Rolul Valorilor și Principiilor Morale în Kinetoterapie

I. INTRODUCERE

I.1. MOTIVAŢIA ALEGERII TEMEI

Principiile morale ale kinetoterapeutului, la prima vedere par o chestiune adiacentă domeniului kinetoterapiei. Majoritatea este obişnuită, atunci când aude sau se gândeşte la kinetoterapie, să creadă că această noţiune are conotaţii asemanatoare terapiilor complementare de genul: aromoterapie, cromoterapie, meloterapie, reflexoterapie, chiar si bioenergie, etc. Dorim să precizăm însă faptul că ea aparţine domeniului medicinii tradiţionale iar efectele ei pot fi suplinite cu success de terapiile complementare în măsura în care noi le înţelegem şi le acceptăm ca pe o completare la tratamentele clasice.

De multe ori se fac confuzii mari, între kinetoterapeut şi maseor, dacă pentru a face masaj, reflexoterapie, bioenergie sau orice altceva de acest gen este nevoie de un curs în baza căruia se obţine un atestat, pentru a fi kinetoterapeut însă, trebuie să fi licenţiat al Facultăţii de Kinetoterapie, fie în cadrul Academiei Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport, fie în cadrul Univ. de Medicină şi Farmacie.

Azi în secolul XXI, kinetoterapia este nelipsită în cadrul unui spital, şi asta datorită efectelor şi rezultatelor obţinute prin practicarea ei. De aceea am ales să studiem partea morală şi principală a acestui domeniu şi a celor ce iau parte la desfăşurarea lui.

Kinetoterapeutul de azi, nu e totuna cu medicul de azi sau maseorul de azi. Ceea ce deosebeşte un medic de un kinetoterapeut este faptul că acesta din urmă nu poate pune un diagnostic aşa cum nici medicul nu poate alcătui un program de kinetoterapie pentru pacient (îl poate recomanda şi indica ca şi tratament însă conţinutul lui va fi realizat de către kinetoterapeut pe baza unei anamneze ulterioare).

Kinetoterapeutul trebuie să fie o persoană complexă, din toate punctele de vedere, deasemenea el trebuie să tindă şi către statutul de pedagog în relaţia cu pacienţii, dar şi în conduita sa. Kinetoterapeutul se ghidează după nişte reguli şi este un deontolog, de aceea vom studia ceea ce înseamnă aceste reguli, vom încerca să detaliem şi să descifrăm ceea ce presupune deontologia în domeniul kinetoterapiei. Vom analiza principiile morale după care kinetoterapeutul se ghidează.

Astfel, în lucrarea ce urmeză ne dorim să conturăm cât mai bine latura morală, cu principiile şi valorile corespunzătoare, kinetoterapiei.

I.2. SCURTĂ MONOGRAFIE A PROFESIEI DE KINETOTERAPEUT

1. Ce este kinetoterapia?

Noţiunea este o componentă a Kinetologiei (Kinesiologiei), care se defineşte ca ştiinţa care se ocupă cu studiul mişcării organismelor vii şi al structurilor care participă la aceste mişcări (Dally, citat de Moţet D. si Mârza D., 1995).

Kinetoterapia (Kinesiterapia), reprezintă un termen creat de francezi pentru a defini o fiiinţă care se ocupă cu studiul mecanismelor complexe (nervoase, musculare, osteoarticulare, ale organelor, aparatelor şi sistemelor etc.) ale activităţii motrice normale a omului, în vederea stabilirii măsurilor profilactice şi terapeutice cu scopul corectării - prin folosirea exerciţiului fizic ca mijloc de bază - a tulburărilor, deficienţelor şi sechelelor generate de boală sau traumatism (Moţet D. şi Mârza D., 1995).

În tările anglofone, noţiunea este cunoscută ca Physical Therapy şi, la noi, este de multe ori tradusă greşit fizioterapie, în loc de terapie prin mişcare.

Kinetoterapia este procesul educativ – terapeutic – recuperator prin care se urmăreşte îmbunătăţirea (optimizarea) stării de sănătate fizică şi psihică în vederea integrării sau reintegrării sociale şi profesionale a persoanelor în situaţii speciale (care nu au avut sau şi-au pierdut capacităţile psihomotrice în urma unor îmbolnăviri sau traumatisme).

De asemenea, prin metodele şi procedeele folosite, kinetoterapia are un rol deosebit de important atât în profilaxia primară, cât şi în profilaxia secundară, folosirea exerciţiului fizic special structurat şi asamblat având influenţe benefice în prevenirea îmbolnăvirilor, ca şi în ceea ce priveşte instalarea unor deficienţe, dismorfisme, ca urmare a unor sechele după îmbolnăviri sau traumatisme (Moţet, D. si Mârza, D., 1995).