Produse Cerealiere Recomandate Alimentației Diabeticilor

CAPITOLUL I

PRIN CIPIILE ALIMENTAŢIEI DlETETICE

Istoria alimentaţiei dietetice este legată de evoluţia de-a lungul anilor a cunoştinţelor omului despre natura îmconjurătoare, a chimiei, biofizicii, fiziologiei, fizioterapiei, patologiei.

Prin termenul de „dietă“, şcoala hipocratică înţelegea studiul modului de viaţă a omului în totalitatea sa, legat nu numai de alimentaţie, care bineînţeles ocupă un loc central, ci şi de mediul înconjurător:

„Dieta“ însemna în limba latină toate elementele care infuenţează într¬-un fel oarecare menţinerea stării de sănătate: aer, hrană, temperatură, exerciţiu fizic, odihnă etc. Cuvântul „dietă“ rezumă de fapt maniera omului de a trăi: de a se adapta la mediul ambiant. Restrângerea cuvântului „dietă“ la noţiune a deregim alimentar apare în sec. I al erei noastre. Sensul în care „dieta“ este sinonimă cu restricţia sau interdicţia alimentară nu aparţine şcolii hipocratice, ci pare să corespundă unei concepţii mult mai vechi, ale cărei origini au rădăcini în practica medicală a egiptenilor.

Astfel, Herodot menţionează în scrierile sale că egiptenii consideră că „hrana este sursa tuturor relelor“. Preluată de alte surse orientale, această concepţie ajunge în Europa mult mai târziu, prin intermediul practicii unor anumite secte pitagoreene. Adepţii lui Pitagora sunt cei care considerau ¬principiul esenţial al practicii medicale şi al terapiei - că hrana este izvorul tuturor bolilor.

Alimentaţia dietetică trebuie privită ca o alimentaţie raţională normală, în raport cu sexul, vârsta şi munca etc. în care, fie prin procedeele tehnologice speciale, fie prin adăugarea sau scoaterea unora dintre alimente, se obţine o echilibrare nutriţională a organismului bolnav.

Câteva exemple vor arăta posibilităţile unor astfel de regimuri:

Regim în diabet a trecut prin faza total restrictivă preconizată de Bouchard şi Allen, prin cea bogată în legume şi grăsimi recomandată de Petren şi Simmonds (1931) sau cea bogată în grăsimi recomandate de Brunzell. Toate constituie grave rezultate din necunoaşterea metabolismului intermediar. Dar tot la fel de grav considerăm şi regimul scolastic impus ani de zile, nu numai la noi în ţară, de limitare necontrolată a hidraţilor de carbon.

Într-o ţară ca a noastră, în care regimul în diabet cuprinde în modobişnuit 60-68% din cantitatea calorică totală (circa 400-450 g hidrocarbonate), un regim de 150 g hidrocarbonate la adult, cum se recomanda până în urmă cu câţiva ani şi cum se mai prescrie în multe părţi şi astăzi, este o greşeală gravă, care se transformă însă în crimă prin ignoranţă atunci când este vorba de copii. Peste 95% din copiii din ţară bolnavi de diabet au ajuns la complicaţii grave datorită unui asemenea regim. Dar şi regimul liber preconizat de unii autori francezi este la fel de greşit şi neaplicabil, cu atât mai mult la noi, unde la omul normal există un regim hipoglucidic.