Diamantele - bucurie sau război

Introducere

Averi fabuloase, blesteme nesfarsite, intrigi politiste si sentimente amestecate din partea semenilor sunt atributele ce graviteaza dintotdeauna in jurul diamantelor. Reci si fierbinti, albe sau albastre, mici si mari, conditie pentru logodna sau metoda de a ascunde venituri ilegale. Au cucerit inimi si au starnit controverse, s-au asezat pe pieptul regilor si au adus moartea posesorilor. Toti le dorim....acestea sunt diamantele.

Se stie ca diamantul este alaturi de grafit, unul dintre cei mai cunoscuti doi aliotropi ai carbonului. Oamneii au remarcat diamantele in primul rand datorita stralucirii si duritatii lor, ambele date de forma de cristalizare tetraedrala.

Numele de diamant provine din grecescul “adamas” – invincibil - , proprietate pe care se credea ca o transfera si asupra posesorului. Cateva milenii mai tarziu, diamantele ofera o protectie financiara stabila in fata unei piete tot mai fuctuante, avand o evolutie relativ constanta pe burse, chiar si in comparatie cu aurul sau argintul.

In jur de 49% din diamantele extrase in prezent provin din Africa, desi depozite considerabile au fost descoperite si in zonele vulcanice din Canada, Rusia, Brazilia si Australua. In ultimile decenii, mai multe razboaie si scandaluri internationale au fost legate de comertul cu diamante din care aveau de castigat grupari paramilitare africane: mare parte din minele continentului se afla in Namibia, Congo, Botswana, Angola, Tanzania sau Sierra Leone. Nici scandalurile economice nu au ocolit aceasta piata. Grupul De Beers a fost acuzat in repetate randuri de practici monopoliste in stabilirea pretului international. Abia recent grupul a „scazut“ in putere, ajungand sa controleze „doar“ 60% din piata.

Capitolul I – Diamantul brut

Diamantul s-a format probabil din carbunele topit in timpul eruptiilor, care apoi s-a solidificat sub actiunea presiunii foarte mari din scoarta terestra. Carbonul, care formeaza diamantul se cristalizeaza la adancimi de 160 km in adancul pamantului. Principalele regiuni de extractie a diamantului sunt India (unica sursa pana in secolul XVIII), Brazilia, Africa (Congo, Coasta de Aur, Africa de Sud), Australia, Borneo, Zais (Kinshasa) si Siberia, intovarasit de nisip si roci sedimentare. In India si Brazilia diamantele apar in aluviunile unor rauri, in Africa de Sud – regiunea Kimberley, ele se gasesc chiar in zacaminte primare (roci eruptive - silicati, care au luat nastere din magma topita, patrunsa vertical din adancime prin scoarta solida a pamantului, solidificandu-se apoi sub o presiune foarte mare). Principala componenta a acestor roci, numite blue ground, din cauza culorilor albastre-cenusii, este serpentina, produsa de descompunerea sub actiunea apei a olivinei, un ortosilicat de magneziu, Mg2SiO4. In zacamintele diamantifere diamantele sunt continute de obicei sub forma de cristale mici (0,1 - 0,5 grame/tona) si numai rar ca bucati mai mari de forme neregulate. Diamantul se extrage sfaramandu-se in mori rotative pamantul diamantifer, care apoi este spalat in centrifuge, iar partea mai deasa, circa 1% din material, este scurs pe suprafete plane sau prin site agitate mecanic si unse cu vaselina, care retin diamantele. Dupa topirea acestei mase grase intr-un cazan diamantele se aduna la fund.

Microdiamantele iau nastere la caderea meteoritilor mari pe pamant (ex. craterul Barringer), creandu-se conditiile necesare pentru formarea diamantului, prin existenta unor presiuni si temperaturi ridicate si prezenta dioxidului de carbon. Varsta diamantelor este foarte diferita fiind diamante vechi de peste 3 miliarde de ani si diamante noi, care au varsta de cateva sute de milioane.

Capitolul II – Proprietatile diamantului

Structura retelei de diamant a fost una dintre cele dintai care a fost determinata prin metoda razelor X de catre Bragg in 1913. In cristalul de diamant fiecare atom de carbon este inconjurat de al ti patru atomi de C, situati in colturile unui tetraedru regulat, asezati la distante egale de 1,54Å. Fiecare atom este unit cu ceilalti patru prin covalente simple (unghiul dintre doua valente este de 109°28`), formandu-se astfel o retea tridimensionala infinita. Cristalul nu este deci altceva decat o molecula gigantica, a carei coeziune este asigurata de legaturile covalente. In reteaua diamantului, retea de tip atomic, distanta dintre diferite planuri este de 2,05Å. Asezarea are o structura afanata, deoarece ocuparea spatiului cu atomi este de 34% fata de 74% cat ar fi in asezarile compacte de sfere egale. Aceasta structura de un tip special se datoreaza faptului ca cele patru valente ale carbonului (cele 4 orbite pe care se afla electronii de valenta) au o orientare tetraedica. Din cauza acestei orientari in spatiu nu pot exista molecule simple de carbon, avand toate valentele satisfacute (cum sunt la elementele trivalente N2, P4). Orientarea uniforma a celor patru valente in spatiu explica forma regulata cubica, precum si izotopia cristalelor de diamant, nefiind nici o directie favorizata in cristal.

Proprietatea de duritate nu este o proprietate usor de definit. Acest lucru se datoreaza probabil faptului ca notiunea de duritate reprezinta un amestec de mai multe proprietati (rezistenta la intindere, la clivaj). Au fost propuse scari de duritate si mai multe instrumente pentru determinarea duritatii. Una dintre incercari consta in a se lasa sa cada o greutate dotata cu un varf de diamant asupra probei si in a masura adancimea patrunderii. In alta metoda (Brinell) o bila de otel foarte dur este presata pe suprafata probei si se masoara diametrul adanciturii. O determinare foarte simpla a duritatii consta in asa numitul test al zgarierii – o proba care zgarie alta si nu este zgariata de aceasta este considerata mai dura decat cea de a doua proba. Scara folosita in testul zgarierii, test folosit de mineralogi, este scara Mohs (Friendrich Mohs, 1773-1839, mineralog german), care are 10 trepte, de la 1 la 10, definite de urmatoarele minerale: