Mărfuri și tehnologii nealimentare - securitatea utilizatorului

Evoluţia stilurilor de mobilă

Mobila poate fi definită ca fiind formată din totalitatea articolelor mobile şi uzuale realizate din diferite materiale şi cu diverse destinaţii, care echipează o cameră şi care completează şi se armonizează cu arhitectura interioară.

În mod tradiţional, la confecţionarea mobilei a fost utilizat lemnul, dar, de-a lungul istoriei, s-au mai folosit şi alte materiale, precum piatra, marmura si metalul. Designul mobilei a reflectat înca din antichitate şi pâna în prezent moda caracteristică fiecarei perioade.

Stilul de mobilă poate fi definit ca un ansamblu unitar de forme constructive şi decorative, aflat într-o continuă evoluţie şi transformare.

Cu toate că au existat stiluri care au dominat anumite epoci, astăzi există o varietate de stiluri clasice si moderne care influenţează designul mobilierului modern.

Stiluri de mobila

În stilul fiecarei epoci au existat însa diferenţe mari între piesele de mobilier, decoraţii şi ornamente, în funcţie de clasa sociala căreia îi erau destinate şi de meşterii care le lucrau. Astfel, piesele simple, realizate de muncitori sau de ţărani, au atins încă de la bun început sa fie pur functionale, paturile si mesele de la 1800 î.Chr. semănând perfect cu cele folosite în anul 1800 d.Chr.

- Stilul egiptean (3000-2400 î. Chr.)

Clima uscata din Egipt a permis conservarea până în zilele noastre a unor piese de mobilier: canapele, mese, scaune şi taburete, informaţiile despre mobilierul egiptean fiind completate de desenele bogate aplicate pe pereţii piramidelor şi ai diferitelor temple.

Mobilierul era alcătuit dintr-un număr redus de piese, a căror utilitate le-a facut sa fie produse si în prezent: canapele, paturi, fotolii, etajere, masa pentru joc si lucru, lada pentru păstrarea îmbrăcămintei. Preocuparea pentru asigurarea confortului este vădită la o serie de piese de mobilier care prezentau curburi pentru a înlesni înscrierea formei corpului în parţile cu care acesta venea în contact (şezut, spătar). Paturile si unele scaune asigurau comoditatea printr-o serie de împletituri din fibre elastice naturale.

Prelucrarea lemnului de esenţa tare (tisă, cedru, sicomor, măslin) se facea cu dălti, ferăstraie, iar una dintre tehnicile de îmbinare a pieselor componente, "coada de rândunică", se pastrează şi astăzi.

Picioarele mobilierului imitau forma picioarelor de animal, tabureţii aveau forma picioarelor în X, fiind fixe sau pliante, iar patul avea zona de la cap mai înalta decât cea de la picioare. În general, forma mobilei este simplă, cu linii si suprafeţe drepte.

Decoraţiile se executau în relief, prin sculptare, cu scene religioase sau simboluri ale zeităţilor sau prin pictare. În general, pentru pictare, suprafeţele meselor, ale picioarelor erau mai întâi pregatite prin răzuire şi apoi acoperite cu un strat gros de chit sau cu pânze, peste care se picta în culori tari, aurul fiind folosit din abundenţă.

De asemenea, se foloseau materiale textile, tapiţerii luxoase, viu colorate şi piei de animale. Pentru decorare se foloseau incrustaţii de fildes, aur, cristal de rocă, sticlă, pietre preţioase sau din alte materiale. Motivele de decorare întâlnite erau geometrice (liniare, şah), florale (floare de lotus, palmier, nufăr, crin), zoomorfe (lei, tauri, sfinxi, vulturi), antropomorfe si hieroglife.

- Stilul mesopotomian (3500-800 î.Chr.)

Cele mai vechi scrieri mesopotamiene descriu un mobilier bogat ornamentat si aurit. Cu toate că nu s-a păstrat nici una dintre piese, mobilierul poate fi reconstituit din picturile descoperite.

Forma picioarelor imită picioarele de animal (labe de leu) sau capete de taur, iar pentru decorare se foloseau intărsii de scoică şi desene în culori vii, cu elemente în principal geometrice ( arcuri de cere, volute în spirala). Tronurile erau tapiţate cu blănuri de animale.

Stilul indian era foarte bogat ornamentat prin sculptură, incrustaţii în lemn şi fildes şi lacuit. Elementele constructive erau decorate prin: traforare şi aurire, încrustare cu aur sau cu fildes sau prin picturi decorative. Tehnica sculpturii si a încrustaţiilor era cunoscută în toata India, oraşele Bombay si Madras fiind recunoscute pentru sculptura în lemn de santal, iar oraşul Bombay era socotit patria lăcuirii în culoare neagra. Piesele de mobilier difereau foarte mult în funcţie de clasele sociale. Dacă, pentru săraci, patul era alcătuit dintr-o simpla ramă din lemn şi o împletitură din chingi, patul celor avuţi era bogat ornamentat prin sculptare şi impunător.

- Stilul chinezesc

Mobilierul era confecţionat din lemn masiv de abanos, de trandafir şi din alte esenţe exotice tari şi bogat ornamentat prin sculptare, încrustare cu scoici, fildes, sidef şi pietre semipreţioase. Motivele de decorare erau foarte variate:

- vegetale: peisaje, cascade, flori, copaci;

- figurale: oameni, păsari, animale; geometrice.

Caracteristicile mobilierului chinezesc este lăcuirea mobilei cu unul sau mai multe straturi, mergând pâna la 18 straturi de lac divers colorat (în negru, verde, rosu, galben), în care apoi se sculptă cu dalta, până la stratul dorit, obţinându-se astfel atât coloritul cât şi plastica dorită.Patul era prevăzut cu baldachin, comoditatea fiind asigurată prin folosirea mai multor perne.Mobilierul deţinea un număr mare de piese specifice: mese joase, pătrate sau rotunde, etajere, paravane, bănci.

- Stilul minoic (3300-1000 î.Chr.)

Acest stil este foarte greu de reconstituit, nefiind descoperite piese de mobilier. Singura exceptie este tronul din ipsos din Sala Tronului de la Knossos, care dovedeşte că materialele şi funcţiile mobilierului erau mai importante decât designul. Mobilierul era foarte putin decorat, fiind mai ales prezente încrustaţiile de fildes şi atilul grecesc (600-400 î.Chr.) este binecunoscut prin pictura şi sculptura sa, tendinţa de bază a mobilierului fiind aceea de ornamentare pe baza unor decoraţii arhitecturale: volute, cornise. Mobila grecească reprezintă baza clasică de evoluţie a stilurilor de mobilier.

Cele mai folosite esenţe erau: măslinul, paltinul, chiparosul, abanosul şi nucul, iar ca motive de decorare sunt întâlnite: frunza de acant, meandrele. Pentru mobilierul de uz curent, formele erau comode si elegante, pe când cel oficial, de ceremonii, era masiv, greoi si rigid.

Având o dubla destinaţie, fiind folosită atât pentru odihnă cât şi pentru servirea mesei, canapeaua era concavă în zona capului, pentru dispunerea pernelor necesare odihnei şi mai joasă, situându-se la înalţimea mesei.

Patul este prevăzut pentru prima dată cu saltele tapiţate, care erau realizate dintr-o împletitură din piele sau trestie, acoperite cu piele sau cu materiale textile.

Picioarele scaunelor erau în forma de X, iar taburetele era realizat într-o varietate de forme. Inovaţia mobilierului grecesc este un scaun numit "klismos", prevăzut cu spătar înclinat, care asigură maximum de comoditate