Metode de recuperare medicală balneofizioterapice în artrozele de cot

A. DEFINIŢIE ŞI GENERALITĂŢI

Din punct de vedere funcţional cotul este subordonat umărului, iar din punctul de vedere al finalităţii, mâinii. Cotul este compus, de fapt, din trei suprafeţe articulare (humero-cubitală, humero-radială, radiocubitală), existînd însă o singură capsulă, căptuşită de o singură sinovială. Cotul este o articulaţie extrem de strînsă, fapt ce determină dificultăţi în recîştigarea mobilităţii articulare după orice afectare a acestei articulaţii. La nivelul cotului se execută doar mişcări de flexie - extensie şi pronosupinaţie.

Cotul este considerat ca cea mai dificilă articulaţie pentru recupararea mobilităţii, nu numai datorită structurii propriu - zise, ci şi uşurinţei de a dezvolta, periarticular, depuneri calcare sau retracţii musculare care limitează şi mai mult mobilitatea.

Artroza este o afecţiune care face parte din grupul reumatismelor degenerative. Ea este una dintre cele mai frecvente afecţiuni cronice şi, totodată, cea mai frecventă afecţiune a aparatului locomotor. Frecvenţa artrozelor creşte cu vârsta. După vîrsta de 35 ani, circa 50% din populaţie prezintă leziuni artrozice, iar după vârsta de 55 ani, peste 80% din populaţie.

Artroza este răspîndită mai ales în zona temperată şi apare la ambele sexe, cu o uşoară predominanţă la sexul feminin.

Artrozele (reumatism degenerativ, osteoartrita sau artrite deformante) se caracterizează morfopatologic prin leziuni regresive degenerative ale cartilajului hialin articular, cu interesarea osului subcondral, sinovialei şi ţesuturilor moi. Din punct de vedere clinic se manifestă prin dureri, deformări şi limitarea mişcărilor articulaţiilor respective. Artrozele afectează articulaţiile mobile (diartroze) şi pot fi mono- sau poliarticulare.

Artroza cotului este o formă clinică de artroză destul de rar întîlnită (1-2 % din totalul artrozelor), dar care poate avea impact negativ asupra activităţii profesionale şi asupra calităţii vieţii bolnavului.

II. ETIOPATOGENIE

Artrozele sunt afecţiuni polietiologice şi polipatogenice. Mecanismul este dublu: mecanic (exces de presiune exercitat pe un cartilaj) şi biochimic (cartilaj alterat biochimic, cu scăderea rezistenţei la presiuni mecanice normale).

Procesul degenerativ rezultă din interacţiunea complexă a unor factori extrinseci şi intrinseci.

Factori extrinseci:

- Traumatisme (fracturi, microtraumatisme profesionale, luxaţii)

- Inflamaţii (poliartrită reumatoidă, infecţii articulare)

- Factori mecanici (suprasolicitarea articulaţiei)

- Factori de mediu (profesiunii, stilul de viaţă)

- Boli neurologice (neuropatii)

- malformaţii congenitale (cubitus varus sau valgus)

- boli metabolice (diabet, hemocromatoză)

- boala Paget

- depuneri de cristale

- boli de sînge (hemofilie)

- factori endocrini (acromegalie, mixedem, menopauză)

Există activităţi care favorizează apariţia artrozei cotului:

- Noxe profesionale: munca minerilor în abataj, folosirea uneltelor pneumatice;

- Sporturi de performanţă: tenisul de cîmp, ridicarea halterelor, aruncarea suliţei;

Factori intrinseci:

- Ereditatea joacă un rol important în determinismul artrozelor datorită defectelor calitative ale cartilajului articular. De obicei este vorba de o artroză generalizată caracterizată prin degenerarea prematură a cartilajului în numeroase articulaţii.

- Vârsta influenţează prin îmbătrânirea fiziologică (cartilaj deshidratat, cu rezistenţă scăzută şi vulnerabil la agresiunile mecanice). Frecvenţa artrozelor creşte cu vîrsta. Ele nu reprezintă un proces de uzură pasiv, ci şi un proces degenerativ activ. O dată cu trecerea anilor apar şi leziuni ale structurilor adiacente (ligamente, tendoane), care pot accentua dezvoltarea artrozei.