Metode de recuperare medicală BFT în hernia de disc operată

PARTEA I.

I. GENERALITĂŢI – definiţie, clasificare, date epidemiologice.

Este o boală cauzată de degenerarea fibroasă a discului intervertebral cu pierderea elasticităţii sale. Consecutiv acestor leziuni, cu ocazia unui traumatism, de cele mai multe ori produs de o reducere bruscă a coloanei vertebrale flectate, apare hernia nucleului pulpos printr-un spaţiu creat în ligamentul vertical posterior.

Porţiunea herniată a nucleului pulpos apăsând asupra măduvei spinării sau asupra rădăcinilor nervoase ale acesteia determinând fenomene de compresiune.

Aceste procese patologice stau la baza aşa ziselor nevralgii sciatice, a crizelor de lumbago, etc.

Discul intervertebral este responsabil de legarea vertebrelor între ele, oferind flexibilitate, absorbind şi distribuind greutatea aplicată pe coloana vertebrală.

Odată cu înaintarea în vârstă, discul îşi modifică volumul şi forma şi de asemenea îşi modifică compoziţia biochimică şi proprietăţile biomecanice. HDL ar rezulta din degenerarea inelului fibros ceea ce duce la o slăbire a sa cu posibilitatea apariţiei herniei.

Hernia de disc poate apărea la orice vârstă de la 15 la 70 de ani şi la orice sex, dar perioada de vârstă cu incidenţa cea mai mare este decada 40 – 50 ani, mai ales la femei.

II. ETIOPATOGENIE – cauze, mecanisme, anatomie patologică.

În mod normal nucleul este menţinut de inelul fibros la mijloc între cele două corpuri vertebrale. Nucleul poate fi împins în spre canalul vertebral, favorizând astfel protuzia ducând la o hernie persistentă a nucleului care poate comprima o rădăcină spinală sau chiar măduva spinării înăuntrul canalului vertebral.

Rădăcinile lombosacrate trec în partea intra- şi extra-durală printr-un şanţ strâmptat. La nivelul acestor trecători strâmpte, rădăcina poate fi comprimată printr-o hernie discală posterioară şi laterală a dscului intervertebra. De multe ori aceste hernii se asociază cu o îngroşare a ligamentului galben.

Rădăcina are leziuni edematoase, este strangulată la nivelul orificiului ei de ieşire prin gaură şi înconjurată de aderenţe a arahnoidelor.

Hernia discului intervertebral este produsă de traumatisme, în general traumatisme mici şi repetate. Este posibil să intervină şi un factor local pre-dispozant în sensul existenţei unor anomalii congenitale ale regiuni lombosacrate.

O serie de factori genetici sau schimbări în hidratarea colagenului joacă un rol important în dezvoltarea afecţiunilor degenerative discale. La un disc sănătos, nucleul pulpos distribuie în mod egal presiunile asupra inelului fibros.

Scăderea hidratării discului poate reduce efectul de amortizare, ceea ce poate duce la aparitia de leziuni. Creşterea continutului de colagen a nucleului a fost găsită de asemenea responsabilă de degenerarea discului.

Posibilitatea unor influenţe genetice a fost investigată pentru alte afecţiuni ale coloanei, cum ar fi scolioza, spondilolistezisul şi spondilita anchilozantă.

Discurile intervertebrale suferă, odată cu înaintarea în vârstă, modificări degenerative care fac ca uneori un traumatism relativ uşor să producă hernia.

Cauza herniei de disc este o leziune degenerativă a discului care îşi pierde elasticitatea. Unele modificări inflamatorii şi degenerative mai întinse pot duce la ruptura inelului fibros, la ruptura ligamentului longitudinal posterior şi la enuclearea discului în canalul intervertebral.

Hernia discului reduce spaţiul care separă două vertebre adiacente şi apare şi pe radiografie ca o îngustare a acestui spaţiu.

Se produce subluxaţia articulaţiilor intervertebrale ceea ce duce la un spasm al muşchilor lombari. Ligamentul longitudinal posterior este bogat inervat de nervi senzitive recuperaţi din rădăcinile spinale şi durerile lombare sunt probabil date şi de compresiunea ligamentului de către discul herniat.

De cele mai multe ori un traumatism acut şi violent dă naştere herniei unui disc alterat în prealabil. O aplecare bruscă şi violentă sau mai rar înapoi, ridicarea unei greutăţi dintr-o poziţie incomodă sau neobişnuită poate produce brusc hernia şi durerea acută.

III. CRITERI DE SUSŢINERE A DIAGNOSTICULUI.

a). Examenul clinic – semne subiective şi obiective.

Simptomele unei herni discale sunt în raport cu mărimea şi localizarea materialului hernial. Protruzia laterală limitată la un singur spaţiu intervertebral produce semne din partea unei singure rădăcini. O protruzie pe linia mediană în regiunea lombară poate comprima o singură rădăcină, rădăcinile de ambele părţi ale unui segment sau toate rădăcinile cozi de cal.

Protruziile mici aşezate lateral în regiunea cervicală, de obicei la nivelul vertebrei C6 sau C7 pot comprima o singură rădăcină, dar canalul vertebral fiind îngust, la acest nivel apar şi semne de compresiune imediată.