Sabin V. Dragoi - Omul si Opera

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Sabin V. Dragoi - Omul si Opera.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 101 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 8 puncte.

Domenii: Muzica, Arta, Religie

Cuprins

Cuprins 2
INTRODUCERE 3
CAPITOLUL I: Scurt istoric asupra creaţiei lirico-dramatice din România 7
CAPITOLUL II: Viaţa şi activitatea lui Sabin Drăgoi 24
CAPITOLUL III: Compozitorul Sabin Drăgoi 31
CAPITOLUL IV: Compoziţii corale şi orchestrale 37
CAPITOLUL V: Culegător de folclor. Colindele 59
CAPITOLUL VI: Caracteristici generale ale operei lui Sabin Drăgoi 70
CONCLUZII 84
Exemple din 303 colinde 94
Bibliografie 98

Extras din document

INTRODUCERE

Printre compozitorii valoroşi ce s-au afirmat cu vigoare în muzica românească şi au contribuit la dezvoltarea şcolii noastre muzicale, Sabin Drăgoi ocupă un loc de seamă.

El ne apare ca unul din deschizătorii de drumuri ai muzicii, ca un creator preocupat permanent de a desluşi posibilităţile şi resursele latente ale melosului nostru. Drăgoi a manifestat din copilărie un interes ardent pentru cântecele şi jocurile noastre populare, având posibilitatea nemijlocită de a asimila tot ce este autentic şi original în folclor. Prin munca sa complexă de culegător, cercetător şi compozitor, el dezvăluie aspectele nevalorificate decât sporadic până atunci de către alţi compozitori. În muzica lui Drăgoi observăm filiaţii ale stilului evoluat al unor compozitori înaintaşi ca: George Dima, Eduard Caudella, Dumitru Kiriac, Gavriil Musicescu. Limbajul său muzical cu rădăcini în cântecul popular, redă poporului într-o formă recreată propriile lui giuvaere. Putem afirma că în muzica lui Drăgoi respiră ceva din sufletul satului şi al ţăranului nostru muncitor.

Activitatea sa artistică a cunoscut frământări şi ezitări care au făcut ca nu toate lucrările sale să se bucure de succes, dar caracterul muzicii populare româneşti pentru a cărei dezvoltare în genurile coral, simfonic, cameră şi operă, a militat cu consecvenţă, a contribuit la înflorirea creaţiei noastre. Prin munca sa complexă de culegător, cercetător şi compozitor, el dezvăluie aspectele nevalorificate decât sporadic până atunci de către alţi compozitori. În creaţia sa, elementele fundamentale ale cântecului nostru ca ritm, melodie, mod, prozodie, construcţie motivică, dialect folcloric şi caracter expresiv sunt disecate, amplificate, transformate şi adaptate pentru a servi formei şi expresiei artistice.

În creaţia lui Sabin Drăgoi, muzica vocală, şi în special cea corală, ocupă un loc preponderent. Credem că acest ataşament pentru anumite genuri rezultă din analiza profundă a folclorului, din care autorul a reţinut caracterul cantabil şi plin de expresie al melodiilor noastre. Iar preferinţa pentru cor este o consecinţă directă a muncii sale de dirijor, în care a putut observa forţa expresivă a corului. De altfel, spiritul, procedeele şi întrucâtva sonorităţile muzicii corale se remarcă şi în numeroase pagini ale muzicii sale instrumentale.

Una din laturile cele mai reprezentative şi originale ale stilului lui Drăgoi o formează gândirea sa armonică. Ea se distinge prin caracterul său riguros condiţionat de către factorii melodici. De aici atenţia deosebită manifestată de compozitor pentru pătrunderea structurii melodice a ideii muzicale, în scopul degajării armoniei latente a cântecului nostru popular, a cărui esenţă este minodică. Drăgoi a nutrit un mare interes faţă de aspectul modal al cântecului popular pe care l-a investigat şi întrebuinţat ca pe un element fundamental menit să îmbogăţească expresivitatea muzicii. Soluţiile aplicate de Drăgoi în acest domeniu prezintă un interes de prim ordin, nu numai în definirea personalităţii sale creatoare, ci şi pentru studiul evoluţiei conceptului armonic la compozitorii noştri. Cercetarea sistemului de armonizare al compozitorului ne duce la concluzia că gândirea sa melodico-armonică este o gândire esenţialmente funcţională, de nuanţă modală. Drăgoi este unul dintre deschizătorii de drumuri în ce priveşte elaborarea şi aplicarea armoniei modale în muzica noastră profesionistă. Subliniind bogăţia armonică la care se poate preta melosul nostru popular, a înţeles totodată că acesta nu poate fi tratat cu procedeele scolastice moştenite din teoria clasică a muzicii apusene. El a încercat şi reuşit să găsească soluţii noi, originale, pentru o tratare cât mai pe deplin adecvată specificului modal al folclorului nostru.

Prin activitatea sa dusă de mai bine de 40 de ani, Sabin V. Drăgoi s-a remarcat ca unul dintre creatorii care au contribuit la punerea pietrei de temelie şi mai apoi la creşterea prestigiului şcolii noastre compozistice. Ceea ce iese în evidenţă, de la bun început, în activitatea creatoare a lui Sabin Drăgoi este continuitatea, evoluţia ei neîntreruptă şi armonioasă, manifestată printre altele şi în unitatea stilistică a operei sale. Acest fapt îl legăm nemijlocit de constatarea că în muzica lui Drăgoi nu şi-au făcut niciodată loc tendinţe străine unui organism artistic sănătos. Dezvoltarea sa creatoare se distinge prin aceea că, deşi a început şi a continuat o bună bucată de vreme în condiţiile culturii burgheze dominante, net defavorabilă elementelor artistice progresiste, ea nu s-a lăsat abătută de pe făgaşul realismului. Drăgoi nu a fost vreodată ispitit de căutări şi experimente formaliste, cândva la modă şi la noi, nici nu a suferit înrâurirea vătămătoare a modernismului. Pe de altă parte, aşa cum vom trata pe larg mai încolo, spre deosebire de unii compozitori care s-au simţit atraşi în mod deosebit de exploatarea resurselor expresive ale orchestrei, Drăgoi a abordat ansamblul instrumental, îndeobşte, fără intenţii coloristice. Grupurile instrumentale neuzuale, ca şi aliajele experimentale de timbre, i-au rămas străine, compozitorul mergând în privinţa aceasta pe linia solid statornicită de tradiţia clasică. Muzica pentru orchestra compozitorului, sub o aparentă modestie sonoră, ascunde ce ţine mai degraba de orchestra de cameră, dar dovedeşte totuşi varietate de mijloace. Tehnica orchestrală este corectă şi discretă, punând în valoare de obicei timbrele necombinate, pure. Fără a se transforma într-un element care să-şi pună pecetea asupra concepţiei muzicale, orchestraţia compozitorului – caracterizat înainte de toate prin echilibru şi bun gust – rămâne un plăcut auxiliar în slujba expresivităţii generale.

Referitor la organizarea lucrării, am structurat lucrarea de faţă în şase capitole. După ce în primul capitol am încercat o încadrare a personalităţii lui Sabin Drăgoi şi a operei lui în contextul muzical şi social-politic al timpului în care şi-a desfăşurat activitatea, în cel de-al doilea capitol, am făcut o trecere în revistă a principalelor evenimente din viaţa compozitorului, amintind lucrările sale reprezentative. În capitolul al treilea, am tratat câteva din coordonatele esenţiale ale compozitorului Drăgoi, insistând pe ceea ce l-a deosebit de alţi compozitori contemporani cu el şi l-a făcut unic, pentru ca în capitolul patru să analizez în detaliu două dintre compoziţiile lui Drăgoi: „Şase scene din viaţa ţăranilor muncitori” şi binecunoscuta „Năpasta”. În penultimul capitolul, facem referire la una din trăsăturile care l-au definit cel mai bine pe Drăgoi: activitatea sa ca folclorist; tot aici facem o analiză a lucrării sale „303 colinde”. În fine, ultimul capitol ne oferă o imagine generală a stilului componistic al compozitorului, prin trasarea elementelor principale care i-au marcat activitatea muzicală şi i-au definit unicitatea.

Ca teolog mi-am dorit să surprind mai mult aspectul compoziţiilor religioase, şi aş enumera, în acest sens Liturghia în Mi minor pentru cor de bărbaţi (1926) , Acatistul Maicii Domnului (1936), Liturghia solemnă în Fa major pentru cor mixt (1937); dar şi culegerile de colinde, expresii ale sufletului românesc. Românul s-a născut creştin şi în cântecele sale a cântat dorul, bucuria, iubirea, libertatea şi lupta pentru neatârnare, dar a cântat, în acelaşi timp, şi învăţăturile Bisericii sale strămoşeşti. Găsim în colindele noastre pagini uluitoare de teologie, de istorie şi de mit. De aceea, consider că studiu amănunţit ar fi binevenită în acest sens, pentru a analiza şi a păstra tot acest tezaur, care, mai mult ca niciodată, este ameninţat cu trecerea în veşnicie. Spun aceasta, deoarece suntem un popor sărac, care nu-şi permite să-şi pună în valoare bogăţiile folclorice, literare sau teologice. Acum, cu invazia acesta sectară şi a „Chiciului”, a manelelor şi a mass-mediei, tradiţia şi Liturghia sunt uitate, lumea nu mai colindă, nu mai merge la Sfânta Liturghie, nu mai gândeşte şi nu mai trăieşte într-un ritm liturgic. După 45 de ani de comunism, ne-am trezit săraci duhovniceşte, dar şi înstrăinaţi de tot ce înseamnă valoare românească. Regimul comunist a avut timp să şteargă din minţile noastre legătura cu tradiţia populară şi Biserica. A evitat să publice opere de o mare valoare artistică, doar pe motiv că aveau caracter religos. De aceea, acest fapt l-am resimţit într-un mod acut când am mers să iau bibliografia pentru lucrarea de faţă, de la Biblioteca Academiei Gheorghe Dima şi Biblioteca Central Universitară din Cluj-Napoca, unde nu am găsit nici una dintre partiturile compoziţiilor: Liturghia în Mi minor pentru cor de bărbaţi, Acatistul Maicii Domnului, Liturghia solemnă în Fa major pentru cor mixt şi nici un studiu care să vorbească despre ele, deşi există astfel de studii, după cum am văzut în Viorel Cosma – Muzicieni din România – Lexicon bio-bibliografic, vol. II, Editura Muzicală, Bucureşti, 1999.

Cu largul concurs al bibliotecarelor Academiei, am reuşit să xeroxex cartea 303 Colinde cu texte şi melodie (1924-1930). Culese şi notate de Sabin Drăgoi, Editura Scrisul românesc, Craiova, 1925, carte care are pe prima pagină ştampila: „Nu se împrumută!”. Este dureros, că opere de o mare valoare artistică, sufletească sau teologică zac ascunse pe rafturi prăfuite, privând cititorul sau chiar publicul larg de bogăţiile lor.

Fisiere in arhiva (1):

  • Sabin V. Dragoi - Omul si Opera.doc

Alte informatii

MASTER-TEOLOGIE PRACTICĂ