Regimul alimentar al unui bolnav de ciroză

Capitolul 1.Noţiuni de anatomie şi fiziologie a ficatului

Ficatul este cel mai mare organ intern al corpului uman. Face parte din sistemul digestiv, performă mai mult de 500 funcţii diferite, fiecare dintre acestea fiind esenţiale vieţii. Funcţiile sale esenţiale includ: ajutor în digestia grăsimilor, asigură rezerve de nutrienţi, filtrarea toxinelor şi a deşeurilor din sânge, sintetizarea unor varietăţi de proteine şi reglarea nivelelor multor chimicale ce ajung în sânge. Ficatul este unic între organele corpului uman datorită capacităţii sale de regenerare, de reîntregire a celulelor ce au fost distruse de o boală sau de o leziune pe termen scurt. Dar, dacă ficatul suferă leziuni repetate, pe termen lung (boli cronice), modificările devin ireversibile, interferând cu funcţia acestuia.

1.1.Anatomia ficatului

Ficatul uman este un organ de textură poroasă, fin, de culoare roşu-închis maro. Este localizat in hipocondrul drept, sub cupola diafragmatică — o foiţă de ţesut muscular ce separă plămânii de organele abdominale. Carcasa cartilaginoasă a coastelor acoperă ficatul, protejându-l de leziuni. La un adult sănătos, ficatul cântăreşte în jur de 1.5 kg şi măsoară cca 15cm.

În ciuda multelor funcţii complexe pe care le indeplineşte, ficatul este relativ simplu în structură. Este compus din 2 lobi inegali, stâng şi drept. Lobul drept fiind de cca 6 ori mai mare şi prezintă ataşaţi 2 lobi mai mici numiţi: lobul cuadrat şi caudat.

Fiecare lob conţine mii de unităţi numite lobule, care reprezintă construcţiile componente ale ficatului. Lobulele sunt structurate pe şase-feţe fiecare de 1mm. Prin centrul fiecărei lobule trec capilare cu scurgere în vena hepatică care transportă sângele afară din ficat. Sute de celule hepatice de formă cubică, numite hepatocite, sunt aranjate în jurul lobulului venei centrale. Pe suprafaţa exterioară a fiecărui lobul se găsesc mase mici de sânge, ducte, şi artere care transportă fluide în afară şi înăuntru. Pe măsură ce ficatul îşi face treaba, depozitele de nutrienţi cresc, toxinele înlăturate şi medicamentele eliberate în corp prin aceste vase.

Spre deosebire de multe organe care au o singură rezervă de sânge, ficatul primeşte sânge de la 2 surse: artera hepatică - care asigură sânge bogat in O2 de la inimă, suplinind astfel, 25% din sângele ficatului; vena portală, care transportă sânge prin tractul digestiv unde colectează agenţi nutritivi pe măsură ce mâncarea este digerată, îi transportă în ficat pentru procesare sau o eventuală depozitare, este sursa a 75% din rezerva de sânge bogat în O2 a ficatului.

Vasele mici de sânge ale arterei hepatice şi ale venei portale se găsesc în jurul fiecărui lobul hepatic. Această reţea de vase sangvine este responsabilă pentru cursul vast al sângelui prin ficat : 1.4 litri / min. Sângele iese din ficat prin vena hepatică care apoi se varsă în inimă.

1.2.Fiziologia ficatului

Prima funcţie principală a ficatului este să stocheze energie în formă glicogenică, care este compus dintr-o formă de zahăr numită glucoză. Ficatul înlătura glucoza din sânge atunci când nivelul acesteia este crescut. Printr-un proces numit glicogeneză, ficatul combină moleculele de glucoză în lanţuri lungi pentru a creea glicogenul, un carbohidrat care asigură o formă de energie depozitată. Când nivelul glucozei din sânge scade sub nivelul normal de care organismul are nevoie pentru îndeplinirea funcţiilor specifice, ficatul reversează această reacţie transformând glicogenul în glucoză.

Altă funcţie crucială a ficatului este producţia bilei, un lichid de culoare galben-maro ce conţine săruri necesare pentru digestia lipidelor sau a grăsimilor. Aceste săruri sunt produse de lobuli. Bila părăseşte ficatul printr-o reţea de ducte şi este transportată în colecist, care concentrează bila şi o eliberează în duoden (numai pe perioada digestiei)

Vitaminele se găsesc de asemenea depozitate în ficat. Prin vena portală trece sângele bogat în agenţi nutritivi, ficatul colectează şi depozitează vitamina A, D, E si K, rămân depozitate de asemenea şi vitaminele B.

Ficatul funcţionează ca o fabrică chimică. Câteva proteine importante găsite în sânge, se fabrică în ficat. Una dintre aceste proteine - albumina ajută în retenţia de Ca+ şi altor substanţe în circuitul sangvin. Albumina ajută de asemenea la reglarea mişcării apei din sânge în ţesuturi. Ficatul produce şi globina - una din cele 2 componente ce formează hemoglobina. Mai produce şi alte grupuri de proteine ce includ anticorpi.

Multe alte chimicale sunt produse de ficat: fibrinogen, protrombina - care ajută în vindecarea rănilor, în cicatrizare şi colesterol - o componentă cheie a membranelor celulare care transportă grăsimi din sânge în ţesuturi.

Adiţional fabricării produşilor chimici, ficatul ajută la neutralizarea, inactivarea şi eliminarea substanţelor toxice ca: medicamente şi alcool din circuitul sangvin. Funcţia antitoxica este practicată de ficat prin absorbţia de toxine, le alterează chimic apoi le excretă în bilă.

1.3.Bolile ficatului

Chiar dacă este expus la multe substanţe dăunătoare, acest remarcabil organ - ficatul - este capabil să se regenereze, să se autorepare sau să poată înlocui ţesutul lezat. Construcţia lui în care micii lobuli performă aceeaşi funcţie, arată că în momentul în care o secţiune este lezată , altă secţiune va prelua funcţia zonei lezate până când acesta va putea funcţiona din nou, va fi reparată. Ficatul este subiectul multor boli care îi pot copleşi funcţiile regeneratoare. Bolile ficatului merg de la o infecţie medie la boli cronice ce se sfârşesc uneori cu insuficienţă hepatică. Pentru multe dintre aceste boli primul semn este sindromul icteric - coloratia in galben a a tegumentelor si a mucoaselor determinate de retentia in sange a bilirubinei (hepatocitele isi pierd abilitatea de prelucrare a bilirubinei - pigmentul de culoare galben-maro ce se geseste in bila).

Ficatul poate fi lezat oricand o boala sau o leziune afecteza restul corpului. De exemplu: cancerul se poate imprastina din stomac sau intestine catre ficat, diabetul -; daca nu este tratat corespunzator. Unele boli cauzate de paraziti amebiazis si scistosomiazis, pot dauna ficatului sau folosirea medicamentelor - long-term si a drogurilor.

Toxinele puternice pot duce chiar si la insuficienta hepatica.In tarile dezvoltate, alcoolul induce boli hepatice mai crescute ca numar decat bolile hepatice virusale sau alte boli hepatice cauzate de alti factori.

Capitolul 2.Ciroza hepatica

2.1.Definitie

Histologic ciroza hepatică (CH) se caracterizează ca o boala hepatică difuză ce asociază fenomene de fibroză şi de regenerare. Clinic ciroza hepatică evoluează cu sindromul hipertensiunii portale (cu sau fără ascita), hemoragie si encefalopatie hepatica.

Se defineste ca fiind stadiul final, ireversibil al bolilor hepatice cronice.Impactul deosebit al acestei boli in populatie , gravitatea si evolutia ei insidioasa, imprevizibila, cu o lunga perioada de latenta, impune precizarea diagnosticului in timp util.

Ciroza hepatică reprezintă a zecea cauză de deces pe plan mondial conform datelor statistice recente. Complicaţiile frecvente care apar în evoluţia bolii sunt: ascita (50% dintre bolnavi dezvoltă ascită într-un interval de 10 ani din momentul diagnosticului), encefalopatia hepatică şi hemoragia variceală (25% dintre bolnavi).