Metodologia si Tehnologia Instruirii. Elaborare Curriculum la Decizia Scolii

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Metodologia si Tehnologia Instruirii. Elaborare Curriculum la Decizia Scolii.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 202 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Prof. Dr. Ing. Mihai Buzatu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 8 puncte.

Domeniu: Metalurgie si Siderurgie

Cuprins

CUPRINS
Partea I - Tema ştiinţifică
1. Introducere 4
2. Prezentarea generală a aluminiului şi a aliajelor sale 6
2.1. Scurt istoric al aluminiului 6
2.2. Răspândirea aluminiului in natură 7
2.3. Materii prime pentru obţinerea aluminei 7
2.4. Obţinerea aluminiului 8
2.5. Proprietăţile aluminiului 12
2.6. Influenţa elementelor de aliere asupra proprietăţilor 13
2.7. Aliaje pe bază de aluminiu şi utilizările lor 14
3. Clasificarea şi reciclarea deşeurilor 18
3.1. Clasificare şi provenienţă 18
3.2. Relaţii teoretice de calcul privind estimarea deşeurilor 19
3.3. Operaţii specifice de pregătire a deşeurilor 23
3.4. Topirea deşeurilor, rafinarea şi elaborarea aliajelor 28
3.5. Utilaje pentru topirea deşeurilor de metale neferoase 31
3.6. Reciclarea aluminiului prin tehnologia OXIAL 34
4. Aliaje secundare de aluminiu 43
4.1. Calitatea materialului supus prelucrării în vederea obţinerii aliajelor
secundare de aluminiu 43
4.2. Procese fizico-chimice în timpul topirii încărcăturii metalice 45
4.3. Termodinamica şi cinetica degazării aliajelor secundare 61
4.4. Eliminarea incluziunilor nemetalice solide din aliajele secundare 65
5. Măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor şi de protecţie a muncii 5.1. Măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor 69
5.2. Măsuri de protecţia muncii 70
5.3. Aluminiul şi organismul uman 71
Partea II - Tema metodică
6. Metodologia şi tehnologia instruirii 77
6.1. Definirea conceptelor 77
6.1.1. Procesul de învăţământ 77
6.1.2. Caracteristici generale ale procesului de învăţământ 80
6.2. Descrierea metodelor de instruire.Fundamente şi posibilităţi de aplicare
eficientă, activizatoare, creativă 82
6.2.1. Metode de comunicare 82
6.2.2. Metode de explorare, de cercetare a realităţii 87
6.2.3. Metode bazate pe acţiune 91
6.3. Metode pentru dezvoltarea gândirii critice 95
6.4. Predarea interactivă centrată pe elev 106
6.4.1. (RE)descoperirea elevului şi şcoala (INTER)activă 106
6.4.2.Comportamente fundamentale 110
6.4.3. Anticiparea interactivă 111
6.4.4. Învăţarea interactivă 113
6.4.5. Metode moderne de învăţare interactivă 118
6.5. Mijloace didactice şi suporturi tehnice de instruire 124
6.5.1. Instruirea asistată de calculator 125
6.5.2. Strategiile didactice 131
6.5.3. Soft-uri educaţionale 134
6.6. Metode de învăţământ specifice disciplinelor tehnice 138
6.6.1. Selectarea metodelor de învăţământ 138
6.6.2. Metode de învăţământ utilizate în predarea disciplinelor tehnice 138
6.7. Forme de organizare a activităţii elevilor la disciplinele tehnice 145
6.7.1. Corelarea dintre tipul sarcinii, participarea elevilor şi gradul de
intervenţie al cadrului didactic 147
6.7.2. Activităţi desfăşurate în şcoală şi activităţi conexe 147
6.7.3. Lecţia 148
6.7.4. Tipuri de lecţii 149
6.7.5. Instruirea diferenţiată 155
6.7.6. Evaluarea rezultatelor şcolare la disciplinele tehnice 155
6.8. Proiectarea didactică la disciplinele tehnice 160
6.9. Proiectul activităţii de instruire şi evaluare 167
7. Elaborarea curriculum-ului opţional 187
7.1. Curriculum-ul elaborat la nivel local (CDL) 187
7.1.1. Schema curriculum-ului elaborat la nivel local 188
7.1.2. Caracteristici ale unui proiect CDL 188
7.1.3. Elaborarea proiectului CDL 189
7.1.4. Importanţa abilităţilor cheie în cadrul proiectelor 190
7.1.5. Scrierea unui modul de curriculum elaborat local (CDL) 191
7.1.6. Procesul de elaborare a modulului 192
7.2. Curriculum-ul elaborat la decizia şcolii (CDŞ) 193

Extras din document

1. INTRODUCERE

Meseria, aceasta îndeletnicire cu caracter permanent pe care o practica orice muncitor pe baza unei calificări corespunzătoare, capătă – în era marilor cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii contemporane – valenţe deosebite.

Producţia industrială modernă a modificat nu numai conţinutul, ci şi caracterul muncii, specificul solicitărilor la care este supus lucrătorul în procesul de producţie.

Rolul decisiv in calificarea muncitorului industrial îl dobândeşte competenţa profesionala – capacitatea intelectuală şi manuală de a utiliza şi conduce maşinile şi utilajele într-un proces tehnologic în continuă transformare si perfecţionare. În aceste condiţii noi, competenţa profesională nu implică numai manipulări de unelte şi maşini, ci şi cunoştinţe privind sistemul lor de funcţionare, capacitatea de a înţelege şi a inova.

Conţinutul tehnologic prin care se face educaţia tehnologică a elevilor care ca obiectiv fundamental integrarea tineretului in civilizaţia epocii sale, înţelegerea profundă şi logică a rolului pe care îl are tehnica în existenţa omului şi în progresul societăţii.

În planurile de învăţământ pentru licee tehnologice şi şcoli profesionale sunt prevăzute discipline de învăţământ tehnologic şi de specialitate, având menirea de a conferi elevilor atât o pregătire tehnică generală, cât şi cunoştinţe teoretice strict necesare exercitării meseriei.

Un sistem educaţional capabil să pregătească tinerii pentru o piaţă dinamică de muncă este vital pentru perioada de tranziţie parcursă astăzi de România. Unul dintre factorii care au generat dificultăţile cărora ţara noastră trebuie să le facă faţă şi să le depăşească este moştenirea unui sistem educaţional conceput în aşa fel încât să cultive deprinderi, cunoştinţe şi valori proprii funcţionării sistemelor economice centralizate.

Întrucât unul dintre principalele obiective ale României este acela de a ajunge în situaţia de a asigura creşterea economică şi de a deveni competitivă pe piaţa internaţională, este necesar ca sistemul de invăţământ sa die consolidat, avându-se în vedere aceste deziderate, în aşa fel încât ce se învaţă să devina relevant în raport cu cerinţele economiei de piaţă. Demersul propus în acest sens, susţinut financiar de Banca Mondială, va trebui să asigure o creştere a capacităţii de angajare a absolvenţilor şi o pregătire generală corespunzătoare continuării studiilor şi dezvoltării profesionale permanente. Tocmai de aceea, standardele ocupaţionale constituie o bază pentru programele de pregătire în domeniul tehnologic. Ele sunt esenţiale pentru promovarea unei recrutări eficiente şi pentru facilitarea mobilităţii forţei de munca.

Existenţa standardelor ocupaţionale oferă un reper valoros pentru România în evaluarea competitivităţii internaţionale a economiei sale, aşa cum se reflectă ea în conţinutul profesiilor. În acelaşi timp, standardele ocupaţionale constituie o sursă de informaţii pentru identificarea sectoarelor care necesită dezvoltarea prin investiţii în tehnologie şi resurse umane.

Practic, programul pregătirii tehnice şi profesionale, sub denumire PHARE –VET , a propus standarde ocupaţionale pe baza restructurării programelor de educaţie şi formare profesională.

Elaborarea programelor de formare profesională adaptate dinamicii tehnologice şi sociale este esenţială pentru realizarea unei pregătiri profesionale eficiente, care să conducă la creşterea mobilităţii si flexibilităţii forţei de muncă, precum şi la facilitarea integrării profesionale a absolvenţilor.

Nevoia de a asigura funcţionarea unui mecanism clar de cooperare între furnizorii de pregătire şi cerinţele reale ale pieţei de muncă a dus la apariţia pe plan internaţional a unei tendinţe continuu crescătoare de adoptare a unor instrumente capabile să facă acest lucru.

Confruntarea cu situaţii problematice şi tentativele de rezolvare a acestora, ocupă o mare parte din sfera comportamentului uman. Principala finalitate a sistemului de învăţământ este de a pregăti elevul de a rezolva probleme. Reprezentarea cognitivă a mediului şi analizele efectuate asupra tuturor împrejurărilor, sunt realizate cu scopul de a spori adaptabilitatea organismului la mediu, de a-l ajuta să rezolve problemele cu care se confruntă toată viaţa.

Elevul trebuie să vadă o altă stare de lucruri decât cea prezentă şi să fie motivat să o atingă pentru a putea rezolva problema. Daca nivelul intelectual cât şi deprinderile şi competenţele profesionale nu îi permit să intrezărească o altă stare de lucruri decât cea actuală sau dacă realizarea acesteia nu oferă nici o satisfacţie, nu satisface nici o trebuinţă, nu îi oferă nici o alternativă pozitivă, elevii nu vor fi pregătiţi pentru piaţa muncii, pentru comunitatea în care trăieşte.

2. PREZENTAREA GENERALĂ A ALUMINIULUI

ŞI A ALIAJELOR SALE

2.1. Scurt istoric al aluminiului

Descoperirea aluminiului ca element metalic a avut loc în secolul trecut, deşi aliajul – KAI(SO4)2∙12H2O era cunoscut din antichitate sub denumirea de alumen

În anul 1808, Sir Humper Davy a intuit existenţa aluminiului căreia i-a dat numele de alumină, presupunând că reprezintă oxidul unui metal nou pe care l-a denumit la început alumium şi ulterior aluminium. Acest nume a fost adoptat de toată lumea, exceptând S.U.A. unde i se spune alumium.

Separarea aluminiului din combinaţiile sale a fost făcută, pentru prima dată, în 1825 de fizicianul şi chimistul danez H.C. Oersted prin reducerea clorurii de aluminiu ca amalgam de potasiu. Puţin mai târziu, în 1827, chimistul german Friederich Woler reuşeşte să obţină ca reducător amalgam de potasiu, după reacţia:

AlCl2 + 2Na = 2ClNa + Al (2.1.1)

Cantitatea de aluminiu rezultată a fost mai mare (câteva bobiţe de dimensiunea unei gămălii de ac) fapt ce i-a permis să facă şi unele aprecieri asupra ductilităţii, rezistenţei la coroziune şi a densităţii aluminiului.

Saint-Claire Deville începe în 1851 să se ocupe de producerea aluminiului cu scopul de a-i studia proprietăţile. Pentru reducerea acestuia a folosit potasiu metalic şi a constatat că aluminiul se oxidează foarte greu. Cu această ocazie a observat că, în aer, aluminiul se păstrează foarte bine, datorită formării unei pojghiţe susbţiri de oxid, care apără restul metalului de coroziune. Este vorba de fenomenul cunoscut astăzi sub denumirea de pasivizare.

În anul 1854, aproape simultan cu Bunsen, Deville reuşeşte să obţină aluminiul prin electroliza clorurii mixte de aluminiu şi sodiu în stare topită. Acest succes i-a permis să prezinte, în 1855, la expoziţia mondială din Paris, o bară în greutate de câteva zeci de kilograme, obţinută din bauxită. Deville numeşte acest metal foarte uşor şi strălucitor argint de lut.

În perioada sus menţionată producerea energiei electrice era foarte costositoare, din care cauză aluminiul avea un preţ mai mare, de circa cinci ori, faţă de argint. Din acest motiv, aluminiul se fabrica pe cale chimică prin reducere cu sodiul metalic.

Rezolvarea favorabilă a fabricaţiei industriale a aluminiului a avut loc ceva mai târziu. Heroult, în Franţa şi Hall în S.U.A. au reuşit să obţină aluminiul în urma electrolizei aluminei topite în amestec cu criolit, într-un creuzet de grafit.

Multiple calităţi ale aluminiului au determinat ca acest metal să fie, în prezent, cel mai utilizat metal după fier.

Astăzi, reţelele electrice cu ajutorul cărora energia electrică este transportată la mari distanţe, industria aerospaţială şi industria constructoare de maşini sunt de neconceput fără aluminiu şi aliajele sale.

2.2. Răspândirea aluminiului în natură

Din cauza activităţii sale deosebit de mari, aluminiul nu se găseşte în natură în stare liberă. El este conţinut în peste 250 de minerale, dintre care în peste 40% sub formă de silico-aluminaţi.

Fisiere in arhiva (1):

  • Metodologia si Tehnologia Instruirii. Elaborare Curriculum la Decizia Scolii.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA POLITEHNICĂ BUCUREŞTI FACULTATEA ŞTIINŢA ŞI INGINERIA MATERIALELOR