Vicii de Refracție

Argument

Ochiul reprezintă unul dintre organele cele mai importante ce are ca principal scop furnizarea informațiilor sub forma unor imagini colorate având ca scop să ne informeze asupra adâncimii, distanței precum și mișcarea obiectelor. Prin intermediul lui vedem absout tot ceea ce ne înconjoară el fiind responsabil de informațiile pe care le primim despre lumea exterioară. Informațiile furnizate de el sunt sub forma unor imaginii viu colorate funcționând aproximativ la fel ca un aparat de fotografiat.

Porțiunea anterioară ochiului funcționaează precum o lentilă optică, exact la fel ca lentila de sticlă a aparatului de fotografiat. Lentila optica este un corp cu una sau doua suprafețe curbe formate dintr-un material transaparent pemițând ca lumina să se poata refracta. Porțiunea întunecată din centrul ochiului are ca principal scop reglarea cantității de lumina primită. Atunci când lumina este mai slabă pupila este mai mare și bineînțeles viceversa când lumina este mai puternică pupila se micșorează.

Prin ochi primim cele mai multe informații despre lumea exterioară, conform unui cercetător aproximativ 80% din amintirile pe care le păstrăm ne sunt înregistrate prin intermediul ochilor așadar ei sunt foarte importanți deloc de neglijat iar bolile de care aceștia sunt afectați reprezintă o procupare majoră.

Una dintre principalele preocupări ale tuturor timpurilor a fost îngrijirea sănătății fără de care omul nu ar putea trăi, aceasta fiind o caracteristică esențială a vieții. Tocmai de aceea am și ales să vorbesc despre viciile de refracție considerând că în medicina de specialitate aceastea reprezintă o problemă fundamentală deloc de neglijat.

În acest context viciile de refracție sau ametropiile reprezintă o problemă de sănătate aparte prin faptul că nediagnosticate și necorectate în timp util pot conduce la prejudicii importante și definitive. Viciile de refracție reprezintă acele afecțiuni ale ochiului ce constau într-un deficit al dioptrului ocular ce se manifestă prin scăderea acuității vizuale. Individual, indiferent de starea de sănătate este abordat holistic.

Studiul refracţiei oculare are la bază înţelegerea principiilor generale care guvernează optica, ştiinţa despre lumină şi interacţiunea acesteia cu materia. Marile descoperiri în domeniul electricităţii şi magnetismului au relevat faptul că lumina este o radiaţie electromagnetică care are o natură duală, undă-corpuscul. Această caracteristică este argumentată în cadrul mecanicii cuantice care a reuşit să unifice cele două feţete ale luminii într-o singură teorie. Studiul luminii se poate realiza prin analizarea acesteia fie ca undă (optica fizică), fie ca rază (optica geometrică) fie ca particulă (optica cuantică). Optica oculară presupune abordarea luminii ca undă şi ca rază şi studiul propagării acesteia în mediile oculare.

Studiul fenomenelor necesită o abordare din numeroase perspective. Așadar ochiul uman poate fi asemuit cu un sistem de dioptri centrat constituit prin succesiunea a 4 dioptri sferici ai căror centri de curbură se situează de-a lungul axului optic. El este format din cornee, umoare apoasă, cristalin și corpul vitros. În condiții de normalitate cornea si cristalinul reprezintă cei mai importanți dioptri oculari iar puterea refractivă a cristalinului variază in funcție de prezența ori absența acomodației de până la 10 dioptrii.

Analiza fenomenelor optice poate fi simplificată utilizându-se un model prin care ochiul este asimilat cu o lentilă convergentă de 60 de dioptrii . Razele de lumină scurte suferă o difuziune mai acentuată față de cele lungi astfel că refracția este definită ca fiind un fenomen optic ce constă în devierea traiectoriei fascicului de lumină la trecerea prin medii cu indice de refracție diferit. Atât absorbția cât și transmisia luminii variază în funcție de caracteristicile fizice ale corpurilor iluminate, ochiul preluând numai undele electromagnetice ce aparţin spectrului vizibil.

Globul ocular are din acest punct de vedere două component esenţiale: partea optică şi partea neuronală. Partea optică (dioptrul ocular) selectează energia radiantă purtătoare de informaţie, o "etalează" şi o oferă, sub formă de imagine receptorilor propriu-zişi. Partea neuronală transformă energia radiantă în influx nervos şi codifică informaţia vizuală.

Viciile de refracție sunt afecțiuni ale ochiului, constând într-un deficit al dioptrului ocular ce se manifestă prin scăderea acuității vizuale, corectabilă prin dioptrii. Viciile de refracție sunt: miopia, hipermetropia și astigmatismul. Un capitol aparte îl reprezintă Presbiopia, care se manifestă tot printr-o scădere de vedere numai la aproape, corectabilă prin ochelari, dar care nu e un viciu de refracție propriu-zis, ci este rezultatul scăderii puterii de acomodație a cristalinului după vârsta de 40 de ani.

Studiul refracţiei oculare are la bază înţelegerea principiilor generale care guvernează optica, ştiinţa despre lumină şi interacţiunea acesteia cu materia. Marile descoperiri în domeniul electricităţii şi magnetismului au relevat faptul că lumina este o radiaţie electromagnetică care are o natură duală, undă-corpuscul. Optica oculară presupune abordarea luminii ca undă şi ca rază şi studiul propagării acesteia în mediile oculare.

Istoricul

Viciile de refracţie (miopia ,hipermetropia, astigmatismul) sunt frecvent transmise genetic. Există însă situaţii când această patologie apare la un copil fără istoric familial pozitiv.

Miopia , care se referă la dificultatea de a vedea la distanţă, este una dintre condiţiile cele mai comune care necesită ochelari. În ochiul miop, imaginea unui obiect nu se formează pe retină ,ci în fața acesteia, mai frecvent datorită unui ochi mai lung. Miopia apare de obicei în jurul vârstei de 7-8 ani, cursul tipic, indiferent dacă ochelarii sunt prescrisi sau nu, fiind de creştere a dioptriilor cu înaintarea în vârstă a copilului. Ea este frecvent ereditară. Există însă şi miopii forte (cu valori foarte mari) prezente de la naştere. Pentru corecţia ei se prescriu lentile de contact sau ochelari cu lentile cu semnul “-“. Copilul cu miopie se apropie de obiecte (de ex. de televizor), citeşte cu cartea aproape de ochi, strânge din pleoape” pentru a vedea mai bine, poate avea dificultăti şcolare.

Astigmatismul se referă la ochiul care nu are corneea (suprafaţa din faţă a ochiului ) perfect rotundă. Ochelarii pot compensa acest defect. Poate fi asimptomatic sau se poate asocia cu cefalee, oboseală, dificultăţi de citire sau lipsa interesului la şcoală. Poate fi corectat cu ochelari sau lentile de contact. Corecţia astigmatismului se face cu un tip mai special de lentile cu componenţă cilindrică.

Hipermetropia este o altă condiţie care ar putea necesita portul ochelarilor. Aceasta este un viciu de refracţie în care imaginea unui obiect nu este focalizată pe retină, ci în spatele retinei, frecvent datorită unui ochi mai scurt. Poate genera dureri de cap, oboseală, deviaţie oculară, dificultăţi şcolare. O anumită valoare a hipermetropiei este normală la copii şi nu necesită portul ochelarilor. Excepţie fac cazurile de hipermetropie foarte mare care scade acuitatea vizuală şi necesită corecţie optică (ochelari). Însă, dacă hipermetropia se asociază cu strabismul convergent, portul ochelarilor este indicat chiar şi la valori ale hipermetropiei considerate normale pentru vârsta copilului. Corecţia ei se face cu lentile cu semnul “+”.

CAPITOLUL I

DATE GENERALE DESPRE BOALĂ

1.1 Prezentarea noțiunilor de anatomie și fiziologie a aparatului afectat.

Viciile de refracție sau ametropiile reprezintă o problemă de sănătate aparte prin faptul că nediagnosticate și necorectate în timp util pot conduce la prejudicii importante și definitive.

Viciile de refracție reprezintă acele afecțiuni ale ochiului ce constau într-un deficit al dioptrului ocular ce se manifestă prin scăderea acuității vizuale. Viciile de refracție sunt reprezentate de următoarele boli: miopia, hipermetropia și astigmatismul.

Ochiul supranumit și analizatorul vizual reprezintă fără doar și poate cea mai delicată structură a organismului uman prin intermediul căruia percepem ce se întamplă în lumea înconjurătoare acesta fiind principalul răspunzător pentru majoritatea informațiilor ce ajung la creier.

Ochiul are o formă sferică format dintr-un pol anterior un pol posterior și un ecuator ce se situează la distanță egală între cei doi poli cât și meridian. Absolut toate aceste repere reprezintă și totodată joacă un rol esențial în localizarea diverselor patologii ale globului ocular.

Ochiul este un sistem optic adaptativ cu o putere de refracţie de cca 64D. 75% din această valoare este refracţia de la nivelul interfeţei aer-cornee (48D) şi restul este cea produsă de cristalin. Acesta poate suplimenta puterea refractivă a ochiului printr-un mecanism numit acomodaţie care permite vederea clară a obiectelor apropiate. Refracţia oculară este rezultatul unui echilibru între patru variabile refractive fundamentale: lungimea axială a globului ocular, puterea dioptrică a corneei, puterea dioptrică a cristalinului şi adâncimea camerei anterioare. Analizele statistice descriptive efectuate pe diverse populaţii au arătat distribuţia gaussiană „ în clopot” a fiecăruia dintre aceşti parametrii. Corelaţia acestora este determinată poligenic, factorii de mediu fiind secundari.