Profilaxia Tuberculozei - Aspecte Anatomo-Patologice ale Bolii

MOTIVAŢIE

Cei în halate albe sunt consideraţi cei mai buni prieteni şi confidenţi ai bolnavilor, obligaţi moral să răspundă la orice chemare, ziua sau noaptea, în tot cursul vieţii.

O literatură imensă a încercat să supună opiniei publice judecăţi aspre sau drepte, orice faptă responsabilă săvârşită de un novice. Medicul reprezintă pentru toţi membrii societăţii un fel de samaritean, de care îşi leagă speranţele toţi oamenii bolnavi.

întregul personal medical este răspunzător de orice act medical pe care îl face, trebuie să aibă o foarte bună pregătire profesională, să pună un diagnostic cât mai corect şi cât mai precoce, să intervină la timp în cazurile grave care nu permit temporizare. Orice minut de amânare este un pericol, deoarece în cazurile grave, evoluţia boli este rapidă şi cu consecinţe ce nu pot fi prevăzute în gravitatea lor.

Prevenirea se poate face prin sfaturi privitoare la regimul de viaţă şi alimentar, evitarea consumului exagerat de alcool şi tutun, dezinfecţia căilor respiratorii superioare, spălare mâinilor.

Mi-am dorit să fiu asistent medical pentru a mă alătura celor ce luptă împotriva bolii şi fac tot ce este posibil pentru a vedea cum aceasta este înfrântă iar sănătatea luminează chipurile celor din jur.

Nimic nu te poate face mai fericit decât, ca prin eforturile şi munca ta să vezi cum oamenii îşi recapătă sănătatea şi încrederea în ei înşişi.

Mulţumesc medicilor care mi-au Jbst profesori şi m-au ajutat să înţeleg tainele acestei meserii.

INTRODUCERE IN ISTORICUL BOLII

Ideea că tuberculoza este o boală familială, în sensul de "susceptibilitate moştenită" prevalând asupra celui de boală infecţioasă şi contagioasă (cu risc de contaminare mai mare în focarul familial) este larg răspândită în sânul populaţiei şi defavorizează depistarea precoce, la primele simptome.

Tuberculoza este considerată astăzi ca cea mai importantă boală transmisibilă în lume, pentru că annual se înregistrează peste 10 milioane de noi îmbolnăviri, iar numărul lor creşte încontinuu, mai ales datorită exploziei demografice.

Tuberculoza este o boală infecto-contagioasă cu evoluţie cronică şi largă răspândire în populaţie (în marea majoritate a ţărilor lumii) care, netratată sau incorect tratată, are o fatalitate importantă.

Tuberculoza pulmonară reprezintă localizarea cea mai frecventă ca afecţiune a întregului organism, determinată de pătrunderea şi multiplicarea în plămân a agentului patogen al bolii (Mycobacterium tuberculosis) în condiţii de scădere a capacităţii de apărare a organismului, sub influenţa unor factori de mediu defavorabili.

Boala ca atare este amintită în cele mai vechi documente orientale, înaintea erei noastre. Un tablou mai detaliat al simptomelor ei nu a fost făcut decât în epoca greco-romană de Hipocrate, Celsius, Anteu, Galenus.

Transmisibilitatea tuberculozei a fost intuită în epoca renaşterii de Paracelsus. In secolul XVIII-XIX, Bayle, Laemec, Virchom, Rancke au descris treptat aspectele anatomo-patologice ale bolii. Utilizând cu rigurozitate metoda anatomo-clinică, Laennec a adus cele mai importante contribuţii la descrierea diverselor forme de tuberculoză pulmonară, putând fi considerat ctitorul fiziologiei moderne.

În anul 1865, Vielemin demonstrează cel dintâi transmisibilitatea bolii prin inocularea produselor patologice la animalul de experienţă. Agentul patogen al bolii este descoperit şi el mai târziu (1822) de Robert Koch, care prepară şi prima tuberculină. Cu ajutorul acesteia, Pirgnet. Montoux s-au pus la punct (după 1905), testarea la tuberculină deschizând noi orizonturi în studiul şi înţelegerea alergiei tuberculoase.

Prin descoperirea razelor Roentgen se realizează un pas important în diagnosticul şi diferenţierea formelor de tuberculoză. După 1900 se fac importante progrese în studiul bacteriologic, radiologie, bronhologic, funcţional, elaborându-se metode de investigaţii, care, cu perfecţionări aduse ulterior, se folosesc şi în prezent.

În tratamentul bolii, după o perioadă îndelungată de încercări şi de metode specifice, unele destul de eficiente (colapsoterapia, rezecţiile pulmonare), se ajunge la descoperirea streptomicinei (Waksman), care deschide o nouă eră, nu numai în terapie ci şi în combaterea tuberculozei. Ulterior se descoperă o gamă întreagă de preparate antituberculoase, neepuizată încă nici în prezent.

In profilaxia tuberculozei se introduc treptat metoda preventorizării şi a dispensarizării (Robert Philip - 1917), vaccinarea BCG, depistarea RF, depistarea bacteriologică (Canetti), chimioprofilaxia, chimioterapia modernă standardizată.

In România, primele statistici din a doua jumătate a secolului XIX, ca şi datele ulterioare până după al doilea război mondial, ne situam între ţările cele mai tuberculizate din Europa.

Între 1905 şi 1946, o serie de figuri progresiste ale medicinei româneşti ca: Babeş, Cantacuzino, Haţiegan, Irimescu, Nasta, au depus eforturi remarcabile pentru constituirea şi dezvoltarea unei şcoli româneşti de ftiziologie şi a unui armament adecvat în lupta antituberculoasă.