Proiect SIDA

I. ÎNTRODUCERE

SIDA şi efectele sale privite din punctul de vedere al personalului medical şi paramedical sunt un mare motiv de îngrijorare. Datorită intervenţiei directe în plăgi, traume, fracturi, care necesită manopere instrumentale, personalul medical de toate specialităţile sunt în mare pericol de contaminare şi echipele de lucru trebuie să aplice măsuri suplimentare de protecţie a lor, dar şi a pacienţilor lor. În acelaşi timp, personalul medical trebuie să asigure o îngrijire de înaltă calitate pacienţilor lor, inclusiv celor cunoscuţi a fi HIV pozitivi.

Problema infecţiei cu HIV în ceea ce îi priveşte pe toţi medicii şi asistentele medicale, indiferent de profil şi în mod special pe chirurgi, în timpul practicii manoperelor invazive, are două aspecte principale:

1. Mijloacele prin care se asigură îngrijirea pacienţilor în cele mai bune condiţii;

2. Căile de protejare pentru ei însuşi şi colegii lor de echipă concomitent cu acordarea îngrijirilor medicale de cea mai înaltă calitate tuturor pacienţilor, indiferent de statusul serologic HIV al pacienţilor.

Epidemia de SIDA pune corpul medical în situaţia de a lupta cu o boală incurabilă, cu o răspândire de proporţii greu de imaginat sau de controlat şi care încă nu este bine cunoscută.

II. SCURT ISTORIC DESPRE HIV/SIDA

Primele cazuri de infecţie cu HIV/SIDA oficial au fost înregistrate în SUA în 1982. Iniţial, părea o boală specifică unor anumite grupuri de populaţie (homosexuali, narcomani), dar, în scurt timp, a devenit o boală majoră de de sănătate publică în toată lumea.

1983 – Centrul de Control a Bolilor (CDC) Atlanta, SUA, elaborează definiţia SIDA.

1983 – Luc Montoagnier (Franţa) şi ulterior Robert Gallo (SUA) izolează virusul HIV.

1983, decembrie – sunt declarate, de către CDC, 42 cazuri de SIDA la copii.

1985 – guvernele unor ţări europene iau decizia ca sângele donat să fie testat pentru a se exclude infectarea lui cu virusul HIV.

1987 – OMS anunţă Programul Global SIDA (GPA).

1987 – este declarat primul caz de infectare cu HIV a unui cetăţean al Republicii Moldova.

1987, mai – este creat laboratorul de diagnostic SIDA, iar în octombrie 1998 este constituit Centrul Republican de Profilaxie şi Combatere SIDA al R. Moldova.

1993, 25 mai – Parlamentul Republicii Moldova adoptă legea nr. 1415.XII “Cu privire la profilaxia maladiei SIDA”.

1995 – Guvernul Republicii Moldova aprobă programul Naţional de profilaxie şi combatere a maladiei SIDA şi bolilor sexual transmisibile.

În perioada 1987 – 2002 în republică s-au efectuat circa 5,4 mln analize la HIV/SIDA.

2001, 18 iunie – Guvernul Republicii Moldova aprobă Programul naţional de profilaxie şi combatere a infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală pe anii 2001 – 2005.

2001, iunie NewYork – a XXVI-a sesiune Specială ONU adoptă Declaraţia privind ataşamentul la combaterea HIV/SIDA

2002 – 2005 – Fondul Global SIDA/TB/ Malarie şi Banca Mondială pentru realizarea strategiilor şi activităţilor anti HIV/SIDA.

2005, 05 septembrie Guvernul Republicii Moldova aprobă Programul naţional de profilaxie şi control al infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală pe anii 2006 – 2010.

Ce este HIV/SIDA

HIV (Human Immunodeficiency Virus = virusul imunodeficienţii umane) este un virus care determină în timp SIDA la persoanele pe care le infectează.

SIDA – Sindromul de Imunodeficienţă Dobândită, manifestări de boală (semne şi simptoame) ce apar prin prăbuşirea imunităţii (în special distrugerea limfocitelor T) determinată de infecţia cu HIV.

Pentru Republica Moldova infecţia HIV/SIDA continuă să rămână o problemă prioritară de sănătate publică. Pe parcursul anilor 1987 – 2005 au fost depistate 2782 cazuri a infecţiei HIV/SIDA. Din numărul total al persoanelor infectate cu HIV, diagnosticul “SIDA” s-a confirmat la 220 persoane, au decedat – 106.

În ultimii ani s-a schimbat caracterul procesului epidemic al infecţiei HIV/SIDA. Până în 2000 procesul epidemic al infecţiei HIV/SIDA a fost determinat preponderent de răspândirea infecţiei în rândul persoanelor consumatoare de droguri injectabile. Din 2001 se manifestă scăderea ponderii utilizatorilor de droguri de la 78,10% la 35,8 în 2005 şi sporirea proporţiei celor infectaţi pe cale heterosexuală de la 18,57 % în 2001 la 60,96% în 2005. A crescut numărul femeilor infectate cu virusul HIV de la 26,72 % în 2001 la 60,96% în 2005. S-au înregistrat cazuri a infecţiei HIV în rândul gravidelor (7 femei în 2003, 38 - în 2004 şi 71 în 2005, şi respectiv a copiilor infectaţi perinatal din mame HIV pozitive (2 în 2002, 4 - în 2003, 5 în 2004 şi 10 în 2005).

III. RISCUL PROFESIONAL DE INFECŢIE CU HIV A PERSONALULUI MEDICAL

Nu există prea multe studii care să evalueze riscul de infecţie cu HIV la personalul medical după o expunere accidentală la sânge infectat, dar cele existente relevă un risc de 0,3% după expunerea percutană.

Într-un studiu larg, efectuat de CDC în peste 200 de spitale din statele Unite, pe 1373 persoane urmărite după o expunere transcutană (înţepătura de ac sau tăietura cu bisturiul) în 1995, riscul a fost 0,29%.

Dar riscul acesta variază în funcţie de mai mulţi factori:

- tipul de ac (chirurgical, cu lumen);

- dimensiunile acului;

- profunzimea leziunii;

- volumul de sânge implicat;

- titrul încărcăturii virale sanguine;

- terapia antiretrovirală a pacientului de la care a provenit sângele infectant;