Mediul de Afaceri Chinez

1.Date generale

Republica Populară Chineză este cel mai întins stat în Asia de Est și cel mai populat stat din lume.

Are o suprafaţă de 9.571.300 km2, neincluzând Hong Kong, Macau şi teritoriul care se află sub controlul Republicii Chineze din Taiwan, pe care China îl consideră o provincie renegată. În 1971, Naţiunile Unite au admis “Republica Populaţiei Chineze” (principalul teritoriu chinez) şi au exclus “Republica Chineza” (Taiwan) din parteneriat. Cu toate că majoritatea guvernelor din toată lumea nu recunosc Taiwanul ca stat independent, insula menţine totuşi o economie şi un guvern distinct. Hong Kong, oficial un teritoriu britanic, i-a revenit Chinei in 1997.

Capitala Chinei este Beijing, cel mai populat centru urban este Shanghai.

China are peste 20 de oraşe mari cu o populaţie minimă de 1 milion de locuitori. Profile de oraşe:

Beijing – capitala Chinei cu o populaţie de 5,8 milioane de locuitori (10,8 milioane in 1999)

Shanghai – 15,1 milioane locuitori

Tianjin – 4,6 milioane locuitori

Shenyang – 3,6 milioane locuitori

Wuhan – 3,3 milioane locuitori

Guanghzou – 2,9 milioane locuitori

Chongqing – 2,3 milioane locuitori

Nanjing – 2,1 milioane locuitori

Xian – 2,0 milioane locuitori

Limbi oficiale: chineza

Sistem politic: stat cu partid unic

Populatie: 1.341.654.961 (locul I in lume)

Densitate: 145 loc./km2

Moneda: Yuan chinezesc

2. Evolutia economica a R.P. Chineze

Istoric economic

Unul dintre cele mai uimitoare lucruri la civilizaţia chineză este persistenţa sa. Nu există nicio îndoială că este o civilizaţie străveche – mai veche decât islamul, decât creştinismul sau budismul, chiar şi decât hinduismul, considerate cele mai vechi religii din lume. Într-adevăr, primii împăraţi chinezi au venit la putere cu secole înaintea primilor împăraţi romani şi, în timp ce Imperiul Roman dispărea cu totul de pe hartă, împăraţii chinezi au continuat să conducă, până când au fost detronaţi, în sfârşit, de proprii supuşi, cu mai puţin de un secol în urmă. Revoluţia a dezvăluit adevărata vârstă a civilizaţiei chineze.

Din secolul XVII, în China crescuse cererea pentru opiu. Mare parte era cultivat pe plan local, dar comercianţii britanici aveau în India o sursă de opiu gata pregătită şi, în curând, au început să transporte vase întregi de opiu indian în China pentru a satisfice cererea de aici.

Comerţul era ilegal, bineînţeles, nu din cauza unei dezaprobări morale a consumului de droguri, ci din pricina restricţiilor comerciale asupra bunurilor de import. Acest lucru nu i-a oprit pe englezi, care acostau pur şi simplu în Guangzhou şi vindeau marfa traficanţilor locali, ale căror bărci rapide o transportau la mal cu binecuvântarea tacită a autorităţilor. Între timp, vasele englezeşti duceau acasă ceai, mătase şi porţelan, pentru a satisface apetitul în creştere al englezilor pentru ceai şi chinezării. S-a încercat legalizarea comerţului cu opiu. Însă împăratul Qing a ordonat oficialilor în 1837 să pună cu orice preţ capăt comerţului cu opiu. În 1839, Lin Xexu, guvernatorul provinciei Guangzhou, a confiscat tot opiul ţinut de negustorii europeni în vasele ancorate în largul coastei – în afara jurisdicţiei chineze. Ministrul de externe britanic, Lordul Palmerston, a trimis imediat o flotă britanică şi 4000 de soldaţi către China, inaugurând, astfel, primul Război al Opiului. După doi ani de bombardament continuu din partea flotei engleze, chinezii au fost obligaţi să accepte deschiderea porturilor pentru comerţul international şi cedarea Hong Kongului către Marea Britanie, urmând ca aceasta să fie baza de operaţiuni a comercianţilor englezi.