Osteoporoza - prezentare și medicamentație

Capitolul 1. Definiţie

Numele bolii provine din latină şi înseamnă „ os poros ”. Ţesutul osos este un ţesut viu, în care are loc permanent atât depunere de os cât şi pierdere de os. După 35 de ani, pierderea de os depăşeşte depunerea. Când acest proces este accelerat, oasele devin tot mai fragile (chiar dacă la exterior pot părea solide) şi structura lor se aseamăna tot mai mult cu a unui burete cu găuri mari în interior.

Osteoporoza constă în scăderea masei osoase, ceea ce la nivel structural se manifestă ca subţiere şi rarefiere a lamelor osoase care alcătuiesc osul, uneori cu dispariţia lor totală. În acest fel osul nu – şi poate îndeplini funcţia sa principală, aceea de susţinere a corpului şi membrelor.

Osteoporoza este o boală caracterizată prin reducerea masei osoase şi prin deteriorări microarhitecturale ale ţesutului osos ce măresc fragilitatea osului, cu creşterea consecutivă a riscului fracturilor. Din punct de vedere radiologic, se manifestă prin hipertransparenţă, densitometric prin scăderea densităţii minerale osoase şi clinic prin dureri dorsolombare sau prin fracturi spontane de vertebre, de col femural, de treime distală a radiusului etc.

Osteoporoza apare când se lărgesc spaţiile dintre celulele osoase, făcând osul fragil şi este posibilă ruperea foarte uşor a osului. Este o boală tăcută pentru majoritatea oamenilor, primul semn fiind o fractură după un incident minor Scăderea densităţii osoase este un efect principal al osteoporozei.

Fracturile care apar pe teren de osteoporoză sunt în general atraumatice, adică se produc printr-un traumatism minim sau printr-o solicitare normală a scheletului. Mai corect este însă să le denumim fracturi prin mecanism de mică energie. Cel mai frecvent este vorba de:

- Fractura de şold. Când este datorată osteoporozei are de regulă loc în regiunea colului femural. Fracturile pot avea loc şi spontan.

Dintre cei care suferă o fractură de şold, 12 – 20 % vor deceda în urma complicaţiilor legate de fractură. Doua treimi ( 68 % ) dintre pacienţii care supravieţuiesc după un an nu pot merge fără ajutor. Ceea ce înseamnă de două ori mai mulţi faţă de cei care aveau nevoie de ajutor la mers înainte de fractura de şold. Procentul pacienţilor care sunt în scaun cu rotile sau obligaţi să stea în pat la un an de la fractură creşte de la 6% la 23% în rândul supravieţuitorilor primului an de la fractură.

- Fractura vertebrală. Doctorii numesc fracturile vertebrelor legate de osteoporoză fracturi „prin strivire cuneiformă sau globală”. Pot avea loc spontan sau ca rezultat al unui traumatism minor, cum ar fi tusea, îmbrăţişarea sau ridicarea de obiecte.

Fracturile repetate determina: durere acută sau cronică de spate, cifoza. Aceste modificări în forma scheletului pot fi însoţite de: o reducere semnificativă a înălţimii, probleme gastrointestinale sau digestive, probleme respiratorii.

- Fractura de radius. În cazul osteoporozei este de regulă rezultatul unei căderi pe mâna întinsă. Acest tip de fractură se mai numeşte şi fractura Pouteau-Colles. Fracturile radiusului sunt dureroase şi necesită imobilizare în gips timp de patru – şase săptămâni.

os normal os osteoporotic

Un studiu condus de Wren, publicat în Progrese în Tratamentul Menopauzei - Congresul International de Menopauză - Sydney, 1996, a relevat faptul că în intervalul de vârstă cuprins între 60 – 70 de ani : 1 din 9 femei prezintă densitate minerală osoasă în limite normale; 1 din 3 femei prezintă osteoporoză; restul prezintă osteopenie. În jurul vârstei de 80 de ani, 70% din femei prezintă osteoporoza.

Osteoporoza este o scădere accentuată a masei osoase. În mod normal pierderea este de aproximativ 0,7 % pe an la adulţi. La femeile aflate în perioada postmenopauză, aceasta scădere este mai mare decât la bărbaţii de aceeaşi vârstă.

Dupa menopauză se produce o accelerare a pierderii de masă osoasă, iniţial asimptomatică, dar care se manifestă după 5-10 ani şi care este o consecinţă a deficitului estrogenic. Se apreciază că tratamentul hormonal substitutiv (THS) început după menopauză şi continuat cel puţin 7 ani, realizează prevenirea pierderii de masă osoasă, inclusiv o protecţie asupra fracturilor osteoporotice care pot surveni la vârste înaintate.