Poziția Așezat - Parte Importantă a Dezvoltării neuro-motorii la Copiii cu Encefalopatie Sechelară Infantilă

1. INTRODUCERE

1.1. Motivaţia alegerii temei

“Când ai de făcut ceva poţi lua una din următoarele hotărâri:

- să faci ceea ce îţi place;

- să faci ceea ce fac alţii; sau

- să faci ceea ce trebuie făcut ”.

A. Banningism

În decursul acestor ani de studii am realizat că meseria de kinetoterapeut nu o faci pentru tine, pentru a-ţi face un nume, ci implică cel mai sublim dar pe care ni L-a dat Dumnezeu: dragostea de semeni.

Atâta timp cât vom studia cu gândul de-a ajuta, de-a reda speranţa şi pofta de viaţă unora aflaţi în dificultate, cât şi menţinerea unui nivel de profesionalism cât mai ridicat, vom realiza o recuperare eficientă.

Sper că prin această cercetare să dau o mână de ajutor în recuperarea acestor copii, iar pentru mine un plus de experienţă în formarea mea ca viitor kinetoterapeut.

1.2. Importanţa şi actualitatea temei

Pentru obţinerea unor grade cât mai înalte de independenţă avem nevoie de achiziţionarea unor posturi care să ne ajute la acest lucru.

Prin postură se înţelege: atitudinea, poziţia adoptată de copil la un moment dat, şi care este în relaţie directă cu repartizarea tonusului muscular. Pentru ca recuperarea să-şi atingă obiectivele stabilite acestea trebuie să urmărească o anumită succesiune a posturilor în dobândirea lor. Orice abatere de la această formă de abordare a recuperării nu va duce la rezultate scontate.

Pornind de la premisa că tratamentul copiilor cu ESI trebuie început pornind de la nivelul posturilor şi actelor motorii pe care aceştia le stăpânesc în mod activ, cred că trebuie acordată o importanţă cuvenită acestei posturi neminimalizându-i importanţa.

1.3. Ipoteza de lucru

Este ştiut faptul că există un raport strâns între poziţia (postura) adoptată şi capacitatea copilului de-a îndeplini anumite acte motorii.

Prin studiul pe care l-am efectuat mi-am propus să scot în evidenţă eficienţa / ineficienţa rolului pe care îl joacă poziţia aşezat în recuperarea copiilor cu ESI, cât şi necesitatea succesibilităţii posturilor în ordinea stabilită, fără a trece de la o postură la alta minimalizând importanţa uneia dintre ele.

2. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND

ANATOMIA-FIZIO-PATOLOGIA SISTEMULUI NERVOS

2.1. Structura sistemului nervos

La vertebrate SN – de aspect tubular – este situat dorsal de tubul digestiv, diferenţiindu-se printr-o porţiune intracraniană (ENCEFALUL) şi o porţiune situată în canalul vertebral (MĂDUVA).

Encefalul este împărţit în următoarele segmente:

- MIELENCEFALUL;

- METENCEFALUL;

- DIENCEFALUL;

- TELENCEFALUL.

Sistemul nervos are capacitatea să recepţioneze şi să transforme diferitele excitaţii dinafară sau dinlăuntrul corpului, în anumite forme de influxuri, să le prelucreze şi să le conducă la diferitele părţi ale organismului, realizând unitatea organismului cu mediul înconjurător.

Substanţele care dezlănţuie semnale pentru receptori sunt fie fabricate de organismele respectice (n – transmiţători, n – modulatori, hormoni, antigene, toxine) fie de sinteză, ca medicamente. Drept rezultat acţiunile lor sunt extrem de diversificate: reglarea creşterii, punerea organismului în condiţii de repaus sau activitate, reglarea stimulului cardio-vascular, controlul mişcărilor musculaturii scheletice, transferul semnalelor şi informaţiilor în SNC şi, de asemenea, modelarea formacologică a tuturor acestor procese.