Originile si Evolutia Conceptului de Schizofrenie

Imagine preview
(6/10 din 3 voturi)

Acest proiect trateaza Originile si Evolutia Conceptului de Schizofrenie.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 75 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Matei Alina

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 7 puncte.

Domeniu: Medicina

Cuprins

Argument
Cadrul teoretic
Capitolul I- Noţiunea de nebunie
Capitolul II- Originile şi evoluţia conceptului de schizofrenie
Capitolul III- Principalele forme şi manifestări clinice ale schizofreniei
3.1. Definiţia şi debutul schizofreniei
3.2. Tabloul psihopatologic
3.2.1.Tulburări de percepţie
3.2.2. Tulburări de gândire
3.2.3. Tulburări de limbaj
3.2.4. Tulburări de afectivitate
3.2.5. Tulburări ale voinţei şi activităţii
3.2.6. Tulburările psihomotricităţii
3.2.7. Tulburări de conştiinţă propriu-zise
3.3. Forme clinice de manifestare
3.3.1. Forma simplă
3.3.2. Forma paranoidă
3.3.3. Forma hebefrenică
3.3.4. Forma catatonică
3.3.5. Forma nediferenţiată
3.3.6. Forma clinică reziduală
3.4. Diagnosticul schizofreniei
3.5. Anxietate şi depresie în schizofrenie
3.5.1.Depresia
3.5.2. Anxietatea
3.6. Epidemiologie
3.7. Etiopatogenia schizofreniei
3.8. Abordarea terapeutică în schizofrenie
Cadrul metodologic
Capitolul I – Obiective şi ipoteze
1.1.Obiectiv general
1.2. Obiective specifice
1.3. Ipoteze
Capitolul II – Designul cercetării
Capitolul III- Instrumente de cercetare
3.1. Inventarul de anxietate stare-trăsătură
3.1.1. Mod de administrare
3.1.2. Cotare
3.2. Inventarul de depresie Beck
3.2.1.Mod de administrare
3.2.2. Cotare
Capitolul IV- Analiza cantitativă şi calitativă a datelor
4.1. Analiza cantitativă a datelor
4.2. Analiza calitativă a datelor
Concluzie generală
Limitle cercetării
Studiu de caz.
Anexe
Bibliografie

Extras din document

Argument

Psihozele cuprind tulburări mentale grave. Schizofrenia se încadrează în rândul acestor tulburări, dar este mai cronică şi mai incapacitantă decât alte tulburări psihice. Între 50 şi 80% dintre persoanele care sunt spitalizate pentru un episod de schizofrenie, sunt ulterior spitalizate pentru alte episoade de-a lungul vieţii lor.

Instituţiile moderne de însănătoşire mentală au cunoscut un progres real al tehnicilor de tratament dar s-ar mai putea îmbunătăţii încă multe lucruri. Începând din anii ’70, accentul a trecut de la tratarea persoanelor cu tulburări mentale în spitale, la tratarea lor în comunităţile de origine. Această tendinţă de dezinstituţionalizare a fost motivată în parte de recunoaşterea faptului că spitalizarea are dezavantaje inerente, indiferent de importanţa facilităţilor oferite de o instituţie.

Bolnavii de schizofrenie nu reuşesc, în general, să afişeze reacţii emoţionale normale. Ele sunt adesea închise şi necomunicative, în situaţii în care ar trebui să exprime tristeţe sau bucurie. Stările de depresie prezente sunt intensificate de lipsa unui climat potrivit nevoilor lor. Tulburările de gândire şi de atenţie, tulburările de exprimare, de percepţie, depresia, intensifică stările de anxietate deja existente la bolnavul de schizofrenie.

Lucrarea evidenţiază diferenţele importante legate de aceste dimensiuni: depresie şi anxietatea ca stare şi anxietatea ca trăsătură la un grup de persoane diagnosticate cu schizofrenie, în comparaţie cu persoane sănătoaose din punct de vedere psihic.

O atenţie suplimentară acordată senibilităţilor acestor bolnavi ar fi binevenită atât pentru bolnavii înşişi, cât şi pentu societate.

CADRUL TEORETIC

Capitolul I

Noţiunea de nebunie

“Nebunia are simptome variate la infinit. Intră în compoziţia sa toate lucrurile văzute şi înţelese, gândite şi meditate. Ea apropie aspectele cele mai îndepărtate în aparenţă. Aminteşte ceea ce pare să fi fost complet uitat. Vechile imagini recapătă viaţă, aversiunile considerate stinse renasc, slăbiciunile devin mai vii, dar atunci totul este în dezordine”

Michel Foucault

Constrângerea exercitată de adevăr nu permite prezenţa arbitrariului, a haosului şi instituie domnia regulii şi a ordinii. Această voinţă de adevăr, ca şi alte forme de excludere se sprijină pe un suport instituţional ce structurează sisteme de norme şi valori.

Indiferent de epocă, societăţile umane au stabilit limite, căci omul nu începe cu libertatea, ci cu limita şi lina interzisului. Există în societatea noastră şi un alt principiu de excludere: nu o interdicţie, de această dată, ci un partaj şi o respingere- opoziţia dintre raţiune şi nebunie. Pentru caracterizarea nebuniei cuvintele sunt puţine şi conţinutul lor semantic este slab diferenţiat.

Caracteristică genetică a speciei ori stigmat al întregii istorii omeneşti, nebunia a provocat dintotdeauna o atentă mirare, o cutremurare şi o înmarmurire celor ce o întâlneau. Ea a rămas de-a lungul secolelor o constantă preocupare omenească, iar misterul ei ascuns continuă să fascineze şi astăzi.

Istoricul accepţiunilor nebuniei poate fi urmărit ascendent în firul istoriei.

Perioada Primitivă

Popoarele intră în istorie sub autoriatea atotocuprinzătoare a credinţelor şi dogmelor religioase. Sufletul primitiv se regăseşte în practicile magico-religioase care îi dau un sentiment de comunicare, de contact şi subordonare faţă de forţele supranaturale. Religia fiind sistemul ultim şi cel mai complex de interpretare a lumii, devine depozitul tuturor tentativelor magice de cunoaştere. Astfel, ia naştere o extraordinară lume de superstiţii, vrăjitorii, explicaţii prin supranatural, ritualuri, toteme, legende. Acum îşi face apariţia prima formă de manifestare a unei „conduite anormale”: „posesiunea”(posibiltatea ca un individ să fie locuit temporar de un spirit nefavorabil, ce îl aserveşte integral).

Perioada Antică

În Grecia antică nebunia rămânea constant expresia intervenţiei supranaturale în însăşi structura intimă a psihologiei individului. Încercările terapeutice priveau numai pe posedaţii demonici, iar practicile erau executate de preoţi şi cuprindeau manopere rituale: somarea spiritului malefic de a părăsi gazda temporară, purificări, regimuri de post(E. Pamfil, D. Ogodescu, 1976).

Hipocrat din Kos, considerat drept părintele medicinii, nu a dezvoltat în sistemul său o explicaţie specială, psihiatrică, a bolilor mintale, totuşi acestuia îi revine meritul de a localiza, la nivelul creierului cauzele şi originea vieţii psihice. În şcoala lui se descriu boli psihice ca: frenia, mania, melancolia, boala sacră.

Fisiere in arhiva (1):

  • Originile si Evolutia Conceptului de Schizofrenie.doc