Poliția din București versus poliția din New York

POLITIA BUCURESTI

Asa cum s-au petrecut treburile in intreaga Europa si romanii si-au creat, de-a lungul veacurilor, un sistem de ordine care sa-i ajute in apararea valorilor, a persoanelor si a bunurilor.

Sistemul a evoluat in functie de dezvoltarea generala a societatii romanesti, de specificul ei in comparatie cu alte neamuri si de politica statelor vecine.

In secolul XIV, apar documente cu privire la institutia Marelui Vornic, ale carui atributii se limitau la paza curtii domnesti si judecarea slujbasilor de pe langa curte. Marele Vornic avea ca subaltern pe Vataful de Vanatori , care era de fapt, comandantul garzii personale a domnitorului. Primul Vataf de Vanatori cunoscut in istoria romanilor este Neagoe Basarab.

Odata cu trecerea anilor, atributiile Vatafului de Vanatori schiteaza aproape toate serviciile politiei contemporane fiind considerat ca "strabunic" al prefectului de politie.

Primele atestări privind Poliţia Română datează din vremea lui Neagoe Basarab sau a lui Mihai Viteazu (crearea instituţiei agiei), continuă cu domnia lui Mihai Sutzu (organizarea pazei Capitalei, emiterea primelor acte de identitate şi reglementarea portului armelor) iar din 1806, organele de pază şi ordine din Capitală primesc denumirea generică de POLIŢIE.

In 1821, Tudor Vladimirescu acorda scutiri de taxe şi impozite celor însărcinaţi să menţină ordinea publică şi să apere proprietatea cetăţenilor, iar în 1831, prin Regulamentele organice, atribuţiile poliţiei sunt extinse. În timpul Revoluţiei de la 1848 are loc reorganizarea poliţiei, prin apariţia instituţiei şefului poliţiei Capitalei căruia i se subordonează Guardia municipală.

La 9 iunie 1850, domnitorul Ghica Vodă emite “Cronica poliţienească” prin care, în cele 158 de articole, erau reglementate sarcinile “înaltei poliţii” şi "obişnuitei poliţii”, ceea ce a constituit momentul creării primei structuri centrale cu atribuţii în organizarea şi coordonarea activităţilor poliţieneşti.

Începând cu Legea de organizare a poliţiei a lui Alexandru Ioan Cuza (4 noiembrie 1860), urmată de Legea lui Vasile Lascăr (1 aprilie 1903) şi de Legea pentru organizarea poliţiei generale a statului (8 iulie 1929), competenţele organelor de poliţie sunt extinse, iar raporturile cu celelalte structuri ale statului mult mai bine reglementate.

Prin Decretul nr. 25 din 23 ianuarie 1949 se înfiinţează Miliţia, apoi, prin Decretul - Lege nr. 2/27 decembrie 1989 se reînfiinţează Poliţia Română ale cărei competenţe vor fi reglementate, ulterior, prin Legea nr. 26 din 18 mai 1994 şi prin Legea 218 din 23 aprilie 2002.

Din 1990, Poliţia Română a cunoscut mai multe etape de transformări menite să asigure siguranţa persoanelor, a colectivităţilor, drepturilor legitime ale cetăţenilor, precum şi a altor drepturi prevăzute în acte internaţionale la care România este parte.

PROGRAMUL şi politicile de reformă ale Ministerului Administraţiei şi Internelor au în vedere alinierea Poliţiei Române la standardele Uniunii Europene, consolidarea ca instituţie civilă în folosul persoanei şi comunităţii locale.

CADRUL LEGAL DE FUNCŢIONARE

Cadrul juridic general ce reglementează activitatea Poliţiei Române este Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002 privind organizarea si funcţionarea Poliţiei Române. Noul Statut al poliţistului, adoptat prin Legea nr. 360/2002, completează şi detaliază dispoziţiile privind desfăşurarea, în limitele şi conform legii, a acestei activităţi pusă în slujba comunităţii.

Astfel, articolul 1 al acestei legi, statuează că poliţistul este funcţionar public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă de regulă uniformă şi exercită atribuţiile stabilite pentru Poliţia Română prin lege, ca instituţie specializată a statului.

Dispoziţiile referitoare la activitatea poliţiei, cuprinse secvenţial în alte legi de organizare şi funcţionare a instituţiilor statului, au fost completate cu legi speciale ce vizează combaterea unui anumit tip de infracţionalitate.

O deosebită atenţie a fost acordată modificării şi completării Codului Penal şi Codului de Procedură Penală, protecţiei agentului acoperit, a martorului şi a datelor, Legii Administraţiei publice locale, a celei privind combaterea crimei organizate, precum şi legii privind combaterea infracţiunilor comise prin mijloacele tehnologiei de vârf.

Poliţiştii se încadrează în două categorii, definite în raport cu nivelul studiilor necesare, după cum urmează:

1. categoria A - Corpul ofiţerilor de poliţie - cuprinde ofiţeri de poliţie cu studii superioare;

2. categoria B - Corpul agenţilor de poliţie - cuprinde agenţi de poliţie cu studii liceale sau postliceale cu diplomă.

Categoriile de poliţişti se împart pe corpuri şi grade profesionale, după cum urmează:

I. Corpul ofiţerilor de poliţie:

I.a. chestor general de poliţie;

I.b. chestor-şef de poliţie;

I.c. chestor principal de poliţie;

I.d. chestor de poliţie;

I.e. comisar-şef de poliţie;

I.f. comisar de poliţie;

I.g. subcomisar de poliţie;

I.h. inspector principal de poliţie;

I.i. inspector de poliţie;

I.j. subinspector de poliţie.

II. Corpul agenţilor de poliţie:

II.a. agent-şef principal de poliţie;

II.b. agent-şef de poliţie;

II.c. agent-şef adjunct de poliţie;

II.d. agent principal de poliţie;

II.e. agent de poliţie.

Gradele profesionale de chestor, comisar-şef şi comisar pot fi obţinute numai de către ofiţeri cu studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă.

Stagiul minim în gradele profesionale este:

I. Corpul ofiţerilor de poliţie:

I.a. chestor-şef de poliţie - 2 ani;

I.b. chestor principal de poliţie - 2 ani;

I.c. chestor de poliţie - 2 ani;

I.d. comisar-şef de poliţie - 3 ani;

I.e. comisar de poliţie - 3 ani;

I.f. subcomisar de poliţie - 4 ani;

I.g. inspector principal de poliţie - 3 ani;

I.h. inspector de poliţie - 3 ani;

I.i. subinspector de poliţie - 4 ani.

II. Corpul agenţilor de poliţie:

II.a. agent-şef de poliţie - 5 ani;

II.b. agent-şef adjunct de poliţie - 5 ani;

II.c. agent principal de poliţie - 5 ani;

II.d. agent de poliţie - 5 ani.

Posturile de conducere se ocupă prin examen sau concurs, după caz, în situaţiile şi în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.