Valoarea Anesteziei în Practica Stomatologică

CUVINTE CHEIE:

- tehnică, transmisie, recepție, durere, siguranţă, anxietate, sedare, blocaj, potenţial, depolarizare, influx, inconştienţă, cercetări, infiltraţie, troncular, percepţie, stimul, psihic, risc, accidente, complicaţii, toxicitate, şoc (anafilactic), alergie.

I. Introducere

Anestezia reprezintă ansamblul de tehnici care permit efectuarea unor intervenţii dureroase prin:

- suprimarea recepţiei, transmisiei sau percepţiei durerii (în funcţie de tehnică)

- suprimarea unor manifestări neurovegetative corelate cu sensibilitatea dureroasă

Metodele de anestezie utilizate în stomatologie şi chirurgia oro-maxilofacială se pot clasifica în funcţie de diverşi parametri:

A. În raport cu locul de acţiune al substanţei anestezice:

a. Anestezie locală şi loco-regionala;

b. Anestezie generală;

B. În raport cu metoda utilizată:

a. Anestezie cu substanţe chimice;

b. Hipnoza;

c. Anestezie prin acupunctură;

d. Electroanalgezia;

e. Audioanalgezia;

II. Istoric

Efectul inhalării eterului, cloroformului şi a oxidului nitros şi altor agenţi similari a fost “botezat” de medicul şi poetul Oliver Wendell Holmes (1809-94). Într-o scrisoare adresată pionierului eterizării, William Morton, care îi solicitase opinia, Holmes a folosit cuvintele "anæsthetic" si "anæsthesia", provenite din limba greacă (an, adică “fără” şi esthesia, adică “sensibilitate”). Denumirea de anestezie nu era una nouă – cuvântul şi metoda erau utilizate încă din timpurile Greciei antice, spre exemplu de către chirurgul şi medicul botanist Dioscorides (c.40-c.90 AD). Cu toate acestea, cel care a consacrat termenul de “anestezie” ca fiind starea de inconştienţă indusă prin inhalare de gaz în scopul abolirii durerii intraoperator a fost Wendell Holmes.

În vremea lui Herodot (c.484-c.432 BC), în scopul inducerii stării de inconştienţă, sciţii utilizau un amestec de agenţi stupefianţi precum alcoolul etilic, mandragora, cannabis şi opiu. Chirurgii asirieni ajungeau aproape să asfixieze copiii ce urmau să fie supuşi operaţiei de circumcizie, ceea ce părea un act în aceeaşi măsură de barbar precum operaţia în sine.

În lucrările medicale redactate de Apuleius în sec. V se recomanda ca “oricui urmează să i se taie sau să i se ardă un membru, să i se dea de băut jumătate de uncie de vin, apoi sa fie lăsat să doarmă până membrul îi este tăiat, fără să simtă durere”. Din păcate, durerea extrem de puternică produce un efect imediat de trezire.

În evul mediu, alchimistul şi doctorul Arnold de Villanova (c.1238-c.1310) menţiona folosirea în combinaţie a opiului şi mandragorei pentru a obţine lipsa sensibilităţii la durere, astfel încât pacientul “poate fi tăiat şi nu va simţi durere, ca şi cum ar fi mort”.