Negociere comercială internațională

Soluţionarea litigiului dintre Slovacia şi Ungaria cu privire

la Complexul Hidrotehnic Gabcikovo - Nagymaros

Cursul evenimentelor

În vederea protejării unor vaste suprafeţe de teren contra inundaţiilor, obţinerii de energie electrică din exploatare de hidrocentrale şi pentru îmbunătăţirea navigabilităţii, fosta Republică Socialistă Cehoslovacă şi fosta Republică Populară Ungară au demarat împreună un proiect de amenajare hidrotehnică a cursului Dunării, pe sectorul cuprins între kilometrul 1819 şi kilometrul 1696. Cele două ţări au semnat în 1977 Tratatul de la Budapesta, prin care se obligau să construiască şi să amenajeze în zona frontierei comune (materializată de Dunăre) un complex de obiective hidrotehnice numit Complexul Hidrotehnic Gabčicovo – Nagymaros.

În decursul timpului, regimul politic şi structura celor două părţi ale tratatului au suferit următoarele modificări importante. Astfel, în 1989, cele două ţări a trecut de la un regim politic comunist, cu partid unic, la un regim democratic pluripartit. În 1993, Cehoslovacia (republică federală) s-a dezmembrat, în locul acesteia luând naştere Republicile Cehia şi Slovacia (cea din urmă devenind parte a Tratatului de la Budapesta din 1977 şi partener al negocirilor ulterioare).

Construcţia complexului hidrotehnic ar fi neutralizat pericolul inundaţiilor catastrofale de tipul celor produse în anii 1954 şi 1965. Totodată, cu ajutorul barajelor şi trecerilor prin ecluză, nivelul Dunării în amonte de Visegrad ar fi putut fi controlat strict, permiţând trecerea unor nave de transport de tonaj mai mare. Astfel, ar fi beneficiat de pe urma proiectului toate ţările care utilizează Dunărea pentru transport, inclusiv fosta Uniune Sovietică, care a avut un rol important în aducerea celor două ţări la la negocieri.

Între altele, Tratatul de la Budapesta (1977) prevedea:

- contribuţia fiecărei ţări la construcţia obiectivelor complexului;

- împărţirea beneficiilor utilizării obiectivelor complexului;

- faptul că părţile contractului se asigurau că lucrările şi exploatarea complexului nu aveau să altereze în vre-un fel calitatea apei Dunării.

În componenţa Complexul Hidrotehnic Gabčicovo – Nagymaros intrau următoarele elemente:

- Un baraj amplasat la intrarea Dunării pe teritoriul Ungariei (figura 1, loc. Dunakiliti), pentru devierea acesteia pe un canal artificial, pe teritoriul Slovaciei de azi.

- Canalul artificial, amplasat pe teritoriul Slovaciei de azi, (figura 1).

- Barajul, hidrocentrala şi trecerea prin ecluză de la Gabčicovo, pe teritoriul Slovaciei de azi (figura 1).

- Amenajarea aferentă reintrării Dunării în albia originară, în dreptul lucalităţii Sap din Ungaria (figura 1).

- Barajul, hidrocentrala şi trecerea prin ecluză din dreptul localităţilor Nagymaros şi Visegrad, pe teritoriul Ungariei (figura 1), cu rol principal de a creşte adâncimea maximă pentru navigaţie pe sectorul Dunării cuprins între localităţile Gabčicovo şi Visegrad.

- Un sistem de diguri de protecţie contra inundaţiilor.

Figura 1 – Elementele proiectului originar, care a constituit

obiectul Tratatului de la Budapesta, din 1977

Lucrările de construcţie au început în 1978 conform planificării, dar au trebuit încetinite începând cu anul 1981 ca urmare a problemelor economice ale celor două ţări.

Cu privire la impactul construcţiilor proiectului asupra mediului (în special a calităţii apei Dunării şi a apei freatice), încă de la începutul anilor ‘80, specialişti unguri şi opinia publică maghiară au manifestat anumite rezerve. Atitudinea autorităţilor maghiare a fost lipsită de transparenţă şi deschidere. Au fost evitate dezbateri cu privire la aceste aspecte. Organizaţia de mediu Cercul Dunării, înfiinţată în 1984 cu scopul de a se opune realizării proiectului Gabčicovo – Nagymaros, a declanşat o campanie intensă împotriva acestuia. În scurt timp, proiectul a devenit extrem de nepopular şi autorităţile maghiare au decis în 1989 să suspende, până la evaluarea completă a efectelor asupra mediului, execuţia componentelor proiectului ce reveneau prin tratat Ungariei.

Figura 1 – Elementele variantei C a proiectului, aplicată începând cu 1991,

după eşecul negocierilor bilaterale slovako - maghiare

În condiţiile opririi lucrărilor de execuţie de către Ungaria şi ale eşecului rundelor de negocieri bilaterale, cealaltă parte (Cehoslovacia până în 1993, Slovacia după 1993) a decis unilateral continuarea proiectului într-o altă variantă, arătată în figura 2, începând cu 1991.

Varianta de continuare a lucrărilor a fost numită “variantă temporară” de partea slovacă, pentru că în orice moment era posibilă din punct de vedere tehnic întoarcerea la varianta iniţială. Varianta temporară C, cuprindea următoarele elemente:

- amenajarea hidrotehnică de la Čunovo (localitate pe teritoriul Slovaciei), pentru devierea unei părţi din debitul Dunării pe canalul artificial ce alimentează hidrocentrala de la Gabčicovo;

- canalul artificial şi complexul alcătuit din baraj, hidrocentrală şi sistem de trecere prin ecluze de la Gabčicovo.