Schizofrenia

Etimologic, psihiatria deriva din cuvintele grecesti psyche = suflet si iatria = vindecare, ceea ce ar define-o ca stiinta a vindecarii bolilor sufletesti umane.

Ramura a stiintei medicale, psihiatria are drept obiectiv studiul totalitatii manifestarilor patologice ale activitatilor psihice, a conditiilor in care apar, a cauzelor ce le determina, a mecanismelor si masurilor de tratament curativo - profilactice ce se impun pentru a le evita sau a le combate.

Consideram psihicul ca fiind rezultatul activitatii materiei superior organizate creierul-aceasta fiind in stransa interdependenta cu functionalitatea intregulul organism. Mai mult, influenta psihicului se poate extinde negativ si asupra relatiilor interumane. De aceea psihicul are caracteristicile unei stiinte pluridimensionale in stransa legatura cu celealte stiinte medicale si sociale: neurologia, medicina interna, endocrinologia precum si psihologia si sociologia.

Bolile psihice erau considerate incurabile, iar bolnavii psihici chiar daca nu periculosi, in orice caz nefolositori pentru societate. Odata cu progresele inregistrate in cunoasterea cauzelor bolilor psihice si mai ales odata cu progresele mari inregistrate in sinteza medicamentelor psihopate, multe din aceste afectiuni au devenit curabile sau prelungirea fazelor active ale bolii, bolnavii psihici putand participa la viata sociala.

Bolile psihice ca si celelalte boli au aparut odata cu omul. Desi semnalate inca de la inceputurile insemnarilor cu caracter medical, conceptia despre ele a evoluat cu timpul in raport cu gradul de cunostinte si cu conditiile sociale si economice proprii fiecarei epoci.

Prima etapa a psihiatriei a fost epoca ignorantei, a magiei si a superstitiei. Conceptiile primitive, dualiste explicau bolile prin interventia buna sau nefasta a activitatilor, iar partea de terapie era oficiata de obicei de preoti prin ceremonii purificatoare.

Astazi grija pentru suferinta psihica si-a dobandit statutul de stiinta ocupandu-si locul cuvenit alaturi de celelalte discipline medicale si in care asistenta, recuperarea si reincadrarea bolnavilor psihici in munca si societate presupun cadre sanitare bine pregatite atat din punct de vedere teoretic, cat si practice.

Scopul si motivatia lucrarii

Subiectul acestei lucrari este ingrijirea bolnavului cu schizofrenie paranoida, o boala psihica foarte grava si care din pacate nu cunoaste o remisie totala ci doar partial, in functie de o serie de factori cum ar fi: varsta la care a debutat, incarcarea ereditara, precocitatea instituirii tratamentului si seriozitatea cu care este facut, precum si influenta anturajului asupra bolnavului, cu rol in special in ceea ce priveste evitarea aparitiei decompensarilor psihotice.

Scopul lucrarii este de a evidentia interventiile asistentei medicale in vederea ameliorarii starii pacientului, contributia pe care aceasta o poate aduce la o ameliorare a bolii si reinsertia familiala, sociala si profesionala a pacientului.

Motivatia acestei lucrari este faptul ca, fiind in practica la Clinica de Psihiatrie si venind in contact cu mai multi pacienti schizofrenici, am reusit sa cunosc mai bine aceasta boala si modul ei de manifestare si am ramas foarte impresionata de dramatismul ei.

Cei mai multi dintre pacienti sunt un potential intelectual crescut, dar din cauza tulburarilor date de boala ei nu pot sa-si valorifice acest potential in aceeasi masura ca si inainte de a se declansa boala si acest lucru este foarte deprimant pentru ei, mai ales in perioadele de la inceputul bolii cand mai pot realiza acest lucru.

CAPITOLUL II

Date stiintifice despre boala

Schizofrenia este boala mintala cronica, grava, care se caracterizeaza prin slabirea si destramarea progresiva a functiilor psihice si prin pierderea contactului cu realitatea.

Ca etimologie termenul de schizofrenie inseamna schimbarea sau disocierea mintii. Termenul vine din limba greaca : schizein = a despica, a desparti, a scinda, phren = minte, suflet. Ea este o boala din categoria psihozelor endogene si are ca si caracteristica aparitia unor manifestari psihopatologice majore cum sunt: halucinatiile, deliruri, tulburari formale de gandire, tulburari afective, tulburari de comportament, dezorganizarea personalitatii.

Schizofrenia este una din cele mai severe afectiuni psihiatrice, cu repercursiuni grave atat pentru bolnav cat si pentru apartinatori, mai ales ca nu se poate niciodata prevedea care va fi evolutia bolii, in ciuda tratamentelor moderne care au modificat radical prognoza privind incadrarea sociala a bolnavului. Este cunoscuta in general ca o afectiune psihica cu evolutie indelungata, continua, intermitenta sau remitenta a carei expresivitate clinica complexa si polimorfa are drept caracteristica esentiala, disocierea autista a personalitatii.

In medicina moderna, diversele manifestari clinice ale acestei maladii au fost cunoscute fiind descrise sub diferite denumiri izolate unele de altele: catatonie, hebefrenie, paranoie acuta. Psihiatrul german Emil Kraeplin reuneste in 1896 simptomele caracteristice sub notiunea de “ Dementia praecox” (Dementia precoce), dorind sa sublinieze evolutia nefavorabila a bolii pana la modificarea grava a personalitatii desi in realitate nu este vorba de dementa in sensul strict al cuvantului.

Eugen Bleuler, in 1911, introduce denumirea de Schizofrenie (scindare, disociere a mintii), prin aceasta accentuand caracterul disociativ particular al tulburarilor psihopatologice. Opera sa este importanta prin formularea primei teorii asupra formarii simptomelor clasificate in:

-simptome primare : tulburari de asociere a ideilor, fenomene confuzionale, stari maniacale si depresive, stereotipii, halucinatii, semne somatice.

-simptome secundare : disociatia gandirii, autismul, ambivalent tulburarile de memorie si orientare, delirul si halucinatiile.