Percepția studiului eticii la medicii dentiști

Capitolul 1 INTRODUCERE

Motivele alegerii temei

In legătură cu profesiunea medicală, în vorbirea curentă, întrebuinţăm ca sinonime termenii etica, morală si deontologie, pentru a ne referi la aspectele normelor nescrise ale comportamentul medicului ca om şi ca profesionist.

Deontologia derivă etimologic din cuvintele greceşti dentos (datorie) şi logos (cuvânt); sensul mai restrâns este deci studiul datoriilor medicului. Elementele cele mai importante ale deontologiei medicale privesc responsabilitatea morală şi juridică a medicului.

în viaţa societăţii, munca, comportamentul şi atitudinea indivizilor sunt reglementate atât de legi scrise cât şi de reguli necodificate. Legile scrise constituie normele de comportament obligatorii, înscrise în Codul Penal şi formulate în diferite legi. Legile aparţin domeniului dreptului şi respectarea lor este asigurată prin forţa de constrângere a puterii de stat.

Respectarea normelor nescrise de conduită socială este asigurată prin puterea opiniei publice, precum şi prin acele obiceiuri şi tradiţii ale vieţii sociale, care aparţin domeniului moralei.

Etica nu este altceva decât teoria moralei. Derivă de la cuvântul grecesc ethos care înseamnă obicei sau moravuri. Este o ramură a filozofiei care se ocupă cu originea, dezvoltarea, criteriile şi categoriile moralei, cu

rolul lor în societate. Dreptul şi morala sunt categorii ce aparţin suprastructurii, fiind forme ale conştiinţei sociale, care se dezvoltă şi se modifică în funcţie de transformările prin care trece baza economică a societăţii.

Dezvoltarea fenomenelor sociale aparţinând suprastructurii are legile ei particulare. Aceste fenomene oglindesc întârziat modificările survenite în relaţiile sociale; conţinutul nou apare adesea în formă veche; elementele progresive ale conţinutului vechi trec şi se perfecţionează în cel nou. Aşa stau lucrurile în legătură cu etica în general şi în legătură cu particularităţile morale ale profesiunii medicale.

Printre aceste particularităţi se poate socoti şi faptul că de la începuturile ei, medicina a avut un conţinut etic (moral) pe care 1-a păstrat în zilele noastre şi pe care îl va păstra şi în viitor. Categoriile etice de bine-rău, valoare-nonvaloare, datorie, cinste, conştiinţă, eroism, modestie, personalitate etc, îşi au corespondentul lor în deontologia medicală. Munca medicului nu creează valori de schimb, nu este producătoare de marfa, dar vindecarea bolilor, alinarea suferinţelor constituie îndeplinirea unor necesităţi sociale.

Medicina ca profesiune a presupus, întotdeauna, dar mai ales în condiţiile progresului tehnic actual, o atitudine etico-afectivă faţă de bolnav. Dacă progresul tehnic, incontestabil, a avut totuşi limitări în timp şi spaţiu, atitudinea etico-afectivă a conferit practicii medicale elemente de permanenţă.

Dacă spunem că medicina este înainte de toate un domeniu al umanului, medicul apărând astfel ca „o existenţă pusă în folosul alteia", cerându-i-se, prin urmare, o deosebită cultură umană, dacă spunem că medicul are nevoie „ de calităţile tuturor celorlalte profesiuni", deoarece răspunde de însăşi viaţa omului, atunci realizarea acestor atribute trebuie să se facă în primul rând prin calităţile sale moral-psihologice. Această cerinţă a fost promovată încă de pe timpul lui Hipocrat, care arăta că pentru a fi un bun

medic este nevoie de predispoziţie (vocaţie), studii, timp, loc prielnic şi dragoste de muncă. Astăzi, progresul tehnic în medicină a accentuat preocuparea pentru psihicul bolnavului şi valoarea calităţii morale a medicului.

Conţinutul moral al profesiunii medicale a determinat ca această ramură de ocupaţie să fie considerată de la început, în conştiinţa opiniei publice şi a medicilor, nu ca o simplă meserie , ci ca o vocaţie, ca un ordin medical. Această noţiune nu înseamnă numai o comunitate de interese, o breaslă sau un sindicat, ci are un pronunţat caracter etic. Ordinul medicilor este exigent faţă de membrii săi din punct de vedere moral, dar asigură totodată prerogative, ocrotire şi solidaritate. Aceste aspecte etice s-au păstrat chiar până în zilele noastre transmiţându-se de la o generaţie la alta.

Capitolul 2. DEZVOLTAREA CONCEPTULUI DE PROFESIE ŞI PROFESIONALISM

Noţiunea de medicină derivă din substantivul latin medicina. Verbul

corespunzător medeor-eri înseamnă a trata, a lecui, a îngriji în sensul mai larg

a veni într-ajutor şi este în strânsă legătură cu medior, a medita, a cugeta

asupra unui lucru, a se ocupa intens de ceva (la pasiv, cu înţeles de a se

vindeca, a se tămădui). Atât în limba noastră, cât şi în limbile de largă

circulaţie (franceză - medicine, germană - Medizin, engleză - medicine) acest

cuvânt a fost utilizat pentru a numi arta şi ştiinţa de a preveni boala, a uşura

suferinţa omului, a-1 tămădui - fiind una dintre cele mai frumoase şi nobile

îndeletniciri omeneşti.