Minimizarea Riscurilor de Accidentare și Îmbolnăvire Profesională

MINIMIZAREA RISCURILOR DE ACCIDENTARE ŞI

ÎMBOLNĂVIRE PROFESIONALĂ

1. INTRODUCERE

Accidentele de muncă şi bolile profesionale sunt rezultatul disfuncţiilor din cadrul sistemului de muncă datorate existenţei şi manifestării factorilor de risc de accidentare.

Problemea prevenirii producerii unor asemenea evenimente se reduce la identificarea factorilor şi la eliminarea sau anihilarea acţiunii lor.

Factorii de risc se regăsesc la nivelul fiecărui element al sistemului de muncă.

De ex. măsurile referitoare la executant au ca scop eliminarea factorilor de risc proprii acestuia, generaţi de lipsa unor aptitudini fizice şi psihice corespunzătoare, lipsa cunoştinţelor profesionale etc.

Corespondenţa factor de risc - măsură de prevenire adecvată nu este posibilă în toate cazurile, deoarece de cele mai multe ori acelaşi factor se elimină prin mai multe măsuri şi invers.

Concret, minimizarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională se obţine prin aplicarea de măsuri de protecţie a muncii.

Acestea sunt modalităţi tehnice, organizatorice, igienico-sanitare etc. de realizare a securităţii omului în procesul de muncă prin eliminarea sau evitarea ori diminuarea acţiunii factorilor de risc asupra organismului uman. Ele includ măsuri de prevenire a apariţiei riscurilor şi măsuri de protecţie împotriva riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională.

Masurile ce pot fi luate sunt:

- măsurile de prevenire a apariţiei riscurilor sunt măsuri de protecţie a muncii prin a căror aplicare se elimină factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională din sistemul de muncă sau factorii de substrat cauzal.

- măsurile de protecţie împotriva riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională sunt măsuri de protecţie a muncii prin a căror aplicare se evită sau se diminuează acţiunea factorilor de risc prezenţi în sistemul de muncă asupra organismului executantului.

După natura lor, există:

Măsuri organizatorice – vizează în special executantul şi sarcina de muncă.

Măsuri tehnice – referitoare mai ales la mijloacele de producţie şi mediul de muncă sunt cele cu ajutorul cărora se realizează protecţia intrinsecă şi constau în alegerea în etapa de proiectare a mijloacelor şi elementelor materiale ale mediului de muncă, a unor principii de funcţionare, a formei sau modului de dispunere a componentelor unui echipament tehnic etc, astfel încât, fără a adăuga elemente special concepute pentru realizarea securităţii muncii, acestea să nu prezinte nici un risc pentru executant în timpul desfăşurării procesului de muncă si se aplică atât în faza de proiectare, cât şi după constituirea şi intrarea în funcţiune a sistemului de muncă.

Măsuri de protecţie se împart în două categorii:

- măsuri de protecţie colectivă – constau în adăugarea unor ijloace suplimentare sau aplicarea unor metode speciale, concepute independent de sarcinile procesului tehnologic şi specifice fiecărui factor de risc, prin intermediul cărora se intervine asupra nivelului intensităţii unor factori nocivi, se împiedică contactul direct dintre om şi elementul periculos etc, avâd drept scop unic securitatea personalului;

- măsuri de protecţie individuală – constau în dotarea lucrătorilor cu mijloace individuale de protecţie (cască, mască, costum, cizme etc.), care au rolul de a se interpune între executant şi factorul de risc, realizând eliminarea sau diminuarea acţiunii acestuia asupra omului.

Protecţia intrinsecă şi cea colectivă sunt prioritare în acţiunile de prevenire a accidentelor şi bolilor profesionale. Nivelul actual al progresului ştiinţific şi tehnic nu permite însă renunţarea totală la protecţia individuală, deoarece există şi numeroase locuri de muncă unde nu se pot elimina complet riscurile şi unde dispozitivele şi aparatele de protecţie colectivă nu au o eficacitate de 100 %.

Securitatea intrinsecă este cea mai eficientă sub aspect economic şi social, dar este strict condiţionată de nivelul tehnico-ştiinţific general si implică existenţa unor metode şi mai ales mijloace de proiectare care să permită simularea tuturor variantelor posibile de comportament al fiecărui element al unui sistem tehnic, astfel încât să se aleagă soluţia principială şi constructivă care corespunde riscului intrinsec zero.

Trebuie să existe posibilitatea materializării unor asemenea soluţii, cu costuri care să corespundă criteriilor de rentabilitate deoare ce:

-Numai datorită prezenţei omului în calitate de executant într-un sistem de muncă se poate pune problema accidentelor şi bolilor profesionale.

-Există limite obiective în perfecţionarea echipamentelor tehnice şi a tehnologiilor

-Există marja de improbabilitate a comportamentului uman

Varianta din ce în ce mai acceptată de realizare a securităţii intrinseci constă în înlocuirea executanţilor umani prin automatizare şi robotizare.

Tranferul funcţiei de execuţie a proceselor de prelucrare propriu-zisă, de transport, aprovizionare a maşinilor etc. către sisteme mecanice, iar ulterior chiar a funcţiei de comandă şi decizie, permite obţinerea unor randamente mult superioare, dar şi a imposibilităţii fizice de interacţiune dintre om şi pericol.

Totuşi, atribuirea funcţiei de supraveghere generală în totalitate sistemelor artificiale nu este încă posibilă, nici în acest caz nu este exclusă existenţa unui risc rezidual, chiar dacă este minim sub aspectul gravităţii şi probabilităţii concretizării sale într-un accident al executantului.

- riscuri particulare în cazul maşinilor şi ansamblurilor automatizate, ce lucrează fără intervenţie umană directă, după un program prestabilit;

- riscuri particulare introduse de robotizare: riscuri “de contact” de coliziune om – robot şi proiectarea de piese, metal topit etc. Roboţii se caracterizează printr-un mod de acţiune imprevizibil, posibilităţi de evoluţie într-un spaţiu nedelimitabil fizic şi aptitudinea de a fi reprogramaţi.

.

2. SELECTAREA ŞI ANGAJAREA PERSONALULUI

Angajarea viitorilor executanţi este pasul final al constituirii şi intrării în funcţiune a oricărui sistem de muncă.

Selecţia profesională presupune triere, alegere şi reţinere, fiind fundamentată pe anumite criterii, a persoanelor considerate cele mai în măsură să satisfacă cerinţele executării unui anumit proces de muncă.

Selecţia profesională se efectuează pe baza examenului stării de sănătate şi a măsurării nivelului de dezvoltare a capacităţilor fizice şi psihofiziologice cerute de realizarea în condiţii optime a activităţii, precum şi în funcţie de interesul şi motivaţia pentru această activitate.

Pentru ca aceasta să constituie totodată o măsură de prevenire a factorilor de risc proprii executantului, în examinarea medicală şi psihologică trebuie utilizate drept criterii atât indicaţiile, cât şi contraindicaţiile fizice şi psihofiziologice corespunzătoare viitorului post de activitate.

D.p.d.v. al eficienţei economice, dar şi pentru realizarea securităţii muncii selecţia profesională trebuie să fie un proces care să continue şi după angajare, prin urmărirea periodică a stării de sănătate şi a nivelului funcţiilor şi proceselor psihofiziologice solicitate, pentru a depista modificări ce contraindică desfăşurarea în continuare a respectivei activităţi şi reclamă schimbarea locului de muncă.