Rolul Asistentului Medical în Hemoragia Digestivă Superioară

Capitolul 1. Hemoragia digestivă superioară

Hemoragiile digestive superioare reprezintă o problemă majoră de sănătate publică şi o cauză importantă de morbiditate şi mortalitate. Terapia acestei mixturi patogenice, reflectate într-un sindrom cu aparenţă de omogenitate, trebuie să ţină cont de entitatea sau entităţile etiopatogenice ce au generat accidentul hemoragic. În condiţii de urgenţă însă trebuie luate măsuri terapeutice empirice, bazate pe prevalenţa afecţiunilor generatoare de hemoragii digestive superioare şi pe beneficiile teoretice ale procedurilor cu caracter aşa zis “universal”.

Estimarea statistică a prevalenţei hemoragiilor digestive este foarte dificilă şi depinde în mare măsură de populaţia studiată şi de modul de raportare, dar şi de zona geografică în care se face analiza, tipul spitalului şi modalităţile de adresare ale pacienţilor. Evident precizarea etiologiei şi preponderenţa diferitelor patologii în grupul hemoragiilor digestive superioare s-a schimbat radical după introducerea fibro-endoscopiei, ca explorare obligatorie în bilanţul acestei patologii. Cum este de aşteptat, principala cauză de sângerare digestivă superioară este reprezentată de leziunile superficiale ale mucoasei gastrice, urmate de ulcerul gastric şi duodenal. Hemoragiile digestive superioare non-variceale deţin astfel procente ce pot ajunge la 87-88% din totalul cazurilor [1-3].

Argumentaţia statistică sugerează o pondere majoră a leziunilor mediate prin agresiunea acido-peptică, chiar dacă aceasta este o verigă finală în lanţul patogenic. Pe astfel de cifre se bazează construirea unui protocol de management primar al hemoragiilor digestive superioare, care este centrat pe supresia secreţiei acide gastrice, având ca logică stoparea sau regresia leziunilor superficiale, a căror existenţă este dependentă de dezechilibrul factorilor de agresiune vs protecţie de la suprafaţa mucoasei digestive.

1. Noţiuni generale despre boală

1. 1. Etimologie

H.D.S. reprezintă sângerarea la nivelul tubului digestiv, proximal : esofag, stomac, duoden şi jejunul proximal exteriorizându-se prin vărsături (hematemeza) şi/sau prin scaun (melena), fiind însoţită adeseori de simptome clinice, uneori severe, în funcţie de intensitatea hemoragiei.

Hematemeza constă în eliminarea de sânge prin vărsătura provenită din stomac. Culoarea ţi aspectul sângelui vomat depinde de concentraţia de HCl din stomac şi de timpul scurs de la debutul sângerării până la exteriorizarea ei.

Dacă vărsătura apare după producerea sângerării, sângele este roşu. Dacă vărsătura apare tardiv, atunci sângele va fi roşu închis, brun sau negru. Sângele este amestecat de obicei cu cheaguri, lichid închis şi resturi alimentare.

Hematemeza are uneori aspectul asemănător drojdiei de cafea datorită micilor cheaguri sangvine precipitate şi transformării Hb în hematină sub acţiunea HCl. O sângerare suficient cantitativ pentru a determina hematemeza este urmată adeseori de scaune melenice.

Hematemeza trebuie diferenţiată de hemoptizie, care constă în eliminarea pe gură, prin tuse, de sânge roşu, spumos, aerat, provenit din căile respiratorii şi care este precedată de o senzaţie de căldură retrosternală şi urmată timp de câteva zile de spute hemoptoice.

Hematemeza mai trebuie diferenţiată şi de eliminarea prin vărsătura sângelui înghiţit ce provine fie printr-un epistaxis abundent, fie printr-o sângerare din gură sau faringe (determinată de tumori, traumatisme, inflamaţii) hemoptizie.