Rolul asistentei medicale in ingrijirea copilului cu meningita

Imagine preview
(8/10)

Acest proiect trateaza Rolul asistentei medicale in ingrijirea copilului cu meningita.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 39 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Medicina

Cuprins

Motivația lucrării.2
Introducere.3
Capitolul I. Meningita – noțiuni generale.4
1.1. Istoric.4
1.2. Consideraţii anatomofiziologice.4
1.3. Definiţie şi clasificare.5
1.4. Etiologie, patogenie.6
1.5. Tablou clinic.13
1.6. Diagnostic.14
1.6.1. Diagnosticul pozitiv.14
1.6.2. Diagnosticul diferenţial.15
1.7. Principii de tratament.16
Capitolul II. Meningita cu haemophilus influenzae.18
2.1. Epidemiologie.18
2.2. Patogenie.18
2.3. Tablou clinic.18
2.4. Tratament.19
2.5. Pronostic.19
CapitoluL III. Studii de caz.20
Caz clinic nr. 1.20
Caz clinic nr. 2.26
Caz clinic nr. 3.31
Concluzii.37
Bibliografie.38

Extras din document

MOTIVAȚIA LUCRĂRII

Dintre multiplele aspecte, ale ocrotirii sănătății copilului pe prim plan se axează depisatrea și aplicarea unor terapii precoce.

Depistarea meningitei trebuie să stea atât în atenția medicului de familie cât și a aistentei medicale. Depistarea precoce a acesteia și instituirea unei terapii adecvate vor contribui la profilaxia apariției unor complicațiice pot influența negativ starea de sănătate a copilului. Meningita reprezintă și la ora actuală una dintre afecțiunile destul de prezente în păractica medicală pediatrică, care, prin numeroasele implicații organice și psihosociale pe care le produce, ridică variate aspecte în ceea ce privește conduita terapeutică ce se impune.

Pentru adoptarea unei conduite corecte sub aspect terapeutic, se impune investigarea paraclinică și de laborator, de care dispunem la ora actuală.

Numeroasele complicații pe care le ridică meningita în practica medicală m-au determinat să abordez acest subiect al lucrării mele de diplomă.

Studiul personal se referă la cazurile internate și soluționate pe perioada spitalizării în Spitalul de Boli Infecțioase Bistrița/Năsăud.

Pentru sprijinul acordat în elaborarea acestei lucrări mulțumesc colectivului acestei secții și coordonatorului acestei lucrări.

INTRODUCERE

Meningita bacteriană poate fi definită ca o reacţie inflamatorie la o infecţie bacteriană a piei mater, a arahnoidei şi a lichidului cefalo-rahidian (L.C.R.) din spaţiul subarahnoidian.

Deoarece spaţiul subarahroidian este continuu în creier, măduva spinării şi în nervii optici, infecţia în acest spaţiu se extinde pe toată întinderea axului cerebrospinal, în afara cazului când există o obstrucţie în spaţiul subarahnoidian. Ventriculita este aproape constant prezentă la pacienţii cu meningită bacteriană.

Infecţiile piogene ale conţinutului cranian se produc pe cale hematogenă prin extensie de la structurile de suprafaţă (traumatisme, proceduri neurochirurgicale etc.) sau de la alte focare septice din vecinătate (sinusuri paranazale, focare osteomielitice ale craniului).

Boala poate evolua dramatic mai ales la copii, dând complicaţii şi sechele grave neuropsihice, transformând copiii în handicapaţi.

Complicaţii ca abcesul cerebral, empiemul subcheral, abcesele epidurale, hidrocefalia, necesită intervenţii chirurgicale de urgenţă care nu pot rezolva întotdeauna favorabil leziunile. De asemenea leziunile nervilor cranieni pot fi urmate de cecitate, surditate, paralizii faciale, oculare, etc.

Cel mai important factor în îmbunătăţirea prognosticului bolii (imediat sau târziu) îl constituie diagnosticul precoce. Pentru aceasta este importantă cunoaşterea manifestărilor clinice din perioada de debut, care determină suspicionarea diagnosticului de meningită. Odată suspicionat diagnosticul va fi confirmat pe baza elementelor de laborator şi în special pe examenul L.C.R. (bacteriologic, biochimic, citologic, imunologic).

Este importantă şi precocitatea diagnosticului etiologic care permite iniţierea unei terapii ţintite cât mai rapid posibil.

Meningita purulentă constituie una din importantele urgenţe ale pediatriei.

CAPITOLUL I

MENINGITA – NOȚIUNI GENERALE

Meningitele sunt afecțiuni plurietiologice caracterizate prin afectarea inflamatorie de cauză infecțioasă a seroaselor meningiene cu semne și simptome de boală infecțioasă acută, cu evoluție variabilă de la vindecare spontană la evoluția letală.

1.1. Istoric

Aceste afecţiuni sunt cunoscute din antichitate, deşi nu ca entităţi de sine stătătoare. Primele descrieri ale simptomatologiei apar la Hipocrate. Semnele meningiene sunt descrise în mileniile 4-3 i.Hr. pe un papirus descoperit în Mesopotamia. Willis, apoi Sydenham, precizează, în secolul XVII, simptomatologia clinică a meningitelor, Vesalius descriind redoarea de ceafă, în 1806, Vieusseux descrie prima epidemie de meningită, în 1882, Weichselbaum descoperă meningococul, iar Koch agentul cauzal al tuberculozei. Quineke, în 1890, introduce în practică puncţia lombară, procedeu folosit şi astăzi în diagnosticul meningitelor. Dezvoltarea microbiologiei şi ulterior a virusologiei precizează etiologia acestor afecţiuni.

În era preantibiotică, prognosticul meningitelor bacteriene era extrem de rezervat, cu o letalitate de peste 90%. Introducerea antibioticelor în tratament a influenţat semnificativ evoluţia, scăzând letalitatea pentru unele entităţi sub 10%.

1.2. Consideraţii anatomofiziologice

Particularităţile de patogenie şi evo1uţie ale infecţiilor sistemului nervos central (SNC) sunt condiţionate de particularităţile anatomice şi funcţionale ale SNC şi lichidului cefalorahidian (LCR).

Fisiere in arhiva (1):

  • Rolul asistentei medicale in ingrijirea copilului cu meningita.doc

Bibliografie

1. Voiculescu Marin , „Boli infecţioase“, Editura medicală, București, 1990
2. Păun Ludovic, „Tratamentul infecţiilor acute severe“, Editura medicală, București, 1985
3. Pascual M. şi Schifferl B., „Deficitele complementului, complicaţiile infecţioase meningiale“
4. Clara F., „Meningita bacteriană“
5. Dorobanţ Olga şi col., „Diagnostic de laborator al meningitelor bacteriene“, Viaţa medicală, 1989
6. Taidel şi Predescu, „Meningite şi encefalite acute umane“
7. Mircea Chiotan, „Boli infecţioase“, Editura Naţional
8. State Doina şi col., „Diagnosticul rapid al meningitelor bacteriene prin contraimunoelectroforeză“