Metode de recuperare medicală balneofizioterapice în luxația scapulohumerală

PLANUL LUCRARII

PARTEA I

I. Generalitati--definitie, clasificare, date epidemiologice

II. Etiopatogenie--cauze, mecanisme, anatomie patologica

III. Criterii de sustinere a diagnosticului:

a) examenul clinic--semne subiective si obiective

b) investigatii paraclinice--ex. radiologic, probe de lab.

IV. Evolutie si prognostic

V Tratament:

1. profilactic

2. igieno-dietetic

3. medicamentos

4. ortopedico-chirurgical

PARTEA a II-a: Tratamentul BFT

1. principiile si obiectivele tratamentului BFT

2. tratamentul prin hidro-termoterapie (tehnica, efecte)

3. tratamentul prin electroterapie (tehnica, efecte)

4. tratamentul prin masaj:

--efectele fiziologice ale masajului

--descrierea anatomica a regiunii

--tehnica masajului

--mobilizarea articulatiilor (kinetoterapie)

--gimnastica medicala

5. terapia ocupationala

6. tratamentul balneologic (ape minerale, namoluri)

PARTEA I

1. GENERALITĂŢI- DEFINIŢIE, CLASIFICARE, DATE EPIDEMIOLOGICE

Umărul este regiunea prin care membrul superior este solitar cu toracele. Articulaţia scapulohumerală reprezintă elementul central al umărului, factor foarte imporatant din punct de vedere funcţional. Este cea mai mobilă articulaţie. Umărul îşi datoreşte marea sa mobilitate (în toate direcţiile), funcţionalităţii sinergice a articulaţiilor scapulo-humerale, acromio-claviculare şi sterno-costo-claviculare, la care se adaugă articulaţia scapulo-toracică (falsă articulaţie) şi bursa seroasă subacromio-deltoidiană (planul de alunecare subdeltoidian).

Definitie

Luxaţia este o afecţiune traumatică, de gravitate mare, care constă în deplasarea permanentă a extremităţilor articulare (suprafeţele articulare îşi pierd raporturile dintre ele). În luxaţia scapulo-humerală (LSH), în urma acţiunii unui traumatism direct sau indirect, capul humeral părăseşte raporturile sale normale cu cavitatea glenoidă a scapulei.

LSH este una din urgenţele cele mai frecvente întîlnite în practica traumatologică. Această frecvenţă este explicată de următoarele date:

- articulaţia scapulohumerală prezintă mişcări de amplitudine mare şi în multe direcţii;

- între suprafeţele articulare (cap humeral şi glenă) există o disproporţie, suprafaţa cavităţii glenoidale reprezentînd numai 1/6 din suprafaţa capului humeral;

- articulaţia scapulohumerală are un aparat ligamentar de întărire slab reprezentat.

Luxaţiile scapulo-humerale anterioare sunt mai frecvente, cele posterioare şi inferioare apar mai rar.

Rareori afecţiunea este bilaterală. Aproximativ 10% din luxaţiile traumatice nereduse în primele 2 săptămîni, din diverse motive, devin luxaţii vechi.

Cel mai frecvent, luxaţia scapulo-humerală apare la adulţi, rareori la copii şi bătrîni.

CLASIFICARE ANATOMOPATOLOGICĂ:

În ceea ce priveşte variantele anatomo-patologice, date de locul unde migrează capul humeral, cele mai frecvent întîlnite sunt:

- luxaţia anterioară (cu variantă subcoracoidiană, extracoracoi-diană, intracoracoidiană şi subclaviculară),

- o urmează luxaţia posterioară

- luxaţia inferioară.

Cea mai frecventă luxaţie întîlnită în practică este luxaţia anterioară subcoracoidian

În funcţie de integritatea pielii:

- luxaţii închise, atunci cînd pielea rămîne integră

- luxaţii deschise atunci cînd forţa traumatică a reuşit să lezeze şi pielea; în acest caz există riscul producerii artritei supurate, care complică foarte mult evoluţia luxaţiei.

Alte tipuri:

- luxaţia recidivantă (habituală) scapulo-humerală,

- luxaţia veche scapulo-humerală (apare cînd luxaţia recentă nu este redusă în primele 2 săptămîni).

2. ETIOPATOGENIE –CAUZE, MECANISME, ANATOMIE PATOLOGICĂ

Cele mai frecvente luxaţii ale umărului se datorează traumatismelor puternice (accidente). La persoanele vîrstnice, luxaţiile pot apare şi după simple gesturi mai energice, cum ar fi: aruncarea unei mingii, ridicarea unui obiect.

Luxaţia scapulo-humerală poate apare şi la sportivi de performanţă: tenismeni, jucători de volei. La aceste persoane există un risc mare de recidivă.

Alte cauze sunt:

— luxaţii congenitale, care se datoresc unor malformaţii, care sunt foarte rare;

— luxaţli patologice, care sînt urmarea unor afecţiuni care distrug unul din elementele care compun articulaţia, făcînd ca extremităţile osoase să nu mai stea în contact. Luxaţii patologice apar cel mai adesea în: tuberculoza osteo-articulară, în poliomielită şi tabes.

ANATOMIE PATOLOGICĂ

Instalarea luxaţiei se produce prin mai multe mecanisme în urma unui traumatism, fiind favorizată de existenţa unei instabilităţi articulare. În cazurile recidivante s-a remarcat şi prezenţa malformaţiilor segmentelor osoase.

Într-o luxaţie se produc leziuni importante ale capsulei articulare şi ale ligamentelor (smulgeri, ruperi sau dilacerări). Capsula articulară a articulaţiei scapulo-humerală este relaxată şi subţiată şi se poate rupe foarte uşor; cele două margini ale rupturii pot fi libere, flotante. Se mai poate produce, la partea antero-inferioară a glenei, o dezinserţie a capsulei de pe cadrul glenoidian.

Muşchii supra- şi subspinoşi pot fi smulşi de pe inserţiile lor şi dilaceraţi.

Datorită distrugerilor vasculare apare întotdeauna şi hemartroza. Se produc şi leziuni ale nervilor şi muşchilor din vecinătate, prin forfecarea lor între cele două capete osoasecare determină luxaţia. Prin acest mecanism se poate produce şi un hematom periarticular.