţie de bună practică în favoarea medicului, astfel încât, în cazul în care rezultatul dorit nu este atins, nu se legitimează ideea lipsei de prudenţă și diligenţă din partea medicului, ci se stabileşte în sarcina pacientului obligaţia de a face dovada culpei medicului. Prin urmare, deşi obligaţia de diligenţă a medicului îi conferă acestuia o protecţie juridică la momentul iniţial, operând ca o prezumţie, ea nu înlătură eventuala răspundere a sa – administrativă, civilă sau chiar penală – pentru prejudiciile cauzate prin actele sale.