Proiect Foraj

INTRODUCERE

Necesitatea acoperirii consumului de gaze , dar mai ales de petrol a determinat declanşarea unor operaţii de prospectare intensă, extinderea făcându-se şi în apele unor mări şi oceane.

Sonda proiectată , cu caracter de explorare cercetare este proiectată pentru adâncimea de 3960 m.

Prin forajele executate pe structurile Lebăda Vest şi Lebăda Est a fost dovedită existenţa unor acumulări industriale de hidrocarburi, în capcane morfostructurale şi litostratigrafice realizate în cadrul unor depozite cretacice şi eocene.

Analizele seismografice efectuate pe secţiuni seismice au confirmat continuitatea secţiunii de depozite care sunt productive pe structura Lebăda Vest şi la vest de această structură pe o distanţă de cel puţin 5-7 km.

Ţinând seama de existenţa altor lucrări similare (în special a celor din Marea Nordului ), trebuie să plece de la premisa unor explorări, chiar pe perioade de timp mai mari. Nu trebuie uitat faptul că metodele actuale de prospectare, deşi moderne, nu dau întotdeauna rezultate şi că investigaţiile pentru descoperirea unor presupuse zăcăminte marine se fac prin intermediul unui strat de apă de mare a cărui adâncime ajunge, uneori, la peste 100 m.

În aceste condiţii trebuie să ne aşteptăm la căutări îndelungate (unele zăcăminte marine de petrol au fost puse în evidenţă abia după zeci de foraje).

CAPITOLUL 1

GEOLOGIA STRUCTURII

1. EVALUAREA CONDŢIILOR GEOLOGO-FIZICE PE STRUCTURA LEBĂDA VEST

Structura Lebăda Vest , din punct de vedere geologic-regional aparţine platformei continentale româneşti a Mări Negre, fiind situată la cca. 75 km NE de oraşul Constanţa, pe flancul nord – estic al Depresiunii Istria, continuarea în domeniul marin a Bazinului Babadag. Lucrările de foraj executate până în prezent au pus în evidenţă acumulări industriale de hidrocarburi în depozitele Eocenului şi Albianului, clarificând în bună măsură aspectele lito-stratigrafice şi structurale sub care se dezvoltă sedimentul ce alcătuieşte Lebăda Vest.

1.1. Consideraţii lito-stratigrafice şi structurale.

Lucrările de cercetare geografică executate până în prezent în zona Lebăda Vest au evidenţiat faptul că în alcătuirea geologică a acesteia iau parte formaţiuni geologice aparţinând Cretacicului, Paleogenului, Miocenului şi Pliocen-Cuaternarului. Depozitele cretacice şi cele eocene formează un monoclin orientat NV-SE, cu înclinare spre SV, sprijinindu-se pe o ridicare cu aceeaşi orientare alcătuită din formaţiuni triasice, jurasice şi neocomiene. Ele sunt acoperite de depozite oligocene, miopliocene şi cuaternare în poziţie cvasiorizontală. Depresiunea Istria este constituită dintr-o succesiune groasă de depozite care începe probabil cu Paleozoicul şi sfârşeşte cu Cuaternarul. Din această succesiune, întreruptă de lacune stratigrafice (unele regionale, altele locale) pe structura Lebăda Vest au fost deschise prin foraje : Triasicul, Jurasicul, Cretacicul, Paleogenul, Neogenul şi Cuaternarul. În ordinea interceptării la foraj vor fi notate principalele caracteristici lito-faciale.

Cuaternarul + Romanianul , cu grosimi cuprinse între 120 m şi 190 m este alcătuit din depuneri relativ recente , slab consolidate, rezultate prin marno-argile cu intercalaţii de nisipuri şi pietrişuri, cu conţinut de ape slab saline.

Dacianul are grosimi similare formaţiunilor care îl acoperă, fiind dezvoltat în facies detritic, cu o uşoară superioritate a psamitelor (nisipuri în special) asupra argilelor şi marnelor argiloase sau marnelor nisipoase.

Ponţianul reprezintă termenul inferior al depunerilor detritice pliocene (Meoţianul lipseşte), care se aştern transgresiv şi discordant pe o suprafaţă de eroziune de vârstă sarmaţţian-badeniană în uşoară ridicare de la SE spre NV, cu grosimi cuprinse între cca. 425 m şi 320 m. S-a depus în facies aproape exclusiv pelitic, reprezentat prin argile cu intercalaţii subţiri adesea centimetrice, de nisipuri.

Sarmaţian-Badenian este ultima formaţiune aparţinând Neogenului cunoscută pe structură, depunându-se transgresiv şi discordant pe un relief de eroziune Oligocen, similar celui sarmaţian-badenian. În construcţia acestor depozite , cu grosimi cuprinse între 190 m şi 65 m se remarcă marnele argiloase, slab nisipoase în care apar intercalaţii subţiri de calcare grezoase.

Oliocenul s-a depus discordant pe un relief de eroziune reprezentat de depozite eocene, grezoase (în partea de vest a structurii) sau de diferiţi termeni calcaroşi ai Cretacicului.

Grosimea depozitelor oligocene creşte de la E la V, odată cu afundarea reliefului de eroziune , de la cca. 826 m (sonda 81), la cca. 1580 (sonda 816).

Din punct de vedere litofacial, depozitele oligocene s-au depus în facies aproape exclusiv pelitic (argilos) , cu rare şi subţiri intercalaţii de nisipuri şi gresii la partea superioară şi inferioară.

Aceste intercalaţii au ca principală caracteristică discontinuitatea şi sunt foarte rare şi puţin dezvoltate cu precădere în partea de vest a structurii, odată cu afundarea reliefului de eroziune eocen.

În partea estică a structurii, în special în zona sondei 814 îşi face apariţia în treimea superioară a Oligocenului un pachet de nisipuri cu dezvoltare lentiliformă , saturat cu apă sărată şi foarte puţine gaze.

Eocenul s-a depus discordant pe o suprafaţă de eroziune reprezentată de diferiţi termeni ai Cretacicului inferior sau de argilite jurasic medii, dezvoltându-se numai în partea de vest a structurii, începând cu zona sondei 817 Lebăda Vest. În alcătuirea depozitelor eocene, dezvoltate în facies greco-calcaros se regăsesc diverse tipuri de roci detritice : gresii cu ciment calcitic-argilos, cu treceri de calcare argiloase, microgrezoase, grezocalcare şi intercalaţii de calcare cristaline, argiloase cu silicifieri, microconglomerate şi material argilos.

Cretacicul are o dezvoltare inegală pe structură, fiind afectat de eroziune. În sondele săpate în sectorul estic al structurii, în cel vestic dezvoltându-se mai bine Eocenul, au fost întâlniţi mai mulţi termeni ai Cretacicului, în sucţiune completă fiind traversat numai de sonda 81.

Senonianul este reprezentat prin calcare pelito-morfe, uşor5 grezoase la partea superioară ( Maestrichtian) ,sub care apar calcare micritrice (Campanian), iar în bază calcare compacte , slab grezoase (Coniacian-Santonian).

Turonianul este alcătuit din gresii cuarţitice, cenuşii.

Cenomanianul incluzând în bază o secvenţă subţire, aparţinând Vraconianului, este constituit din marnocalcare grezoase cu intercalaţii subţiri de gresii cuarţitice.

Baremian-Aptianul şi Neocomianul sunt ultimii termeni ai Cretacicului întâlniţi în sonde pe întreaga structură. S-au depus pe osuprafaţă de eroziune reprezentaţi de argile jurasice medii sau depozite calcaros-dolomitice triasice.

Sub aspect litologic, Baremian-Apţianul este alcătuit din gresii cuarţoase şi calcaroase , iar Neocomianul este reprezentat printr-o alternanţă de argile şi argilite negre , tectonizate, cu intercalaţii subţiri de gresii.

Jurasic mediu este constituit din argile şistoase, uneori siltice, dure, cu o compactizare ridicată , cu intercalaţiicentimetrice de gresii argiloase.

Triasicul este cea mai veche formaţiune deschisă pe structura Lebăda Vest. Este reprezentat prin calcare şi dolomite microcristaline, argiloase, diagenizate, de vârstă triasic medie.

Din punct de vedere structural, zona Lebăda Vest este situată pe aliniamentul morfostructural Lebăda E-V , V-Sinoe, cu direcţie aproximativă E-V, aliniament care se află pe flancul nord-estic al Depresiunii Istria.

Evoluţia triasică a zonei este caracterizată de mişcări pe verticală ale subasmentului, aceste mioşcări determinând intervale de timp în care au avut loc procese de sedimentare şi intervale de timp în care sedimentaţia a suferit întreruperi şi/sau s-au desfăşurat procese de eroziune. Aceste fenomene sunt relevate de existenţa numeroaselor discordanţe şi lacune stratigrafice care separă diferitele unităţi lito-stratigrafice, determinând variaţii de grosime şi extindere în suprafaţă, dar şi suprafeţe morfostructurale complicate. Hărţile întocmite la diferite nivele structurale pun în evidenţă o importantă dezarmonie între aceste nivele, dezarmonie care a jucat un rol important în formarea capcanelor pentru hidrocarburi.

1.2. Agenţi contaminanţi pentru fluidul de foraj

Consultând succesiunea litostratigrafică descrisă anterior se poate constata cu uşurinţă că, până în prezent, forajele nu au întâlnit agenţi contaminanţi specifici pentru fluidul de foraj (sare gemă, gips, anhidrit).

Totuşi trebuie menţionată posibilitatea ca secvenţele predominant pelitice (în special cele ponţiene şi oligocene) să disperseze în fluidul de foraj, încărcându-l cu solide şi afectându-i proprietăţile reologice.