Probă de travaliu, metodă pentru stabilirea de atitudini la naștere

CAPITOLUL I

Introducere

Ideea de a ajuta femeia care naşte şi primele tentative în acest scop, apar încă de la începutul existenţei umane.

Chiar dacă naşterea este un act fiziologic şi în marea majoritate a cazurilor evoluează normal, concepţia actuală priveşte travaliul şi fenomenele survenite în cursul desfăşurării lui, ca agenţi stressanţi pentru mamă şi făt, care pot provoca, atunci când depăşesc anumite limite, reacţii fiziologice din partea mamei şi a fătului. Achiziţiile moderne obţinute prin dezvoltarea fiziologiei şi fiziopatologiei obstetricale precum şi progresele farmacodinamice, au dus la părăsirea vechii atitudini obstetricale de expectativa şi la adoptarea unor atitudini mai noi în profilaxii pentru mamă şi făt, mai ales în travaliul cu risc materno-fetal.

Lucrarea de faţă şi-a propus să abordeze un subiect interesant şi dificil, fiind un studiu retrospectiv referitor la aspectele clinice ale aplicării probei de travaliu în perioada 1990-1998 în Clinica de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului “ Dr. I. Cantacuzino”, insistând pe luarea de atitudini în cazul unei probe de travaliu pozitivă sau negativă.

Proba de travaliu a fost introdusă la începutul secolului XX, ea a fost preconizată iniţial numai pentru bazinele limită turtite antero-posterior şi numai pentru feţii în prezentaţia craniană. Utilitatea şi bunele sale rezultate au făcut ca ea să fie extinsă mai întâi pentru toate bazinele limită, pentru ca ulterior să fie introdusă şi pentru cazurile de feţi mari sau foarte mari cu un bazin normal, devenind o adevărată “ probă de naştere” .

Proba de travaliu este o metodă clinică de evaluare a “conflictului” dintre strâmtoarea superioară şi craniul fetal, fiind o încercare de naştere pe căi naturale şi al cărei criteriu de reuşită este angajarea craniului fetal. Proba de travaliu este o probă capitală, şi numai ea poate preciza atitudinea ce trebuie luată în naşterea cu disproporţie cefalo-pelvică. Ea este o metodă activă, dirijată, nicidecum una pasivă, de simplă supraveghere şi aşteptare.

Trebuie ca proba de travaliu să fie înţeleasă ca un test dinamic, inteligent condus, menit să evite ori de câte ori este posibilă operaţia cezariană, dar şi să menajeze în acelaşi timp parturienta şi fătul.

CAPITOLUL II.

FILIERA PELVIGENITALĂ ŞI CRANIUL FĂTULUI LA TERMEN

Naşterea a fost comparată cu trecerea unui ovoid, reprezentat de mobilul fetal, printr-un cilindroid. Acest cilindroid este alcătuit din unirea celor două segmente ale tractului genital (uterul şi vaginul), modificate de sarcină. Porţiunea sa inferioară ce alcătuieşte un adevărat canal de ieşire, este conţinută în filiera osoasă rigidă a pelvisului. Între aceste două formaţiuni se interpun straturi musculo-aponevrotice ce căptuşesc feţele osoase ale excavaţiei pelviene şi care se comportă ca un adevărat amortizor pentru mobilul ce parcurge canalul de ieşire.

Terminologia obstetricală admite un bazin osos şi un bazin moale, acesta din urmă fiind format din elemente musculare ce îmbracă bazinul osos şi din formaţiile musculo-aponevrotice ce închid, caudal, canalul osos ca un diafragm.

Consideraţii filogenetice

Centura pelviană formată din cele două oase coxale, are trei funcţiuni:

-leagă membrele pelviene de coloana vertebrală prin intermediul sacrului, muşchilor şi ligamentelor (formaţia globală fiind bazinul, formaţie fixă înglobată în peretele trunchiului );

-transmite greutatea trunchiului către membrele pelviene şi prin acestea la sol.